Pelerinaj in Grecia:La sfinti tamaduitori, de Izvorul Tamaduirii

Pelerinaj in Grecia:

La sfinti tamaduitori, de Izvorul Tamaduirii

 

Perioada: 7 – 16 aprilie 2010, 10 zile, autocar, ferryboat;

Pret: 599 euro, grup de 40 pers.

PROGRAM:

Ziua 1: 7 aprilie, miercuri: Brasov ( ora 6), Bucuresti ( ora 9). La Sofia – Bulgaria  se viziteaza Biserica Boiana, inclusa in patrimoniul UNESCO – construita in etape, in secolele 11, 13 si 19. Bisericuta pastreaza fresce datand din anul 1259, pictate de un artist cu un talent exceptional. In curtea bisericii – cativa arbori de sequoia ( orar: 9.30 – 17.30).  Seara, cazare la Ouranopoli, hotel.

Ziua 2: 8 aprilie, joi: Mic dejun, apoi Croaziera in jurul MUNTELUI ATHOS. Dupa croaziera plecare spre Paralia Katerini, pe traseu se viziteaza Man. ORMILIA ( orar: 10.00 – 16.00) si Man. Sf. Ioan Evanghelistul de la SOUROTI (mormantul Cuviosului PAISIE AGHIORITUL si moastele Sf. ARSENIE CAPADOCIANUL). Cazare la Paralia Katerini, hotel

Ziua 3: 9 aprilie, IZVORUL TAMADUIRII, vineri: Mic dejun. Plecare catre Insula Evia. Primul obiectiv ( la 20 km de Katerini): Manastirea Sf Dionisie, de pe Muntele Olymp ( Sf Dionisie, cel care a ctitorit manastire crestina pe Muntele Zeilor, ajutand poporul care avea nevoie de multa indrumare pastorala; trecut la Domnul la 23 ian 1521). Se afla pe lista de asteptare pt a fi inclusa in Patrimonuoiul UNESCO. INSULA EVIA (trecere cu bacul la Glifa); Manastirea SF DAVID „Copilul Inaintemergatorului”. Procopion: Biserica SF IOAN RUSUL (biserica de mir). Plecare spre Atena, cazare hotel 2* sau 3*

Ziua 4: 10 aprilie, sambata: Mic dejun la pachet. Plecam de dimineata cu feribotul ( ora 7.35) din portul Rafina catre INSULA TINOS (sosire la ora 11.20), unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj crestin, supranumit Lourd-ul grecesc. Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni aflata aici este atribuita Sf Ap si Ev Luca si are puteri vindecatoare de necontestat. Femei ingenuncheaza si se tarasc cu greu pana la biserica, pe trepte. Au loc deseori vindecari miraculoase.  Insula Tinos e vizitat anual de mii de pelerini, care vin sa se inchine la Biserica Panaghia Evanghelistria ( Buna Vestire). Program liber in religiosul Tinos, cea mai frumoasa insula a Arhipeleagului Cicladelor din Marea Egee, care pe 350 kmp cuprinde nu mai putin de 700 biserici si manastiri. Cazare la hotel pe insula Tinos.

Ziua 5: 11 aprilie, duminica: Mic dejun. Participare la Sf Liturghie la Biserica Panaghia Evanghelistria. Plecare cu feribotul catre Atena la ora 14.30, se ajunge la ora 18.35. Vizitarea manastirii Sf EFREM cel NOU de la Nea Macri, apoi plecare spre Atena.

Ziua 6: 12 aprilie, luni: dupa micul dejun ne indreptam spre portul Pireu, imbarcare spre INSULA EGINA. Inchinare la moastele SF NECTARIE. Revenire in Atena, seara, cazare in Atena.

Ziua 7: 13 aprilie, marti: Mic dejun, turul orasului Atena cu ghid local. Seara la ora 19 croaziera catre INSULA PATMOS; loc pe punte; se ajunge noaptea la ora 2.05. Cazare pe insula la hotel 3*.

Ziua 8:  14 aprilie, miercuri: Dupa micul dejun, zi de vizita in Patmos: Man. SF IOAN TEOLOGUL, cu moastele Sf Ap. Filip, Sf Ap Toma, Sf Hristodul; Pestera Sf Ap. si Evanghelist IOAN, in care acesta a scris Apocalipsa; Man. Evanghelismos (Bunavestire). Dupa-amiaza program liber. Imbarcare pe vasul de croaziera la ora 23, loc pe punte ( optional se poate plati supliment pt cuseta cu 2, 3 sau 4 locuri si baie). Se ajunge in portul Pireu / Atena dimineata la ora 6.

