UCRAINA, pesterile nevointei duhovnicesti

UCRAINA, pesterile nevointei duhovnicesti

 

Ucraina si Rusia, mai 2006 – fabulos, minunat, rotund si plin dar de la Dumnezeu pentru noi, cei 50 de romani din toata tara, plecati sa ajungem la seva ortodoxiei ruse… 18 preoti si monahi, restul mireni care stiau de ce au pornit pe drumul lung de peste 8000 de kilometri ai Rusiei Pravoslavnice…

Am pornit pelerinajul duminica seara, inchinandu-ne si cerand binecuvantare de la Sf Paraschiva de la Iasi (ocrotitoare si a calatorilor) si de la Sf Ioan cel Nou de la Suceava – care avea sa ne primeasca pentru inchinare in tacerea noptii, pe la ora 12, la inceputul primei zile de mai ( luni). Am plecat cu primavara in suflet si am avut soare si vreme calda pe intraga durata de doua saptamani a pelerinajului, chiar si la St Petersburg ( 60 grade fata de Cercul Polar) desi acasa, in Romania, ploua…

Pe la anul 1000, cand s-au botezat primii rusi iar ortodoxia a devenit religie de stat, Kievul ( din Ucraina de azi) era “mama cetatilor rusesti”, iar Sf Cuvios Teodosie, intemeietorul Lavrei Pecerska, avea sa devina marele organizator al monahislului rus.  Fara sa premeditam, inceputul pelerinajului nostru a stat sub semnul inceputului ortodoxiei ruse, pe cand sfintii de acum – monahii de atunci – cautau pustia si pesterile pentru desavarsirea in rugaciune.
Mai intai a fost Sf Antonie “ cel impodobit cu nevointele si cu minunile ca numarul stelelor” care, prin viata sa desavarsit duhovnicesca, avea sa atraga multi nevoitori alaturi de el in pestera sa “mâhnicioasa si stramta” din dealurile Kievului; i s-a alaturat spre ucenicie si Cuviosul Teodosie, fiu de neam bogat, iscusit la invatatura dar care a inteles repede desertaciunea vietii traite pana atunci in casa parintilor sai, gandind mai ales la “ veşnica… viaţă cea nesfîrşită, îndeletnicindu-se cu ostenelile cele plăcute lui Dumnezeu şi depărtîndu-se de toată veselia lumească”.  “El s-a arătat degrabă purtător de biruinţă asupra duhurilor celor rele, izgonind întunericul drăcesc cu postul şi cu rugăciunea cea către Dumnezeu, Care îl ajuta prin împlinirea cuvîntului Său: Unde sînt adunaţi doi sau trei în numele Meu, acolo sînt şi Eu în mijlocul lor.”
Locul devenea tot mai neincapator pentru multimea barbatilor care “ cu asprime peterceau in pestera viata bisericeasca”, asa incat, cu binecuvantarea Sf Antonie, Sf Teodosie va incepe ridicarea unei biserici deasupra pesterii, in cinstea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si a unei manastiri, ceea ce va deveni sfanta facatoare de minuni Lavra a Pesterilor din Kiev, ridicata prin aratare dumenzeiasca.   Sf Antonie se va fi mutat intr-o alta pestera, nu departe, pe alt deal, pentru nevointa in singuratate.
Am vizitat Lavra Pecerska, complex de biserici care domina Kievul cu turlele lor aurite, dar mai ales am vizitat cele doua pesteri in care sunt peste o suta de moaste intregi de sfinti, asezati pe culoarele inguste unul dupa celalalt ( sute de sfinti in acelasi loc!). Marti dimineata la 6 am participat la prima Sf Liturghie a zilei, oficiata de doi preoti ucrainieni chiar in pestera Sf Teodosie… Cu lumanarile aprinse, tacuti pe langa zidurile inguste, ascultam linistiti cum slujba curgea lin, printre sfintii din racle si pe langa noi. Chiar daca nu stii boaba ruseste, din cauza ca sunt exact aceleasi etape ale Sf Liturghii ca si in limba romana, te “trezesti” intelegand ca acum se canta Heruvicul, ca acum se spune Crezul sau Tatal Nostru…  E uimitor sa intelegi ca te poti ruga in acelasi timp si cu acelesi cuvinte ca  si cei de langa tine, oameni cu care in mod normal nu ai cum sa comunici, nestiindu-ne limba unii altora. Si totusi, in rugaciune, Bunul Dumnezeu ne uneste miraculos…
Mireasma duhului celor care de o mie de ani ii slujesc in Cer Domnului si tot de o mie de ani au ramas pe pamant, cu sfintele lor moaste, ca dovada a faptului ca SE POATE sa obtii mantuirea (viata vesnica) ne-a marcat si ne-a facut sa revenim din nou, cu smerenie, la Sf Liturghie de la ora 6, si a doua zi a sederii noastre la Kiev. Doar ca miercuri, 3 mai, in sinaxarul nostru fiind “pomenirea Cuviosului Teodosie, intemeietorul Lavrei Pecerska” ne-am intalnit acolo, la slujba din pestera… 3 grupuri din Romania, veniti cu totii sa participam la marea sarbatoare. Insa toti am facut aceeasi greseala: la Lavra Pecerska era o zi de slujba obisnuita, pentru ca pe stil vechi pomenirea Sf Teodosie urma sa fie organizata… peste 13 zile ( decalaj de calendar de care nu tinusem cont).

 

In timpul vietii sale, Sf Antonie avea sa fie alungat pentru o scurta perioada din Kiev si, facand ascultare la cneazul locului, a plecat sa se nevoasca pe dealul Boldina din Cernigov, la 140 km de Kiev. Si acolo a sapat o pestera, pe care apoi a parasit-o, fiind rechemat cu dragoste si spre indreptarea nedreptatii facute lui, chiar de catre cneaz. Dar pestera a ramas si a fost folosita de generatii si generatii de crestini nevoitori rusi, astfel incat pe la 1930-1940, Sf Lavrentie de Cernigov  ( ale carui minuni si proorociri sunt binecunoscute) recomanda unui bolnav care acuza o durere insuportabila de cap, fara cauza diagnosticata medical:  “daca vrei sa te vindeci, du-te si sapa la pestera de pe dealul Boldina”. Barbatul a ascultat si, nu dupa multa vreme, durerile de cap i-au disparut… Dupa ce am fost atat de bine primiti la manastirea Eletkii din Cernigov, manastire din sec. 11, in care acum vietuieste si sora rasofora Anastasia ( moldoveanca de-a noastra), dupa ce am fost “altoiti” fiecare cu bastonul Sf Lavrentie ( care a murit in 1950 si al carui baston alunga duhurile rele si tamaduieste mirculos bolnavii), dupa ce am facut inchinare la sfintele moaste ale Sf Lavrentie si ale Sf Teodosie ( 1630-1698) – cel care a ferit orasul aflat atat de aproape de Kiev de radiatiile de la Cernobâl din 1986, maicuta care ne insotea ne-a condos si pe dealul Boldina, o colina domoala, acoperita de iarba si toporasi, sub care nu ai cum sa banui cata rugaciune si cata nevointa s-a savarsit de 10 secole incoace… Intrarea in pestera nu are nimic spectaculos, mai ales ca pestera este considerate muzeu si… se taxeaza fiecare vizitator. Dar banii sunt probabil folositi pentru extinderea sapaturilor, pentru ca din octombrie anul trecut (cand am fost acolo prima oara) si pana in mai in acest an s-au redat pentru vizitare cateva noi culoare, noi “camere”, locasuri cu altare subterane, paturi sapate in piatra, spatii de viata aspra, de lepadare voita de cele lumesti, de inchinare si ruga permanenta catre Hristos pentru ca, odata cu nimicirea celor trupesti, sufletul sa se elibereze si sa se inalte catre Cer. Acolo, traind sub pamant, se poate cu adevarat atinge Cerul… Nebunie pentru lume, intelepciune intru Domnul…
Tot acolo, la baza dealului Boldina, se afla o fantana cu apa – a Sf Antonie – fantana care de 1000 de ani izvoraste apa rece, tamaduitoare – de boli de ochi mai ales.

