CAMASA LUI HRISTOS
Înainte să organizăm programul în Georgia, știam doar doua lucruri despre georgieni: că sunt extrem de credincioși și patrioți (văzusem un grup mare de tineri georgieni la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, în Sâmbăta Mare din anul 2008 când, în așteptarea Sfintei Lumini, scandau neîntrerupt numele țării lor, pe atunci în conflict cu Rusia) și că în țara lor se afla cămașa lui Hristos. Iar prima vizită în Georgia, din care tocmai ne-am întors în data de 20 iunie 2014, nu doar că a întărit cele deja știute, dar ne-a revelat o țară ortodoxă fascinantă, cu o cultură creștină veche de două milenii, adânc înrădăcinată în viața acestui popor mic, aflat în calea unor mari și agresive imperii, create și desfăcute peste veacuri; perșii, tătarii, turcii, rușii (nu doar puterea sovietică). Cu toții au avut pretenții teritoriale asupra acestei micuțe țări dintre Caucaz și Marea Neagră, care s-a încăpățânt să rămâna creștină cu orice preț, Ortodoxia fiind parte din identitatea lor națională, iar Biserica Ortodoxă – simbol al unității lor!
Filonul creștin pornește din secolul întâi, de la Cincizecime, când apostolii au tras la sorți pentru a ști fiecare unde să meargă spre a propăvădui Cuvântul Domnului. Au tras la sorți și pentru Maica Domnului și sorții ei au căzut pentru îndepărtata țară a Ivirului (Georgia de azi), dar pentru că Fiul ei i-a vestit prin Arhanghelul Gavriil să nu meargă acolo, ci la Muntele Athos, în Iviria au propăvăduit Sfinții Apostoli Andrei, Simon Zilotul, Toma, Iuda Tadeu și Matei (Sfinții Apostoli Simon și Matei sunt înmormântați pe teritoriul istoric al Georgiei). În secolul al patrulea, prin lucrarea misionară a Sfintei Nina cea Întocmai cu Apostolii – ruda Sfântului Gheorghe – creștinismul se răspândește și devine religie de stat (încă din anul 317), Biserica Ortodoxă Georgiană devine biserică autocefală încă din anul 466 (una dintre cele mai vechi biserici autocefale ale creștinătății), slujbele se țin în limba poporului încă din secolul al cincilea, cultul creștin georgian nu cunoaște perioadă iconoclastă, în schimb jertfește mulțime de mucenici – chiar regine și regi sfinți mucenici! – un efort, o suferință uriașă a acestui popor în încercarea sa de a se opune expansiunii musulmane către Europa! Cele 25.000 de biserici existente în teritoriile prezente și istoric ocupate de georgieni (în medie, câte o biserică la fiecare 3 kilometri pătrați!), multe dintre ele din secolele X, XI XII, stau mărturile pentru toate acestea. “Înțelegeți că grație mijlocirii puterii cerești și puternicei iubiri pentru Domnul pe care o are poporul nostru, micuța noastă țară a supraviețuit atâtor invazii, a căror principal scop a fost distrugerea Bisericii Ortodoxe – despre care ei au știut că este baza puterii nației georgiene. În ciuda numeroaselor lor eforturi, dușmanii noștri au eșuat în lupta care a avut drept scop dezicerea de credința creștină a poporului georgian“ (Ilie al II-lea, Patriarhul Bisericii Georgiene).
Cămașa lui Hristos
Patericul georgian începe, așa cum este firesc, cu viața Sfintei Nina cea Întocmai cu Apostolii (Nino în limba georgiană), cea care, la începutul secolului al patrulea, avea să lumineze desăvârșit poporul georgian în credința creștină.
Micuța Nina a fost crescută la Ierusalim de către o doică creștină, bătrâna Niofora. „Când citea în Evanghelie despre răstignirea Domnului, gândul ei se oprea asupra cămăşii Lui. Oare unde se află cămaşa Fiului lui Dumnezeu? a întrebat odată pe Niofora. Ştim din tradiţie, a răspuns aceea, că se găseşte în oraşul Mţheta din Iviria, la nord-est de Ierusalim. Cămaşa a fost adusă acolo de rabinul acestui oraş, Elioz, după ce a luat-o de la soldatul care o câştigase la sorţi lângă cruce. Locuitorii ţării acesteia se numesc kartveli, se învecinează cu armenii şi au rămas până azi în întunericul idolatriei. Cuvintele Nioforei au rămas adânc întipărite în inima sfintei. Zi şi noapte se ruga fierbinte către Născătoarea de Dumnezeu: Învredniceşte-mă, Stăpână, să merg în ţara iviriţilor, pentru a mă închina la cămaşa Fiului Tău! Preasfânta a ascultat rugăciunea ei, i s-a arătat în somn şi i-a spus: Mergi în Iviria, aşa cum îţi doreşti! Însă acolo vei şi predica Evanghelia lui Hristos, care îţi va dărui din plin harul Său. Şi te voi ajuta şi eu.”