Ziua 9: 15 aprilie, joi: dupa micul dejun plecare cu autocarul spre Grecia Centrala, regiune bogata in temple si manastiri, Vizitam pe traseu Manastirea Ossios Loukas ( inclusa in patrimoniul UNESCO). Se continua drumul spre Complexului Meteora ( manastiri din sec 13-14). Cazare la Kalambaka, hotel.

Ziua 10: 16 aprilie, vineri: Mic dejun. Vizitam doua dintre manastirile Complexului METEORA. Apoi vizitarea unui atelier de pictura. In jurul orei 12 plecare spre Salonic. Optional: vizitarea localitatii VERIA , acolo unde Sf Ap PAVEL a propavaduit si unde se afla particele din sfintele sale moaste.

Plecam spre SALONIC ( 60 km) , capitala  si  metropola  Macedoniei,  al  doilea  oras ca  marime din Grecia, vizitam  Biserica Sf DIMITRIE Izvoratorul de Mir si alte locasuri ortodoxe,  in functie de timp.  Ultimele cumparaturi in Salonic, plecare de noapte spre Romania.                                                             

Ziua 11: 17 aprilie, sambata:  sosire acasa functie de formalitatile de frontiera. ( 12-14 ore transport pana la Bucuresti)

 Tarif program: 599 euro pentru grup de 40 persoane 

+ diferenta pret loc in cuseta cu 2 patrui si baie, pt feribot Patmos: 65 euro 

In functie de marimea grupului, pretul este: 

nr turisti 40 si peste 35 – 39 30 – 34 25 – 28
pret (euro) 599 625 660 710

 

 Tariful include:

  • Transport cu autocar*** ( 48+2 loc, AC, TV, CD player),
  • Cazari la hoteluri 2* si 3* la Ouranopoli, Paralia Katerini, Atena (4 nopti), Insula Tinos, Insula Patmos,.Kalambaka ( Meteore).
  • Mic dejun
  • Tur de oras Atena, cu ghid local ( cu autocarul grupului).
  • Croaziera la Sf Munte Athos
  • Toate transporturile cu feribotul trecute in program, inclusiv pentru autocar ( mai putin pt Insula Patmos – autocarul va astepta grupul in portul Pireu). Pt croaziera Patmos este cuprins in prêt loc pe punte / deck; la intors se poate opta pentru loc in camera / cuseta cu 2, 3 sau 4 paturi si baie, cu plata unui supliment de 50-65 euro.
  • Transferul cu taxiul / microbuzul in Patmos ( port – hotel – manastirea Pestera Apocalipsei – port).
  • Organizator, preotul insotitor al grupului

Tariful nu include:

  • Masa (dejun, cina). Cina se poate lua la taverne – foarte numeroase in Grecia ( estimativ: 10-15 euro/cina)
  • Intrari la obiective turistice, daca e cazul (obiectivele religioase nu percep taxa de intrare)
  • Asigurarea medicala, asigurare storno – 2 euro ( acopera riscul de a pierde suma platita, in cazul in care turistul nu mai poate participa la pelerinaj, din motive obiective)
  • Orice alte servicii netrecute la rubrica “Tariful include”.

NOTE: Organizatorul are dreptul de a schimba programul fara a afecta obiectivele religioase si turistice din programul initial. Organizatorul nu raspund de cazurile de forta majora (furtuna, probleme ale companiilor de transport, greve care pot afecta derularea programului… )

Sf Efrem cel Nou (5 mai)

Sf Efrem cel Nou (5 mai)

(Nea Macri, Grecia)

Sf Efrem cel Nou (5 mai)

Man Sf Efrem cel Nou, Nea Macri, Grecia (2)

Sfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii. 

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar. 

Man Sf Efrem cel Nou, Nea Macri, Grecia

 

 In 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos. 

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: „Unde e Dumnezeul tău?”, „De ce nu te ajută acum?” Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: „O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta.” 

Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: „Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup.

Man Sf Efrem cel Nou (1)

Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.

După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică. 

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic. 

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: „Cât timp vrei să mă mai laşi aici?” 

Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. „Iartă-mă,” spuse ea, „Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei .” Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară. 

Sf Efrem cel Nou

În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o. 

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Sf Efrem cel Nou (2)

Man Sf Efrem cel Nou, Nea Macri, Grecia (3)