Pestera Sf Iov de la Poceaev ( 450 km de Kiev) ne-a facut sa “experimentam” pentru cateva minute ce inseamna sa traiesti intr-un asemenea spatiu… claustrofob. Sf Iov ( 1551-1651) a trait in acest spatiu minuscul, in pamant, timp de 40 de ani. Se spune ca sfantul se ruga acolo impreuna cu ingerii si uneori din pestera iesea o lumina intense. Dar si fara sa stii toate acestea, dorinta de a intra si tu acolo atrage ca un magnet, mai ales cand afli ca, desi intrarea este atat de ingusta ( cat un ecran mediu de televizor), pot intra acolo si personae corpolente sau, dimpotriva, persoane mici nu au cum sa intre, accesul fiind in functie de…credinta fiecaruia. Intrarea in pestera este dificila, trebuie sa ti se explice ce trebuie sa faci: situata pe un perete lateral, la aprox 50 cm de podeaua pesterii celei mari in care se afla si racla cu sfintele moaste ale Sf Iov, intrarea este ca un tunel foarte ingust, umed si alunecos, in care trebuie sa intri cu bratele inainte, ca pentru inot. Tunelul este usor descendent si, dupa aproximativ o jumatate de metru, spatiul se largeste si poti aduce picioarele sub tine, astfel incat apoi sa sari pe podeaua din interiorul cavitatii de pamant. Daca nu esti atent, poti chiar sa ajungi acolo cu capul inainte. Odata intrat, te minunezi de ingustimea locului, de cotloanele sale abia zarite la lumina unei lanterne si nu poti sa nu gandesti ca undeva este o falie prin care probabil intra aerul aici in mijlocul pamantului (suntem intr-o pestera in ineriorul altei pesteri).  Ghidul lasa sa intre acolo cate 5-6 femei sau 5-6 barbati odata, dar am aflat ca in razboi acolo s-au adapostit si 40 de oameni (unde, Doamne, si cum au putut sta acolo mai multa vreme?). Si 5-6 fiind, nu prea ai loc de miscare, cercetezi locul unde se afla icoana cu lumanarile alaturi, cauti cotloanele ascunse si te gandesti cum a trait acolo Sfantul timp de 40 din cei 100 de ani ai sai?). Mare este puterea rugaciunii, mare este puterea lui Dumnezeu… Iesirea se face in mod ciudat, in sens invers, cu mainile inainte si, cand ajungi la lumina ( repede), constati ca ai trecut dintr-o lume in alta, exact ca la nastere… Care este, Doamne, lumea cea adevarata? Ne-am convins si noi ca intrarea se face acolo intr-adevar dupa alte criterii decat cele strict dimensionale, fizice; in grup am avut un ieromonah inalt, corpolent, care a reusit sa intre in pestera fara probleme, in timp ce un alt pelerin, cu statura asemanatoare, desi s-a straduit si s-a suparat destul, n-a reusit (ulterior aveam sa aflam ca are o alta religie decat cea ortodoxa).

 

Pustia Kitaev nu mai este deloc pustie ca in urma cu 2-3 secole, este acum un cartier la margine de Kiev, dar pastreaza intact locul de nevointa ( dealul, lacul, pestera) ale Sf Dositeea – marele duhovnic cunoscut ca Dositei – si ale Sf Teofil cel Nebun pentru Hristos. Kitaev este unul dintre cele mai iubite locuri ale kievenilor si,dupa vizitarea pesterii de calcar, am si inteles de ce. Dositeea, fiica a unei familii bogate, a fugit de acasa pentru ca sa se poata dedica cu totul vietii pentru Hristos si, ca sa nu fie usor de gasit, a luat vesmite si nume barbatesti si s-a ascuns in causul de padure, pe atunci pustiu, nelocuit de oameni. Pestera de calcar a fost la inceput micuta, dar ducandu-i-se vestea intelepciunii sale duhovnicesti, incet-incet alti si alti oameni au venit sa locuiasca langa Dositei monahul, asa incat  pestera a tot fost prelungita, largita, in calcar. Altare de calcar, paturi sapate in calcar, locuri in care daca te asezi te umpli de praf, dar ce mai conta praful pentru maica Serafima cea bolnava, venita cu noi din Vâlcea pentru tamaduire la locuri sfinte? Cu hainele sale negre si lungi, maica Serafima s-a asezat pe paturile sfintilor, s-a rugat in genunchi pe la altarele de calcar impodobite cu icoane, a intrat prin toate cotloanele labirintului de sub pamant si uite asa am invatat si noi, cei care ne feream cat am putut de atingerea peretilor de calcar prafuit si alb, ce inseamna sa stii exact ce doresti: vindecarea, mantuirea!
Urcand dealul pentru a cauta intrarea in sfanta pestera, urmam de fapt si pasii tanarului Serafim, care mersese la Kiev la batranul, renumitul duhovnic Dositei, pentru a primi sfat de inceput in viata monahala – iar Cuviosul Dositei a fost cel care l-a indrumat spre Manastirea Sarovului pe cel care mai apoi avea sa devina cel mai iubit sfânt al poporului rus, Sf Serafim de Sarov.

Pesteri si sfinti, sfinti si Cer…Comunitate de crestini sub panamt, comunitate de sfinti in Cer…Sa ne rugam lor, celor carora le-am atins urma pasilor pamantesti, sa mijloceasca si pentru noi, pacatosii si nevrednicii, Mila Domnului cea revarsata cu imbelsugare asupra lor. Nu ne uita si pe noi, cei de pe urma, Doamne!

Acesta a fost doar inceputul pelerinajului, prin Ucraina catre Rusia. Iar darurile duhovnicesti abia incepeau sa se arate…

UCRAINA sfintelor pesteri

UCRAINA sfintelor pesteri, 19 – 22 sept. 2011,

Pret:  700 lei  sau 160 euro (4 zile, 3 nopti, cazare hotel** Kiev)

PROGRAM:

Ziua 1 – luni: Nordul Moldovei

–       Ora 5 – Plecare din Bacau spre Suceava

–       Ora 10 – Suceava, inchinare la moastele Sf Ioan cel Nou de la Suceava – in manastirea construita in anul 1522, actualmente sediul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor.

–       Scurta oprire la Manastirea Boian – Icoana Maicii Domnului de la Boian, facatoare de minuni; Manastirea Banceni, cu paraclis inchinat Sf Serafim de Sarov – manastiri romanesti in Ucraina.

–       Drum catre Kiev, se ajunge seara in jurul orei 22. Cazare la un hotel**.

Kievul increstinat doar pe la anul 1000, dar pe muntele caruia Sf Apostol Andrei ridicase o cruce inca din secolul intai dupa Hristos, proorocind ca aici va fi o mare manastire, concentrare de har spre luminarea mintii si a sufletelor noastre. Lavra Pecerska / a Pesterilor, prima mare manastire a Rusiei – de pe la 1050, model de organizare pentru toate celelalte asezaminte monahale rusesti; ne putem inchina in Pestera de Aproape si Pestera de Departe la peste 120 de moaste de sfinti ale caror mijlociri vindeca multe feluri de patimi si boli ; Sf Teofil cel Nebun pt Hristos cel minunat, a carui biografie a inspirat filmul Ostrov; la Kitaev pestera Sf Dositeea, cea de viţã nobilã, calugarita ca Monah Dositei – vazator cu duhul, ea fiind cea care l-a indrumar pe tanarul Prohor – viitorul Sf Serafim – catre Sarov … Aparent ternul si masivul Cernigov, in care pe la anul 1000 Cuviosul Antonie, intemeietorul Manastirii Pesterilor din Kiev, avea sa fie exilat pt scurta vreme, aici sapand pestera cu biserici subterane care, incet-incet, se reda spre vizitare si inchinare credinciosilor. Sf Ierarh Teodosie, ale carui sfinte moaste au pazit de radiatii Cernigovul afalt la doar 80 km distanta de Centrala Nucleara de la Cernobal. Sf Lavrentie al Cernigovului, cel vizitat spre sfarsitul vietii sale de catre Sf Prooroc Ilie, dreptul Enoh si mai apoi de Sf Ioan Teologul – aceste discutii fiind sursa cunoscutelor ale proorociri despre sfarsitul lumii… Veniti si veti vedea!