Ajunsă în Iviria, tânăra Nina este găzduită în comunitatea evreiască, către care începe să predice mai întâi Evanghelia. Se împrietenește cu fiica mai-marelui sinagogii evreilor din Kartli – Aviatar, care în scurtă vreme a crezut, auzind cum tălmacea sfânta vechile proorocii despre Mesia și cum se împlineau acestea în persoana lui Hristos. Patericul spune mai departe: << Odată, discutând Aviatar cu sfânta, i-a povestit despre cămaşa Domnului în felul acesta: Precum am auzit de la părinţii mei şi aceia de la strămoşii lor, atunci când în Iudeea domnea Irod, iudeii din Mţheta şi din toată regiunea Kartli au aflat că în Ierusalim au sosit boieri din Persia. Boierii aceştia căutau un prunc nou-născut din neamul lui David, ce s-a născut „din mumă fără tată“ şi pe care l-au numit împăratul Iudeilor. L-au descoperit în oraşul lui David – Bethleem într-o peşteră smerită, şi i-au oferit daruri împărăteşti: aur, tămâie bine-mirositoare şi smirnă. După ce i s-au închinat, s-au înapoiat în patria lor. Au trecut vreo treizeci de ani de la acea întâmplare. Atunci, străbunicul meu Elioz a primit de la arhiereul Ierusalimului, Anna, următoarea scrisoare: „Acela la care au venit boierii perşi să i se închine a crescut acum şi propovăduieşte că este Hristos, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu. Însă după legea lui Moise, trebuie să moară. Veniţi cât mai grabnic la Ierusalim“.
Atunci când Elioz s-a pregătit împreună cu alţii pentru călătorie, mama lui, o bătrână cucernică din neamul arhiereului Ilie, i-a spus: Mergi, copilul meu, dacă te-au chemat. Însă te rog să nu urmezi necinstitorilor care au hotărât să Îl omoare. Despre Dânsul au spus proorocii că va fi o taină pentru înţelepţi, taină ascunsă, lumină neamurilor şi viaţa veşnică. Elioz a mers într-adevăr la Ierusalim şi a fost de faţă la răstignirea Domnului. Mama lui rămăsese în Mţheta. Deodată, în ajunul Paştilor, a simţit în inima ei lovituri puternice, ca ale unui ciocan ce bate nişte piroane, şi a strigat: În această clipă împărăţia lui Israel s-a dărâmat, fiindcă L-a răstignit pe Mântuitorul şi Izbăvitorul Său. De acum, poporul nostru va fi vinovat de moartea lui Hristos. Vai mie, că nu am murit mai devreme, pentru a nu auzi aceste lovituri înfricoşătoare! Nu voi mai vedea slava lui Israel pe pământ!
