ISRAEL, IORDANIA, SINAI: de la Schimbarea la Fata la Adormirea Maicii Domnului

ISRAEL, IORDANIA, SINAI: 

de la Schimbarea la Fata la Adotmirea Maicii Domnului

16 – 29 august 2012 ( 14 zile, 1050 euro, avion si toate cheltuielile incluse)

Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi.(Marcu, 2)

Optiuni :

* Pe modulul Israel ( zilele 8 – 14) : cazare optionala la Ierusalim in Hotel Capitol 3* langa Poarta   Damascului ( la 15 minute distanta de mers pe jos la Biserica Sfantului Mormant)

* In locul zilelor libere in Ierusalim (zilele 4-8) va propunem modulul Iordania Crestina +Sinai (5z/4 n)

* Programul poate fi vandut si MODULAT ( nu doar integral), va rugam alegeti data de incepere si de plecare, iar noi va vom comunica pretul aferent modulului ales de dv.

Program:

 

Ziua 1 (joi 16.08): plecare catre Israel

Întâlnire la Aeroportul Henry Coandă la orele 14.00 pentru zborul TAROM de 16.25 la Tel Aviv, transfer hotel 3* Betleem

 

Ziua 2 (vineri17.08): Bethleem, Ierusalim, Hozeva, Tiberias

Dimineata devreme, optional, Sf.Liturghie la Bis.Nașterii Mântuitorului din Bethleem (opțional). Mic dejun, apoi plecare spre Ierusalim, inchinare la Sfantul Mormânt – Cetate. Vizitarea Manastirii Hozeva – inchinare la moastele Sf.Ioan Iacob Românul. Plecare spre nord, catre Marea Galileii, locul in care Mantuitorul a inceput lucrarea de propavaduire: Capernaum,Tabgha, Bis.SF.Apostoli, Muntele Fericirilor. Cina si cazare la Tiberias-hotel 4*.

Ziua 3 (sambata 18.08): Galileea, Haifa, Mt TABOR: SCHIMBAREA LA FAŢÃ A MANTUITORULUI

Mic dejun, apoi vizitam Cana Galileii – biserica unde se mai păstrează 2 din cele 6 vase în care Mântuitorul a transformat apa în vin – prima Sa minune; Nazareth – Biserica Buna Vestire (izvorul Maicii Domului), Biserica Catolica; Haifa – Peștera Sf.Prooroc Ilie – Stela Maris,Grădinile persane.

Noaptea la ora 23.30 se pleaca la MUNTELE TABOR, participare la Sf.Liturghie a Sarbatorii Schimbarea La Față – asteptand minunea cu norul care acoperă vârful muntelui.

 Zilele 4 – 8 ( duminica 19.08 – joi 23.08.2012) : ZILE LIBERE, cazare in Ierusalim

Zile libere in Ierusali. Servicii: cazare Hotel Capitol 3* (langa Poarta Damascului, 15 min distanta de mers pe jos fata de Biserica Sfantului Mormant). Masa: mic dejun si cina. Fara ghid.

***********************************************

Optional, in aceeasi perioada va propunem modulul Iordania Crestina – Sinai:

Ziua 4 (duminica 19.08): Iordania

Mic dejun, plecare spre Iordania. Pe traseu se viziteaza Tall Mar Elias – se consideră ca acesta este locul în care s-a născut Sf Prooroc Ilie Tesviteanul (Tesva Galaadului, cf 3 Regi, 17.1). Locul în care Sf Ilie s-a înălțat la cer în carul de foc este dealul din zona Betabara – locul Botezului Domnului, de lângă râul Iordan. Aman, tur de oras cu vizitarea vestigiilor romane (optional). Cazare, cina hotel 3*

Ziua 5 (luni 20.08):  Iordania crestina

Dupa micul dejun plecam spre sud. Se vizitează:

Betania de dincolo de Iordan – Vizitarea zonei originare a Botezului Domnului Iisus Hristos, zona în care Sf Prooroc Ioan Botezatorul locuia și boteza mulțimile, vestind venirea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 1,28; 3,26). Locul acesta se află în present la 600 m distanță de actuala albie (deviată) a Râului Iordan și tot prin acest loc, în alte perioade istorice, poporul lui Israel a trecut apa plecând de pe Muntele Nebo către Pământul Făgăduinței, Sf Prooroc Ilie s-a înălțat la Cer în carul de foc, Sf Maria Egipteancă a viețuit timp de 47 de ani, în adâncul pustiei. Zona era numită “Betabara, dincolo de Iordan”, unde boteza Ioan sau “Betania de dincolo de Iordan” (diferită de Betania în care s-au născut Marta și Maria, lângă Ierusalim).