Ziua 2 – marti: Kiev

–       Participare la prima Sfanta Liturghie, intr-una dintre pesterile Lavrei Pecerska/ Lavra Pesterilor;  vizitarea marii lavre, unul dintre cele mai renumite ansambluri monahale ale lumii ortodoxe.

–       Vizitarea Sihastriei Kitaelv: inchinarea la moastele Sf Teofil cel Nebun pt Hristos, mormantul si pestera Sf Dositeea.

–       Vizitarea altor biserici si manastiri din Kiev, timp liber. Optional: masa la o autoservire.

–       Cazare la Kiev, hotel**.

Ziua 3 – miercuri: Cernigov

–       Dimieata plecare spre Cernigov ( 140 km)

–       Cernigov:

  • Catedrala Sf Treime / Manastirea Sfanta Treime a Sf Ilie ( de la 1069). Inchinare la moastele Sf LAVRENTIE ( adormit intru Domnul in 1950 – ale carui minuni si  proorociri sunt binecunoscute ), Sf  Ierarh TEODOSIE (1630 – 1696; sfantul care a protejat Cernigovul de radiatiile de la Cenobal, aflat la doar 60 km distanta; mare facator de minuni) si Sf Ierarh Filaret (Gumilevski / Smeritul, 1802-1866) unul dintre cei mai invatati ierarhi rusi ai sec 19, indrumat in tinerete de Sf Serafim de Sarov.
  • Manastirea Adormirii Maicii Domnului Eleţ ( sec 11, la anul 1060 s-a aratat intr-o padure de brad Icoana Maicii Domnului de Eleţ, in cinsetea careia s-a intemeiat manastirea);
  • Pestera cu biserici subterane de la anul 1000.

–       Reintoarcerea in Kiev, cazare hotel.

Ziua 4 – joi: Kiev

–       Dimineata devreme, participare la prima Sfanta Liturghie, intr-una dintre pesterile Lavrei Pecerska

–       Cumparaturi in Kiev

–       La pranz – plecare spre Romania, parcurs de zi ( 660 km pana la Suceava, 11 ore), oprire la Bacau

Vedeti si Jurnalul de calatorie : 

Cernigov, locul in care am aflat ca sfintii sunt vii!

 http://www.miriamturism.ro/cernigov-%E2%80%93-locul-in-care-am-aflat-ca-sfintii-sunt-vii/

Ucraina, pesterile nevointei duhovnicesti:

https://miriamturism.wordpress.com/2011/08/20/ucraina-pesterile-nevointei-duhovnicesti/

Sf Moise Ungurul, Lavra Pecerska Kiev:

https://miriamturism.wordpress.com/2008/07/26/rusalka2-sf-moise-ungurul-azi-pomenit/ 

Pretul, in functie de numarul de pelerini: 

Cazare Kiev, hotel 2*, camere economy (loc in dubla) 

Nr pers in grup

45

40

35

30

25

Pret / euro

160

165

175

190

210

Pret / lei

700

725

770

840

920

 Pretul cuprinde :

  • Transport cu autocar turistic*** ( 50 locuri, aer conditionat, scaune rabatabile)
  • Cazari in hotel 2* Kiev, 3 nopti / camera economy, aproape de Lavra Pecerska
  • Parcurgerea programului
  • Mapa cu materiale documentare
  • Ghid,  preot insotitor, translator de limba rusa

Pretul nu cuprinde:

  • Intrarile la obiective turistice ( pentru obiectivele optionale se aloca timp de vizitare in program, ~ optional). Obiectivele religioase nu percep taxa de intrare
  • Asigurare medicala ( se poate incheia direct la agentia de turism)
  • Asigurarea storno – 1 euro, acopera riscul de a pierde banii in cazul renuntarii din motive neprevazute – boala, calamitati, deces. Asiguratorul va returna suma deja platita agentiei de turism. Asigurarea se incheie la plata avansului.
  • Alte elemente decat cele trecute in program.

NOTE :

  • Orele trecute in program sunt orientative, calculate in  funcţie de distantele de parcurs.
  • Pentru inscriere:
    • Moneda indicata la cumparaturi in Rusia si Ucraina: USD.
    • Programul poate fi modificat in functie de orarul companiei aviatice sau de evenimente locale , dar se incearca, cu buna credinta, parcurgerea tuturor obiectivele, indiferent de ordinea de vizitare.
    • In caz de forta majora ( razboi, calamitate etc) se vor parcurge obiectivele la care accesul este permis de fortele de ordine, agentia de turism nefiind raspunzatoare pentru nerealizarea, in parte sau total, din motive obiective, a programului si nu datoreaza daune materiale sau morale.
    • In cazul in care, din motive care tin de persoana in cauza, la granita / aeroport autoritatile statului refuza intrarea / iesirea pe / de pe teritoriul tarii in cauza a unei / unor persoane din grup, agentia de turism nu este raspunzatoare de situatia creata si nu i se pot pretinde daune materiale sau morale. Persoana in cauza poate fi asistata de reprezentantul agentiei de turism pana la clarificarea situatiei, fara a afecta major programul grupului.
    • Firma MIRIAM TURISM PROGRAME SRL, cod fiscal: RO27021420, cont in euro la Raiffeisen Bank,  nr. RO59 RZBR 0000 0600 1263 3096. Depunerea avansului / contravalorii pelerinajului se face la orice agentie Raiffeisen Bank din tara, direct la ghiseu, fara comision. Primiti dovada platii in contul firmei. Dupa depunere emitem factura fiscala, contractul cu turistul si asigurarea storno ( 1 euro); actele se trimit prin posta persoanelor inscrise sau se inmaneaza personal in momentul inceperii programului.
  • copie dupa pasaport si buletin
  • plata avansului de 30%
  • incheiere asigurare storno ( optional)
  • incheiere asigurare medicala
  • Avans necesar pentru inscriere: 30% din valoarea programului. Banii se vireaza in contul firmei MIRIAM TURISM PROGRAME SRL, dupa care se emit documentele legale ( factura, contract, asigurari – optional).

MIRIAM TURISM

Poiana Sarata nr 244, Com Oituz, Jud Bacau,

Tel: 0234.337.990 sau 0723.645.180

Email: office@miriamturism.ro si miriamturism@yahoo.com, Site: www.miriamturism.ro,

Pelerinaj la Sf. SERAFIM de SAROV

RUSIA şi Ucraina

La Sf Serafim de Sarov

Diveevo, procesiunea pe Kanafka ( Drumul Maicii Domnului)

25 aprilie – 9 mai  2009, 699 euro

15 zile ( autocar ), grup de minim 35 persoane

Z1 – 25 aprilie 2009, sambata: pecare din Brasov

·          Ora 8 – plecare din Brasov (zona gara) catre Iasi

·          Ora 13 – Iasi, inchinare la moastele Sf Cuv. Parascheva ( ocrotitoare a pelerinilor)

·          Ora 14.30 – plecare Suceava ( inchinare la moastele Sf Ioan cel Nou) si apoi spre granita cu Ucraina; parcurs de noapte catre Kiev

·           

Z2 – 26 aprilie, duminica: Kiev

·          Aprox. ora 6 – Se ajunge in Kiev , participare la Sfanta Liturghie, apoi cazare la hotel**

·          Dupa masa,  vizitarea Lavrei Pecerska, prima mare manastire a Rusiei – de pe la 1050, model de organizare pentru toate celelalte asezaminte monahale rusesti; ne putem inchina in pesteri la peste 100 de moaste. Vizitarea sihastriei KITAEV, biserica si pestera  Sf DOSITEEA si Sf TEOFIL cel Nebun pentru Hrisos (dupa modelul vietii Sf Teofil a fost scris scenariul filmului Ostrov)

·          Program liber; cazare hotel** Kiev

 

Z3 – 27 aprilie, luni: Kiev, Cernigov

·          ora 6 : LAVRA PECERSKA , participare la Sf Liturghie in pesterile Sf ANTONIE si Sf. TEODOSIE – intemeietorul vietii monahale din Rusia (optional),

·          ora 10.30 – plecare spre Cernigov ( 140 km)

·          orele 12.30 / 17Cernigov: moastele Sf LAVRENTIE ( adormit intru Domnul in 1950 – ale carui minuni si  proorociri sunt binecunoscute ) si Sf  Ierarh TEODOSIE (1630 – 1696), Manastirea Sfanta Treime a Sf Ilie ( de la 1069), Manastirea Adormirii Maicii Domnului Eleţ ( sec 11, la anul 1060 s-a aratat intr-o padure de brad Icoana Maicii Domnului de Eleţ, in cinsetea careia s-a intemeiat manastirea), pestera cu biserici subterane de la anul 1000. Manastireade maici Elet este foarte saraca, orice ajutor este binevenit (material pentru haine, pãturi, alimente, bani etc)

·          Ora 17 – plecarea spre vama ( 100 km), vama dintre Ucraina, Rusia si Bielorusia; parcurs de noapte.