Spunând acestea, şi-a dat duhul. După răstignire, Elioz a cerut cămaşa Domnului de la ostaşul care o câştigase la sorţi şi a adus-o la Mţheta. Elioz, după ce a adeverit cuvântul mamei sale despre răstignirea Domnului, i-a arătat surorii lui, Sidonia, cămaşa. Aceea a luat-o şi cu lacrimi a început să o sărute. Apoi, după ce a strâns-o la piept, a căzut moartă. Nimeni nu a putut să smulgă sfântul veşmânt din mâinile ei. A încercat să o ia şi regele Anterkie, care a venit cu curtenii lui îndată ce a fost înştiinţat de moartea ei neaşteptată, însă a rămas neputincios. A trecut ceva vreme. Între timp, Elioz a îngropat-o pe sora lui împreună cu cămaşa. A tăinuit aşa de bine mormântul, încât nimeni până astăzi nu ştie unde este acesta. Câţiva oameni spun că se găseşte în mijlocul grădinii regale, în locul unde se înalţă astăzi un cedru cu umbră deasă. Acest cedru ce a încolţit singur după moartea Sidoniei adună în jurul lui mulţi oameni. Aceştia cred că are în el o mare putere.” Auzind sfânta această istorisire, a început să meargă noaptea şi să se roage lângă cedru. Oricum, se îndoia că într-adevăr ar fi ascunsă la rădăcinile lui cămaşa Domnului. Însă o vedenie pe care a avut-o i-a arătat că locul acela era sfânt şi în viitor va fi slăvit. >>
Și tot Patericul Georgian relatează : << În legătură cu cămaşa Domnului şi căutarea ei de către Sfânta Nina, cronicarii georgieni menţionează puţine lucruri. Conform mărturiilor lor, se spune că sfânta a descoperit mormântul Sidoniei, unde era îngropată cămaşa. Sfânta dăduse poruncă să fie tăiat cedrul care crescuse pe mormânt. Însă butucul care a rămas în pământ împreună cu rădăcinile, l-a lăsat aşa cum era, după porunca tânărului cel purtător de lumină ce i s-a arătat în rugăciune şi i-a spus acele trei cuvinte tainice. Astfel, cronicarii susţin că, de atunci, sfânta nu s-a mai gândit niciodată să scoată rădăcinile pentru a deschide mormântul Sidoniei, şi nici nu a mai căutat preacurata cămaşă a lui Hristos în altă parte…
Atunci când cei trimişi de regele Mirian au primit de la Marele Constantin bucata din Cinstita Cruce şi un cui, nu le-au adus la Mţheta, ci bucata din Cinstita Cruce au lăsat-o la Manglisi, iar cuiul la Erusetia. Fiindcă acest lucru l-a supărat pe regele Mirian, sfânta i-a spus: Nu te întrista, rege! Aşa trebuie să fie, ca Cinstita Cruce să ocrotească hotarele regatului tău şi credinţa în Hristos să se răspândească. Iar pentru tine şi capitala ta este de-ajuns harul că aici se află preacinstita cămaşă a Domnului. Cât timp a trăit sfânta, dar şi după moartea ei, curgea mir din rădăcinile cedrului, cu bună mireasmă şi tămăduitor, vădind prezenţa cămăşii în acel loc.
Arhiepiscopul Nicolae I, care păstorea Biserica Georgiană la mijlocul secolului al XII-lea (1150–1160), vestit pentru sfinţenia şi înţelepciunea lui, notează următoarele: „În vremea mea, mulţi pun la îndoială dacă într-adevăr există cămaşa Domnului sub stâlpul făcător de minuni. Această îndoială este îndreptăţită, fiindcă nu s-a descoperit cămaşa, nimeni nu a văzut-o aici. În orice caz, minunile, atât cele din vechime cât şi cele de astăzi, pe care cu ochii noştri le vedem toţi, se datorează cămăşii Domnului şi se săvârşesc prin stâlpul «izvorâtor de mir»“. În continuare, numărând minunile, arhiepiscopul descrie cum a ars cu foc ce ieşea din pământ femeia unui sultan turc, când, din curiozitate, a vrut să deschidă mormântul Sidoniei pentru a vedea cămaşa. De asemenea, menţionează că tătarii ce veniseră împreună cu ea pentru a săpa au fost loviţi de o putere nevăzută. „Această minune“, notează acelaşi autor, „au văzut-o mulţi şi au auzit-o toţi“. >>
Catedrala Svetiskhoveli
După convertirea la creștinism a însuși regelui Mirian și a reginei Nana, regele s-a gândit să ridice o biserică creștină (prima biserică creștină a Georgiei) pe locul în care se înalța cedrul falnic, crescut peste mormântul Sidoniei – cea înmormântată împreună cu cămașa lui Hristos. Cedrul a fost tăiat, din cele șase ramuri ale sale s-au făcut șase stâlpi pentru biserica de lemn, dar al șaptelea stâlp, făcut din trunchiul cedrului, n-a putit fi mișcat din loc. Numai după rugăciunea de o noapte întreagă a Sfintei Nina – noapte în care i s-a înfățișat un tânăr minunat, care i-a spus trei cuvinte și care apoi a luat stâlpul în brațe și l-a ridicat – stâlpul a rămas vertical, dar plutind în aer. Dimineața tot poporul a văzut această minune! Până la urmă, stâlpul a coborât la locul său, iar din rădăcina lui a început să curgă mir binemirositor și tămăduitor. Prima biserică, din lemn, a Iviriei, a fost închinată celor 12 Sfinți Apostoli și a primit numele de Svetițhoveli, care se traduce “Stâlpul de viață făcător”. În sec. XI, biserica de lemn a fost înlocuită cu o catedrală din piatră, absolut maiestuoasă, care dăinuiește până în ziua de azi și în care locul mormântului Sidoniei – locul în care se află îngropată cămașa lui Hristos – este marcat printr-un stâlp foarte gros, construit în formă de turn, mereu împodobit cu flori și în fața căruia arde mereu o candelă.