 

Z4 – 28 aprilie, marti: Rusia , Manastirea OPTINA

·          ~orele 8 – 13 – Manastirea OPTINA : patricipare la slujba, inchinare la moastele sfintilor cuviosi stareti de la Optina, jertfa celor trei calugari martiri din anul 1993 , schitul Optinei, baie in apa tamaduitoare din izvorul Sf Pafnutie; optional Man. ŞAMORDINO ( manastire de maici, 12 km de Optina; icoana Maicii Domnului Sporitoarea Granelor – comandata de Sf Ambrozie)

·          cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel** ( conditii extrem de bune) – pt 4 nopti

 

Z5 – 29 aprilie, miercuri: Serghiev Posad, Sf SERGHIE de RADONEJ si Moscova – Sf MATRONA;

·          Ora 5 (optional) : Participare la serviciul divin, acatistul Sf  Serghie, inchinare la sfintele moaste (racla Sf Serghie se deschide doar o data pe zi, dupa citirea acatistului, pe la ora 5.30 dimineata), participare la prima Sf Liturghie (ora 6.15)

Dupa prima Sf Liturghie se viziteaza Lavra Sf Serghie ( incepand cu ora 8.30).

·          Serghiev Posad, Lavra Sf. Treimi  a Sf SERGHIE de RADONEJ (1314 – 1392) – cel care a asezat Rusia sub semnul Sf Treimi.  Biserica decorata la 1425 de pictorii Daniel cel Negru si de Sf Andrei Rubliov; situata foarte aproape de Moscova ( 60 km), este manastirea ţarilor Rusiei. Vizitarea lavrei.

·          Ora 12 – plecare catre Moscova : Inchinare la moastele Sf MATRONA ( trecuta la Domnul in 1950; exista un “fenomen” Sf Matrona in Moscova, zilnic stau sute de oameni la rand cu orele pt inchinare la aceasta sfanta, foarte grabnic ajutatoare pt toate problemele vietii), mini-tur manastirile Moscovei

·          Vizitarea a 2-3 manastiri moscovite, functie de timp

·          cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel**

 

Z6 –  30 aprilie, joi: Moscova

·          Ora 9 – plecare catre Sofrino, cea mai mare fabrica de obiecte bisericesti din Rusia ( ~ 4000 salariati); cumparaturi la magazinul fabricii ( pana la orele 12-12.30)

·          Apoi  plecare catre Moscova, se viziteaza:

·          Catedrala SF VASILE BLAJENII ( 4 $)

·          Piata Rosie

·          CATEDRALA MANTUITORULUI – cea mai mare catedrala ortodoxa din lume.

·          cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel**

 

Z7 – 1 mai, vineri: Sofrino, Moscova

·          Optional: Sf Liturghie la Lavra Sf Serghie de Radonej

·          La ora 9 plecare catre Moscova:

o         Optional Galeriile Tretiacov ( 10$) – picturile Sf Andrei Rubliov ( Sf Treime, Domnul Iisus, Sf Ap Pavel, Arh Gavriil) si colectie de icoana veche rusa; biserica de langa galeriile Tretiacov – Icoana Maica Domnului din Vladimir ( originalul)

o         Optional : vizita Kremlin ( 15$)

·          cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel**

 

Z8– 2 mai, sambata: Vladimir, Murom, Diveevo

·          Optional: Sf Liturghie la Lavra Sf Serghie de Radonej

·          ora 9 – Plecare spre Vladimir, prima capitala a Rusiei ( sec 12)- vizitarea primei biserici crestine din Rusia – Catedrala Adormirii Maicii Domnului, in care, la anul 1000 au fost increstinati primii rusi; Sf.Andrei Bogoliubov si alte 3 sfinte moaste in aceasta biserica; fresca originala de Sf Andrei Rubliov; Icoana Maicii Domnului din Vladimir – cea mai venerata icoana a poporului rus

·          ~ Ora 17 – Murom – orasul sfintilor familisti.  Manastirile „Bunavestire” si „Schimbarea la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos” manastiri alaturate ale celor doi soti sfinti, aflati in aceeasi racla: Sf Petru si Sf. Fevronia (manastire calugari si manastire de maici). Inchinarea la moastele a trei sfinti – tatal si doi fii, Sf Constantin, Mihail si Teodor. Nu poate fi vizitata biserica cu moastele Sf Iuliana (cu 13 copii nascuti) – la periferia Murom.

·          Cazare la Manastirea Diveevo a Sf Serafim de Sarov ( 130 km de Murom), in total 3 nopti

 

Z9 si Z10 – 3 si 4 mai, duminica si luni: Sf SERAFIM de SAROV – cel mai iubit sfant rus, Lavra Sf Treime, Diveevo

·          program de slujbe: 6- Acatistul Sf Serafim, 7- 9.30  – Sf. Liturghie; slujbele se tin in biserica in care se afla sfintele moaste ale Sf Serafim de Sarov

·          Optional, duminica: vizita la Manastirea SANAXAR( la 100 km, ocolind Sarovul, care este oras inchis, militarizat). Vizitarea manastirii, inchinare la sfintele moaste ale Sf Teodor de Sanaxar ( renumit staret al Rusiei Pravoslavnice a sec. 18, duhovnic al Sf Xenia de St Petersburg si al Sf Gherman din Alaska) si ale Sf Teodor cel Sfintit de Sanaxar – Amiralul Teodor / Fyodor Ushakov ( 1744 – 1817), nepotul Sf Teodor de Sanaxar. Amiralul Ushakov este recunoscut inca din timpul vietii ca un geniul militar, cel care prin credinta sa in Domnul a reusit sa conduca flota rusa in razboaie fara a avea nici o infrangere in intreaga sa cariera. Strategia folosita de catre Amiralul Ushakov la Capul Caliacra din Bulgaria in 1791 a fost preluata de catre Amiralul Nelson ( Anglia) la bataliile de pe Nil (1798) si de la Trafalgar ( 1805). A fost canonizat de catre Biserica Ortodoxa Rusa si declarat sfant protector al Flotei Ruse in anul 2000. O stea descoperita de catre un astronom rus in anul 1978 ii poarta numele. Inchinare la mormantul parintelui IERONIM, iubit duhovnic al Manastirii Sanaxar, trecut la Domnul de curand.

·          Luni, orele 12.30-18: vizita in „PUSTIA DE APROAPE” la IZVORUL TAMADUITOR AL SF SERAFIM DE SAROV, la IZVORUL TAMADUITOR AL MAICII DOMNULUI ( la care Ea se arata zilnic); baie in apele tamaduitoare

·          optional: baie la izvorul Sf Alexandra ( prima stareta a manastirii) de langa manastirea Diveevo si la Izvorul Sf pantelimon ( langa una dintre casele de oaspeti ale manastirii Diveevo)

·          ora 20participare la procesiunea zilnica Drumul Maicii Domnului ( KANAFKA), de-a lungul şanţului care inconjoara manastirea; toti participantii rostesc aceeasi rugaciune: „ Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har,  Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.”