Interesant este că în aceeași catedrală se se spune că se află îngropat și cojocul Sfântului Prooroc Ilie, adus în în Mtskheta de către evreii persecutați de către Nabucodonosor și exilați în Iviria în sec VI îH (istoria Sfântului Ilie este datată în sec IX îH).
Catedrala Svetiskhoveli, situată în fosta capital – orașul Mtskheta ( 60 km de Tbilisi), a fost timp de secole și rămâne cea mai importantă catedrală a țării și este și astăzi scaunul Arhiepiscopului de Mtskheta și Tbilisi, care este în același timp și catolicos-Patriarh al întregii Georgii. Acesta este locul în care au fost întronizați regii și patriarhii Georgiei și în care au fost înmormântate cele mai importante personalități ale bisericii și societății.
În vizită la catedrala Svetiskhoveli
Abia intrați în realitatea georgiană – total deosebită de a noastră – și cam năuci de oboseala drumului, în a doua zi de program, am mers în vizită la Mtskheta, fosta capitală a Georgiei timp de secole. Ne-a impresionat grandoarea catedralei Svetiskhoveli, cel mai important monument cultural, de artă al țării, edificiu de piatră ridicat în secolul al unsprezecelea în stil architectural propriu, georgian, și primul gând a fost o întrebare: cât de civilizat și creativ a putut fi poporul acesta, abia unificat într-un stat creștin independent, dar izolat la poalele Munților Caucaz, pentru a putea crea acum zece secole astfel de edificii grandioase și rezistente peste veacuri? Intrând în catedrală, am găsit imediat, pe latura din dreapta, stâlpul care marcheaza locul în care se află cămașa lui Hristos – loc de pelerinaj continuu, loc de închinare, dătător de speranță, de viață… Ne-am închinat și noi, uitând pentru o clipă de imensitatea spațiului interior, dătător de mirare – adunându-ne în noi înșine, aflați fiind în fața locului în care dorisem cu ardoare să ajungem… Apoi, ajutați fiind de preoți, am aflat și altarul din dreapta catapetesmei, închinat Sfântului Prooroc Ilie – mic altar în care femeilor nu le este permis să calce – și sub care se spune că ar fi îngropat cojocul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Pe final de program, în a noua zi, după ce am cutreierat Georgia în lung și în lat, de la satul din Caucaz situat la cea mai înaltă altitudine din Europa (2.300 m) și până în pustiul semi-deșertic al mănăstirii rupestre David Gareja (secol VI), acum cunoscători ai frământatei istorii georgiene, a culturii, folclorului, tradițiilor acestui popor esențialmente creștin, am revenit la Catedrala Svetiskhoveli în cunoștință de cauză, fiind deja convinși de faptul că aici chiar se află cămașa lui Hristos! Oricum, nici un alt popor al lumii nu și-o revendică! Ne gândim că, dacă ar fi rămas la suprafață, probabil că această extraordinară sfântă relicvă a întregii creștinătăți ar fi dispărut de multă vreme din Georgia, la cât de mulțe imperii au cotropit aceste pământuri. Nemaifăcînd față presiunii popoarelor arabe, păgâne, din imediata vecinătate, la un moment dat georgienii s-au pus sub protecția Ţarului Rusiei – popor de asemenea ortodox, dar care după scurtă vreme a înglobat Georgia în structura sa teritorială și a desființat chiar autocefalia Bisericii Georgiene, după care a urmat teroarea sovietică…
Svetiskhoveli, catedrala ridicată peste pământul care – conform tradiției – adăpostește cojocul Sfîntului Prooroc Ilie (Vechiul Testament) și cămașa lui Hristos (Noul Testament), simbolizează lumina credinței ortodoxe a poporului georgian, unitatea, stabilitatea sa în istorie!
Iar dacă “fericiți cei care n-au văzut și au crezut” – și ne referim aici la Cămașa lui Hristos, aflată în estul Georgiei, despre cămașa Maicii Domnului, aflată într-un muzeu în vestul Georgiei (provenită din Biserica din Vlaherne), chiar putem depune mărturie, pentru că printr-o minunată întâmplare, chiar ne-a fost deschis drumul să o vedem, deși este scoasă la închinare doar o singură dată pe an, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Dar despre aceasta, în numărul viitor!
Maria Chirculescu
Miriam Turism
blogul agentiei miriam turism 