·          cazare si masa la manastirea Diveevo

 

Z11 – 5 mai, marti: ORANKI

·          plecare de la Diveevo la ora 7, se ajunge la Oranki in jurul orei 13

·          Manastirea ORANKI, infiintata la 1643 ( 370 ani vechime), a fost initial destinata calugarilor proveniti din nobilimea rusa; manastirea adapostea un palat al tarului, biblioteca religioasa, editura, tipografie ( aici au fost tiparite carti ortodoxe de mare pret, in serviciul Bisericii Ruse). Aici a trăit si Măria Canternirovna – fiica voievodului moldovean -, numită în cronicile rusesti „Măria Cantemirovna, împărăteasa neîncoronată a tuturor rusilor”. In 1918 comunistii au desfiintat manastirea si au facut lagar de calugari, inchizand aici peste 11.000 de calugari din toate manastirile

Rusiei. In perioada 1919-1920 toti acestia au fost ucisi, refuzand sa colaboreze cu autoritatile atee. Acesti călugări sfinti, ucisi pentru credinta în Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica Rusă în acest secol zbuciumat… Marturie despre martiriul celor 11.000 de calugari da pr. Dimitrie Bejan, preot roman inchis incepand cu anul 1942 in lagarul international de prizonieri de la manastirea Oranki (  peste 15.000 de prizonieri de razboi, dintre care majoritatea erau romani) care a vazut santul plin cu trupuri de oameni impuscati in cap, imbracati in haine negre calugaresti, la 20 de ani dupa uciderea acestora. A functionat apoi aici o inchisoare de femei, iar din anul 2004 a fost redata cultului, ca manastire de calugari.

·          Vizitarea cimitirului manastirii, care adaposteste osemintele calugarilor, ale soldatilor romani, unguri, italieni, nemti… Slujba de pomenire la crucea romanilor de la Oranki ( flori, pomana…)

·          Cazare la Nijnii Novgorod, hotel**

 

Z12 – 6 mai, miercuri: Nijnii Novgorod si TOLGA, Sf IGNATIE BRIANCIONINOV

·          Ora 8 – Nijnii Novgorod, oprire in centrul orasului, pt vizitarea Kremlinului ( optional). Nijnii Novgorod ( 1,5 milioane locuitori) este al treilea oras al Rusiei, dupa Moscova si St Petersburg. Fondat la inceputul sec 13, la confluenta a doua mari rauri – Volga si Oka – Nijnii Novgorod pastreaza un original centru istoric, fiind inclus in patrimoniul UNESCO in lista primelor 100 de orase ale lumii, ca valoare istorica si culturala (monumente istorice, arhitecturale si culturale, unice ca valoare).

·          Ora 12 – Plecare spre nord, de-a lungul Volgai, spre Ivanovo si Iaroslav – Tolga

·          Ora 15.30 Iaroslav, oprire in oras pt cumparaturi, schimb valutar

·          Ora 17 – Manastirea Tolga (de la 1354) adaposteste moastele Sf Ignatie Briancianinov (supranumit duhovnicul contemporaneitatii); biserica are doua icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, despre una dintre ele fiind facuta mentiune de la 1333; in sec. 16 a fost vindecat cu rugaciuni la aceasta icoana ţarul Ivan cel Groaznic. Manastirea a fost redeschisa in 1988, ca prima manastire de maici din Rusia .

·          Cazare si masa la Manastirea Tolga

 

Z13 – 7 mai, joi: Sf. DIMITRIE de ROSTOV, Sf. AVRAAM

·          Dimineata, participare la Sf Liturghie ( optional), apoi vizitarea manastirii si masa

·          Ora 12 – plecarea spre Rostov ( 60 km)

·          Ora 13– Rostov, vizitarea manastirii de calugari de pe malul lacului Nero, moastele Sf DIMITRIE de ROSTOV si Sf AVRAAM ( tuns in monahism la Manastirea Valaam pe la anul 1000; apoi, dupa viziunea intalnirii sale cu Sfantul Ioan Evanghelistul, devine intaistatator al manastirii Rostov). Manastirea este extrem de saraca, orice ajutor este binevenit.

·          Ora 17 – Serghiev Posad, cazare la hotelul Lavrei Sf Serghie

·          Program liber, odihna inaintea plecarii spre casa

 

Z14 – 8 mai, vineri: drum spre Kiev

·          Ora 5 – plecare spre Kiev via Moscova

·          ~ Ora 23 – Kiev, cazare hotel**

 

Z15 – 9 mai, sambata: drum spre Bucuresti

·          ora 6 – plecare spre Romania, Brasov ( 1100 km, 18 ore – se ajunge la Brasov la miezul noptii de sambata spre duminica)

 

NOTA : orele trecute in program sunt orientative, calculate in  functie de distantele de parcurs.

Pret : 699 euro , grup de minim 35 persoane

Pretul cuprinde :

·          Transport autocar**** ( spatios, conditii foarte bune)

·          Cazari la hoteluri** si manastiri: Kiev hotel**– 2 n, Serghiev Posad Hotelul** Lavrei Sf Serghie – 5 n, Jaroslav-ManastireaTolga -1 n, Nijnii Novgorod hotel** – 1 n,  . Manastirea Diveevo – 3 n.

·          Invitatie Rusia

·          Ghid,  Translator de limba rusa, preot insotitor

Pretul nu include:

·          Viza pt federatia Rusa ( 55 $ in regim normal, timp de asteptare 5 zile)

·          Masa ( se vor asigura opriri la marile magazine alimentare, cu raion de preparate culinare)

·          Intrari la obiective turistice ( Kremlin Moscova, Nijnii Novgorod, Galeriile Tretiacov, Catedrala Vasile Blajenii), aprox 40 euro in total. Vizitele sunt optionale,

·          Excursie optionala la manastirea Sanaxar ( 10 euro/pers)

·          Asigurarea medicala pentru Rusia ( 11 zile), pret: 12 lei pt pers pana la 60 ani/ 36 lei pt pers pana la 64 ani / 48 lei pt pers peste 65 ani.

·          Asigurare storno ( 3 euro) – acopera riscul de apierde banii pt anularea plecarii din motive obiective (boala, calamitate etc)

  • Alte elemente decat cele trecute in program

Documentare:

Pagini de jurnal, La Diveevo:  http://www.miriamturism.ro/jurnal-pelerin-in-rusia-diveevo-si-sf-serafim-de-sarov.php

Pesterile nevointei duhovnicesti:  http://www.miriamturism.ro/jurnal-pelerin-in-rusia-pesterile-nevointei.phpP

 

Informatii si inscrieri la :

Agentia de Turism MIRIAM TURISM

Covasna, str. Unirii nr 2 bl 6, jud. Covasna, Tel. / fax:  0267.341.757 si  0723.645.180

E-mail :  miriamturism@yahoo.com, Site: www.miriamturism.ro

Veniti si veti vedea… Vizitati www.miriamturism.ro

Pelerinaj in Crimeea, Ucraina si R. Moldova

PELERINAJ DE TOAMNA:

CRIMEEA, UCRAINA si R.MOLDOVA

 

 Crimeea, “ perla cea mai de seama a Coroanei Imperiului Rus” – dupa cum spunea ţarina  Ecaterina cea Mare, este o mica peninsula muntoasa din nordul Marii Negre. Noi vom incerca sa descoperim viata monahala a acestui spectaculos litoral muntos, cu vechi asezari rupestre si manastiri agatate intre cer si mare. Pentru tamaduire trupeasca si sufleteasca ne vom inchina Sfantului Luca – Arhiepiscopul Crimeii, doctorul fara de arginti, somitate medicala de renume mondial a secolului 20, care opera cu crucea pe piept in vremuri de de cumplita prigonire a crestinilor.

 

Fascinanta “Rusia Mica”, leaganul ortodoxiei ruse – actualmente Ucraina – pastreaza 3 din cele 5 mari lavre ale intregului spatiu slav: Lavra Poceaev, Lavra Pecerska din Kiev si Lavra Sveatogorsk – “Muntele Sfant”- toate avand hramul Adormirea Maicii Domnului. Toate acestea trei sunt cuprinse in programul nostru.

 

Dar inainte de toate, o scurta incursiune in dulcea si greu incercata noastra Moldova de peste Prut: Chisinau, manastiri din sec. 15 cu vechi icoane facatoare de minuni, Transnistria si Noul Neamt…

 

Veniti si veti vedea!

 

9 – 20 noiembrie 2008, 11 zile, 5000 km, autocar sau microbuz                     

Pret intre: 499 euro – grup de 40 pers (autocar) si 799 euro – grup de 10 persoane ( microbuz)

 

Plecare: duminica 9 nov. 2008:

·          Ora 14 – Plecare din Brasov pe ruta Onesti ( ora 16.30), Adjud ( ora 17), Barlad ( ora 18), Husi, Albita – granita cu R. Moldova (320 km)

·          Cazare la Chisinau, hotel**

 

Z1 luni 10 nov. 2008, R. MOLDOVA:

·          dimineata, mini-tur de oras Chisinau

·          Cu un ghid local se viziteaza vechi manastiri romanesti din zona Chisinau

·          Seara, plecare spre Tiraspol, cazare la Manastirea Noul Neamt, mananstire de calugari, intemeiata pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza.

 

Z2 marti 11 nov. 2008, ODESSA:

·          Optional participare la Sf Liturghie

·          In jurul orei 8, plecare spre granite si apoi spre Odessa (85 km)

·          Turul orasului Odessa, vizita la cele mai importante biserici si manastiri, inchinare la moastele Sf IONA, Sf INOKENTIE, Sf KUKSA

·          Cazare in Odessa hotel**, plimbare pe corso sau pe faleza Marii Negre

 

Z3 miercuri 12 nov. 2008, spre Crimeea

·          Ora 9 – plecare catre Simferopol, Crimeea ( parcurs de 490 km)

·          Cazare la Simferopol, hotel**

 

Z4 si Z5, joi si vineri, 13 – 14 nov. 2008, CRIMEEA

·          Simferopol, inchinare la moastele Sf LUCA, Arhiepiscopul Crimeii, “ ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai sec XX, cel care spunea “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul”“”

·          Cu ajutorul unui ghid local, descoperim fascinanta Crimee, turul tarmului sudic al peninsulei, cu cele 9 manastiri si asezaminte rupestre, de la Sevastopol la Ialta

·          cazare la Simferopol, hotel** ( total 3 nopti)

·          in 14 nov – inceputul postului Nasterii Domnului

 

Z6 sambata 15 nov 2008, UCRAINA, catre Lavra Sveatogorsk

·          ora 8 – plecare de la Simferopol catre Lavra Svetogorsk, parcurs de 740 km

·          seara cazare la Lavra Svetogorsk, “Muntele Sfant” al Ucrainei, minunat loc de inchinare, cu biserica pe stanca inchinata Sf Nicolae si tunel cu altare subterane. Sf IOAN de Sveatogorsk, icoana Maicii Domnului facatoare de minuni.

 

Z7 duminica 16 nov 2008, LAVRA SVEATOGORSK

·          Participare la Sf Liturghie la Lavra Svetogorsk (manastire de calugari)

·          Vizitarea lavrei, a muntei sfant, coborarea prin tunelul cu altare subterane

·          Dupa-amiaza plecare spre Harkov ( 125 km), vizitarea catedralei cu moastele Sf Atanasie Patriarhul Constantinopolului ( sfinte moaste asezate pe scaun arhieresc)

·          Plecare spre Poltava, cazare la hotel**

 

Z8 luni 17 nov 2008, CERNIGOV

·          Vizitarea Man. Poltava, apoi plecare spre Cernigov ( 380 km)

·          Cernigov, inchinare la moastele Sf LAVRENTIE ( adormit intru Domnul in 1950 – ale carui minuni si  proorociri sunt binecunoscute ) si ale Sf  Ierarh TEODOSIE (1630 – 1696). Manastirea Sfanta Treime a Sf Ilie ( de la 1069), Manastirea Adormirii Maicii Domnului Eleţ ( sec 11, la anul 1060 s-a aratat intr-o padure de brad Icoana Maicii Domnului de Eleţ, in cinsetea careia s-a intemeiat manastirea); pestera cu biserici subterane de la anul 1000. Manastireade maici Elet este foarte saraca, orice ajutor este binevenit (material pentru haine, pãturi, alimente – soia, bani etc)

·          Seara plecare spre Kiev ( 140 km), cazare hotel**

 

Z9 marti 18 nov 2008, KIEV

·          Vizitarea LAVREI PECERSKA, prima mare manastire a Rusiei – de pe la 1050, model de organizare pentru toate celelalte asezaminte monahale rusesti; ne putem inchina in pesteri la peste 100 de moaste de sfinti)

·          ora 6 (optional): participare la Sf Liturghie la Lavra Pecerska in pesterile Sf ANTONIE si a Sf. TEODOSIE (intemeietorul monahismului rus).

·          vizitarea sihastriei KITAEV, biserica si pestera  Sf DOSITEEA si Sf TEOFIL cel Nebun pentru Hrisos (viata Sf Teofil cel Nebun pt Hristos a inspirat scenariul filmului Ostrov)

·          optional, vizitarea altor manastiri din Kiev

·          program liber; cazare hotel** Kiev

 

Z10 miercuri 19 nov 2008, spre Lavra Poceaev

·          Optional: dimineata participare la prima Sf Liturghie la Lavra Pecerska; cumparaturi de la magazinele cu obiecte bisericesti din lavra ( icoane, vesminte, candelabre etc)

·          Ora 10 – plecare catre Lavra Poceaev ( 460 km)

·          Cazare la hotelul pt pelerini al Lavrei Poceaev ( conditii bune)

 

Z11 joi 20 nov 2008, Lavra POCEAEV

·          Intre orele 5 si 7: participarea la Sf Liturghie in biserica LAVREI POCEAEV cu hramul Adormirea Maicii Domnului, inchinare la piatra cu urma pasului Maicii Domnului. Doar dupa Sf Liturghie se coboara ( pe scripete) icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev ( o data pe zi). Inchinare in pestera Sf Iov – intrare stramta – si la moastele Sf IOV si Sf AMFILOHIE.

·          Plecare spre Romania prin Cernauti

·          Optional: scurte vizite la manastirile din Boian si Banceni, de langa Cernauti ( manastiri romanesti)

·          Sosirea in tara in functie de formalitatile vamale, traseu: Suceava, Bacau, Onesti, Brasov

 

 

Pret informativ ( calculat in functie de numarul de pelerini si mijlocul de transport aferent):   

499 euro pt. grup de 40 pers. /  570 euro pt grup de 30 pers. / 690 euro pt grup de 20 pers. microbuz : 725 euro pt grup de 12 pers. / 799 euro pt grup de 10 pers             

 

Pretul cuprinde :

·          Transport cu microbus sau autocar turistic** ( 48 locuri, aer conditionat, scaune rabatabile, )

·          Cazari la hoteluri** si la manastiri

·          Organizator, Preot insotitor, Translator de limba rusa, Ghid local in Crimeea

 

Cazarile incluse in pret :  Chisinau hotel**, Man. Noul Neamt, Odessa hotel**, Simferopol hotel** (3 n.),  Lavra Svetogorsk , Poltava hotel**, Kiev hotel** (2 n.), Lavra Poceaev hotel pt pelerini.

 

Pretul nu include:

·          masa,

·          intrari la obiective turistice ( daca e cazul),

·          asigurarea medicala

·          asigurarea storno (0.35% din val. pelerinajului) – acopera riscul de pierdere a banilor in cazul renuntarii la pelerinaj din motive obiective ( boala, calamitate etc)

·          alte elemente decat cele prevazute in program

 

Informatii si inscrieri la :

Agentia de Turism MIRIAM TURISM

Covasna, str. Borvizului nr 8, jud. Covasna, Tel. / fax:  0267.341.757 si  0723.645.180

E-mail : miriamturism@yahoo.com, Site: www.miriamturism.ro

RUSIA, la Sf Serafim de Sarov, oct. 2008

Va propunem sa va alaturati noua pentru inchinare la moastele Sf Serafim de Sarov la Diveevo, in inima Rusiei europene, in cadrul unui program combinat:

– doar Rusia, cu avionul, pe circuitul INELUL DE AUR AL RUSIEI, program de 9 zile, intre 18 si 25 oct, pret: 670 euro + biletul de avion Bucuresti Moscova

– UCRAINA si RUSIA, cu microbuzul, program de 15 zile, intre 15 si 29 oct, pret: 775 euro.

In fapt, in cadrul programului care porneste dupa hramul Sf Cuvioase Parascheva ( 15 oct) prin Ucraina cu microbuzul ( Brasov, Iasi, Suceava, Kiev, Cernigov), persoanele care nu dispun de foarte mult timp pot opta pentru „intrarea” in circuit doar pentru segmentul de Rusia, care incepe cu 4 zile mai tarziu – sosind direct la Moscova cu avionul. Dupa parcurgerea Inelului de Aur al Rusiei, puteti opta fie pentru zbor direct spre Bucuresti, fie pentru continuarea programului prin Ucraina, vizitand necunoscuta dar impresionanta Lavra Sveatogorsk si Odessa cu sfintii sai, sosirea in tara facandu-se prin Galati. Veniti si veti vedea…

PROGRAMUL PELERINAJULUI:

Z1-  15 octombrie 2008, Ora 9 – plecare din Brasov

pe ruta Bacau, Iasi, Suceava

·      Iasi – inchinare la  Sf Cuv Parascheva ( a doua zi dupa hram)

·          Plecare din Iasi catre Suceava, inchinare la moastele Sf Ioan cel Nou

·          Siret , parcurs de noapte catre Kiev ( ~ 570 km)

 

Z2 – Ucraina Suceava, granita

·    ~ ora 8 – Kiev, cazare hotel**

  • vizitarea Lavrei Pecerska, prima mare manastire a Rusiei – de pe la 1050, model de organizare pentru toate celelalte asezaminte monahale rusesti; ne putem inchina in pesteri la peste 100 de moaste de sfinti) ;
  • vizitarea sihastriei KITAEV, biserica si pestera  Sf DOSITEEA si Sf TEOFIL cel Nebun pentru Hrisos,
  • vizita manastiri si biserici Kiev, program liber;
  • cazare hotel** Kiev

Z3 – Kiev, Cernigov

  • ora 6 : LAVRA PECERSKA , participare la Sf Liturghie in pestera Sf ANTONIE si Sf. TEODOSIE  ( optional),
  • ora 10.30 – plecare spre Cernigov ( 140 km)
  • orele 12.30 / 17Cernigov: moastele Sf LAVRENTIE ( adormit intru Domnul in 1950 – ale carui minuni si  proorociri sunt binecunoscute ) si Sf  Ierarh TEODOSIE (1630 – 1696), Manastirea Sfanta Treime a Sf Ilie ( de la 1069), Manastirea Adormirii Maicii Domnului Eleţ ( sec 11, la anul 1060 s-a aratat intr-o padure de brad Icoana Maicii Domnului de Eleţ, in cinsetea careia s-a intemeiat manastirea), pestera cu biserici subterane de la anul 1000. Manastireade maici Elet este foarte saraca, orice ajutor este binevenit (material pentru haine, pãturi, alimente, bani etc)
  • Ora 17 – plecarea spre vama ( 100 km), vama dintre Ucraina, Rusia si Bielorusia; parcurs de noapte.

 

Z4 – Rusia

  • ~orele 8 – 13 – Manastirea OPTINA ( moastele sfintilor cuviosi stareti de la Optina, jertfa celor trei calugari martiri din anul 1993 ), optional Man.ŞAMORDINO ( manastire de maici, 12 km de Optina)
  • cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel**

 Pelerinii care opteaza pentru transportul cu avionul direct la Moscova ( pelerinaj INELUL DE AUR AL RUSIEI) vor participa la program incepand cu ziua a 4-a pana in ziua a 11- a ( durata: 8 zile)

  • avion Bucuresti Moscova, intalnire cu grupul in Moscova
  • cazare la Lavra Serghiev Posad

 

Z5 – Duminica: Serghiev Posad, Sf SERGHIE de RADONEJ; Moscova, Sf MATRONA

·          Serghiev Posad, Lavra Sf. Treimi  a Sf SERGHIE de RADONEJ (1314 – 1392) – cel care a asezat Rusia sub semnul Sf Treimi.  Biserica decorata la 1425 de pictorii Daniel cel Negru si de Sf Andrei Rubliov; situata foarte aproape de Moscova ( 60 km), este manastirea ţarilor Rusiei.

·          Participarea la Sf Liturghie

·          Orele 12 – 20: Moscova :

·          Catedrala SF VASILE BLAJENII ( 4 $), Piata Riosie

·          Optional : vizita Kremlin ( 15$), Galeriile Tretiacov ( 10$) – picturile Sf Andrei Rubliov ( Sf Treime, Domnul Iisus, Sf Ap Pavel, Arh Gavriil) si colectie de icoana veche rusa; biserica de langa galeriile Tretiacov – Icoana Maica Domnului din Vladimir ( originalul)

  • cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel

Z6 –  Sofrino, Moscova

  • Optional: participare la prima Sf Lturghie la Lavra Sf Treimi a Sf Serghie de Radonej

·          Ora 5: Participare la serviciul divin, acatistul Sf  Serghie, inchinare la sfintele moaste (doar o data pe zi se deschide racla cu sfintele moaste), participare la prima Sf Liturghie (optional)

·          Programul serviciului divin in zilele de lucru: Vecernie si Utrenie (de la 5 seara),  inchinare la mostele Sf Serghie, slujba ( 5.30 dim), prima Sf Liturghie ( 6.15), a doua Liturghie ( 6.30), a treia Liturghie (9.30)…. spovedanie ( de la 6 – 11in Bis. Sf Ioan Botezatorul)

  • Ora 9 – plecare catre Sofrino, cea mai mare fabrica de obiecte bisericesti din Rusia ( ~ 4000 salariati); cumparaturi la magazinul fabricii ( pana la orele 12-12.30)
  • Moscova

·          Inchinare la moastele Sf MATRONA ( trecuta la Domnul in 1950; exista un “fenomen” Sf Matrona in Moscova, zilnic stau sute de oameni la rand cu orele pt inchinare la aceasta sfanta, foarte grabnic ajutatoare pt toate problemele vietii)

·         CATEDRALA MANTUITORULUI – cea mai mare catedrala ortodoxa din lume

·         cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel**

 

Z7 – Sf. DIMITRIE de ROSTOV, Sf. AVRAAM, Kostroma, Jaroslavl Tolga

·         Optional: participare la prima Sf Lturghie la Lavra Sf Treimi a Sf Serghie de Radonej

·         Cumparaturi, schimb valutar in Serghiev Posad

·         Ora 10 –  plecarea spre Rostov, moastele Sf DIMITRIE de ROSTOV si Sf AVRAAM ( tuns in monahism la Manastirea Valaam pe la anul 1000, apoi intaistatator al manastirii Rostov)

  • Kostroma, oras istoric, intemeiat la anul 1152  in locul in care raul Kostroma se varsa in Volga, in sec 17 – al 3-lea oras al Rusiei ( dupa Moscova si jaroslavl), actualmente aprox 300.000 locuitori. Plimbare pe jos in zona centrala, veche a orasului, vizitarea celor 2 manastiri , optional Muzeul Lemnului ( vechi izba – case specific rusesti, porti etc). Loc de in spiratie pt numerosi artisti plastici rusi.
  • Jaroslavl, Manastirea Tolga ( 50 km de Rostov), cazare la manastire

 

Z8 – Tolga,  Sf IGNATIE BRIANCIANINOV,

  • Optional: participare la Sf Liturghie la manastirea Tolga
  • Vizita : Manastirea Tolga (de la 1354) adaposteste moastele Sf Ignatie Briancianinov; biserica are doua icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, despre una dintre ele fiind facuta mentiune de la 1333; in sec. 16 a fost vindecat cu rugaciuni la aceasta icoana ţarul Ivan cel Groaznic. Manastirea a fost redeschisa in 1988, ca prima manastire de maici din Rusia .
  • Ora 12– plecare catre Nijnii Novgorod, pe ruta Ivanovo, Kinejma
  • Ora 20 – Nijnii Novgorod, cazare hotel**
  •  

     

Z9 – ORANKI

·          Manastirea ORANKI, infiintata la 1643 ( 370 ani vechime), a fost initial destinata calugarilor proveniti din nobilimea rusa; manastirea adapostea un palat al tarului, biblioteca religioasa, editura, tipografie ( aici au fost tiparite carti ortodoxe de mare pret, in serviciul Bisericii Ruse). Aici a trăit si Măria Canternirovna – fiica voievodului moldovean -, numită în cronicile rusesti „Măria Cantemirovna, împărăteasa neîncoronată a tuturor rusilor”. In 1918 comunistii au desfiintat manastirea si au facut lagar de calugari, inchizand aici peste 11.000 de calugari din toate manastirile

Rusiei. In perioada 1919-1920 toti acestia au fost ucisi, refuzand sa colaboreze cu autoritatile atee. Acesti călugări sfinti, ucisi pentru credinta în Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica Rusă în acest secol zbuciumat… Marturie despre martiriul celor 11.000 de calugari da pr. Dimitrie Bejan, preot roman inchis incepand cu anul 1942 in lagarul international de prizonieri de la manastirea Oranki (  peste 15.000 de prizonieri de razboi, dintre care majoritatea erau romani) care a vazut santul plin cu trupuri de oameni impuscati in cap, imbracati in haine negre calugaresti, la 20 de ani dupa uciderea acestora. A functionat apoi aici o inchisoare de femei, iar din anul 2004 a fost redata cultului, ca manastire de calugari.

·          Vizitarea cimitirului manastirii, care adaposteste osemintele calugarilor, ale soldatilor romani, unguri, italieni, nemti… Slujba de pomenire la crucea romanilor de la Oranki ( flori, pomana…)

·          plecare catre Diveevo ( prin Nijnii Novgorod) , cazare la manastirea Sf Treime a  Sf Serafim de Sarov;

 

Z10 – Sf SERAFIM de SAROV, Lavra Sf Treime, Diveevo

·         program de slujbe: 6- Acatistul Sf Serafim, 7- 9.30  – Sf. Liturghie; slujbele se tin in biserica in care se afla sfintele moaste ale Sf Serafim de Sarov

  • orele 12.30-18: vizita in „pustia de aproape” la izvorul tamaduitor al Sf Serafim de Sarov, la izvorul tamaduitor al Maicii Domnului ( la care Ea se arata zilnic); baie in apele tamaduitoare; vizitarea trapezei
  • baie la izvorul Sf Alexandra ( prima stareta a manastirii) de langa manastirea Diveevo ( optional)
  • ora 20participare la procesiunea zilnica Drumul Maicii Domnului ( Kanafka), de-a lungul şanţului care inconjoara manastirea; toti participantii rostesc aceeasi rugaciune: „ Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har,  Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.”
  • cazare si masa la manastirea Diveevo ( total 2 nopti)

 

Z11 – Diveevo, Murom, Vladimir, Serghiev Posad

  • optional, participare la slujbe, masa,
  • ora 11 – plecare spre Moscova
  • Muromorasul sfintilor familisti.  Manastirile „Bunavestire” si „Schimbarea la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos” manastiri alaturate ale celor doi soti sfinti, aflati in aceeasi racla: Sf Petru si Sf. Fevronia (manastire calugari si manastire de maici). Inchinarea la moastele a trei sfinti – tatal si doi fii, Sf Constantin, Mihail si Teodor. Nu poate fi vizitata biserica cu moastele Sf Iuliana (cu 13 copii nascuti) – la periferia Murom
  • Plecare spre Vladimir, prima capitala a Rusiei ( sec 12)- vizitarea primei biserici crestine din Rusia – Catedrala Adormirii Maicii Domnului, in care, la anul 1000 au fost increstinati primii rusi; Sf.Andrei Bogoliubov si alte 3 sfinte moaste in aceasta biserica; fresca originala de Sf Andrei Rubliov; Icoana Maicii Domnului din Vladimir – cea mai venerata icoana a poporului rus
  • Cazare la Serghiev Posad, hotelul lavrei

 

Z12 – Duminica: Moscova, Serpuhov, Orel

  • Participare la prima Sf Liturghie, la Lavra Sf Serghie de Radonej

Incheierea programului pt pelerinii sositi cu avionul, plecare spre aeroport pt zborul Moscova – Bucuresti

  • Restul grupului pleaca spre Manastirea Serpuhov, inchinare la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului „Potirul Nesecat” izbavitoare de patima betiei
  • Drum spre Orel, cazare hotel**

 

Z13 – Orel, Belgorod, Lavra Svoatogorsk

  • Plecare spre Belgorod, optional inchinare la mormantul Staretului SERAFIM de la Belgorod ( Ratkina)
  • plecare catre granita cu Ucraina, spre Harkov (catedrala, moastele Sf Atanasie, Patriarhul Constantinopolului) si Lavra  Svetogorsk, cazare la lavra.

Z14 – Lavra SVEATOGORSK

  • participare la Sf Liturghie in Lavra Svetogorsk – a treia mare Lavra  Ucrainei ( ca si Lavra Poceaev si Lavra Pecerska din Kiev, si Lavra Svetogorsk are hramul Adormirea Maicii Domnului),
  • plecare spre Odessa ( 700 km), ~ora 22 – 23 – Odessa, cazare la hotel **

 

Z15 – sambata: ODESSA,  Sf IONA , SF KUKSA,SF INOKENTIE         

·         Tur de oras, biserici si manastiri: Sf IONA, Sf INOKENTIE, Sf KUKŞA / program liber

·         Ora 19 – Plecare spre Romania prin Galati ( Odessa – Galati: 300 km)  

·         Sosire in Romania, in functie de formalitatile vamale

 

 

NOTA : orele trecute in program sunt orientative, calculate in  functie de distantele de parcurs.

Pret informativ pentru grup de 15 pelerini:

775 euro, UCRAINA + RUSIA (microbuz)

sau

670 euro + bilet avion Bucuresti – Moscova, INELUL DE AUR AL RUSIEI,

(9 zile, intre 18 si 25 oct.2008), avion + microbuz

 

Pretul cuprinde :

  • Transport cu autocar / microbuz adaptat numarului de turisti din grup ( mijloace de transport turistic de 3 sau 4 stele, cu scaune rabatabile, aer conditionat, loc de bagaje) – traseu de aprox. 8000 km
  • Cazari la hoteluri** si manastiri ( Diveevo si Tolga)
  • Invitatie pt obtinerea vizei turistice
  • Ghid,  Translator de limba rusa

Cazarile incluse in pret :  1 n. Kiev hotel**, 4n – Serghiev Posad hotel **, 1 n. Jaroslav-ManastireaTolga, 1 n. Nijnii Novgorod, hotel**, 2 n. Manastirea Diveevo, 1 n. Orel, 1n. Lavra Svetogorsk, 1n. Odessa hotel**

 

Pretul nu include:

  • masa,
  • viza turistica pt Rusia ( 55 USD in regim normal – 5 zile pentru eliberare; in regim de urgenta, taxa de viza se dubleaza)
  • biletul de avion, pt.  varianta INELUL DE AUR AL RUSIEI, aprox 375 euro.
  • intrari la obiective turistice ( daca e cazul),
  • asigurarea medicala (~ 15 RON);
  • asigurare storno ( 0.35% din valoarea programului, aprox 3 euro; se acopera riscul de a pierde banii in cazul in care turistul nu poate pleca din motive obiective: boala, calamitate, caz de forma tajora)
  • alte elemente decat cele trecute in program

 

 

Documentele necesare pentru obtinerea vizei pentru Rusia sunt:

  • pasaport valabil 6 luni de la data plecarii
  • invitatie din Rusia ( este inclusa in pretul pelerinajului si este obtinuta de catre organizator)
  • asigurare medicala emisa de firme de asigurari reasigurate la Coris
  • o fotografie tip pasaport
  • formular de viza cu date personale ( nume, prenume, nume avut anterior, data si locul nasterii, domiciliul, seria si numarul pasaportului, cetatenia, locul de munca si nr telefon, daca ati mai fost in Rusia si in care ani, daca sunteti insotiti de copii minori – numele).
  • Taxa de viza ( 55 USD in regim normal, dublu in regim de urgenta)

NOTA: viza este obtinuta de catre agentia de turism organizatoare, in baza documentelor originale si a datelor furnizate de catre turist. Contravaloarea acestui serviciu ( mai putin taxa de viza, variabila in functie de regimul de urgenta solicitat) este inclusa in pretul pelerinajului.

 

Informatii si inscrieri la :

Agentia de Turism MIRIAM TURISM

Covasna, str. Borvizului nr 8, jud. Covasna, Tel. / fax:  0267.341.757 si  0723.645.180

Site: www.miriamturism.ro, E-mail :  miriamturism@yahoo.com,