Betania dincolo de Iordan, locul Botezului Domnului (Iordania)

Se vizitează al 3-lea loc de pelerinaj al crestinatatii ( dupa Sf Mormant si Biserica Nasterii din Bethleem) : locul Botezului Mântuitorului; de asemenea, vizitam peștera Sf Maria Egipteanca.

Parcurgem Drumul Regilor, cel mai vechi drum comercial al lumii, mentionat si in Vechiul Testament.

Madaba – menționată de 4 ori în Vechiul Testament ca Madeba, între secolele 4 și 7 d.H. a devenit unul dintre cele mai faimoase centre ale artei bizantine – mozaicurile de aici fiind de un mare rafinament artistic. Capodopera păstrată până în present este o hartă în mosaic a Ierusalimului și a Țării Sfinte ( sec 6) din Biserica ortodoxă a Sf Gheorghe.

Muntele Nebo – este ultimul loc în care Moise s-a oprit cu poporul luiIsrael, înainte de a intra in Pământul Făgăduinței ( Deuteronom, 34). O splendidă perspectivă se oferă privitorului asupra întregii Țări Sfinte. Aici Moise a murit, mormântul său însă nu este cunoscut.

Makaver / Mukawir – muntele in vârful căruia regale Irod Antipa și-a construit un palat. Este locul în care Sf Ioan Botezătorul a fost întemnițat și în care I s-a tăiat capul, după dansul Salomeei ( Matei 14, 3-11).

Cina și cazare hotel 3*-Petra

Ziua 6 (marti 21.08): Petra

După micul dejun, excursie de jumătate de zi la Petra, unul dintre cele mai importante centre comerciale din vremea lui Iisus. Perioada de înflorire a capitalei nabateenilor a durat între secolele 3 î.H. și începutul sec 2 d.H., când orașul a fost cucerit de Traian și anexat Imperiului Roman. În timpul Exodului, Moise și poporul luiIsrael a trecut pe lângăPetra ( Numerii, 20), aici fiind locul în care Moise a dat cu toiagul și a apărut izvorul de apă din stâncă ( scurtă oprire la izvorul lui Moise). Tot în apropiere a murit Miriam, sora lui Moise, si Aaron, fratele acestuia și primul preot al poporului evreu, înmormântat pe muntele Hor din vecinatate. Este aproape sigur că Petra a reprezentat ultimul popas al Magilor de la Răsărit, veniți să aducă Pruncului Sfânt aur, smirnă și tămâie. Actualmente,Petra reprezintă una dintre minunile lumii, cu construcțiile sale săpate direct în stânca roz, de-a lungul unui defileu situat în sud-vestul Iordaniei.

Transfer către Aqaba ( Iordania) – Eilat (Israel) – Taba (Egipt) – Sinai, cazare și cina hotel 3*Sinai

 

Ziua 7 (miercuri 22.08): Sinai

Dimineața participare la Sf.Liturghie la Măn.Sf.Ecaterina, închinare la Sf. Moaște ale Sf.Ecaterina, Rugul aprins, Muzeul, Osuarul cu Sfintele Moaște întregi ale Sf. Ștefan Sinaitul. Mic dejun. Plecare in Pustia Sf Ioan Scararul ( peștera, biserica).  Cina și cazare în Sinai,hotel 3*

 

Optional, escaladarea de noapte a Muntelui Sinai pentru a se vedea răsăritul de soare pe muntele pe care Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii cu cele 10 Porunci.

 

Ziua 8 (joi 23.08): catre Israel

Mic dejun,transfer catre Taba, plecare catre Betleem. Oprire la Marea Moarta, cina și cazare Betleem, hotel 3* (Optiune Ierusalim, cazare hotel 3*)

***********************************************


Ziua 9 (vineri 24.08): Samaria, Lod, Yaffo / Tel Aviv

Dupa micul dejun vizitam Samaria – Fantana lui Iacob, locul intalnirii Mantuitorului cu Femeia Samarineanca; mucenicia Pr Filumen. Lod – Biserica cu mormântul SF. Mare Mucenic Gheorghe, apoi Yaffo – Biserica Sf. Arhangheli. Tel Aviv. Cina si cazare hotel 3***  Betleem/ optional hotel in Ierusalim, langa Poarta Damascului..

Participare la slujba de nopte la Sf Mormant, dupa care, in jurul orei 3 dimineata, se pleacă in PROCESIUNE CU ICOANA ADORMIRII MAICII DOMNULUI pe traseul: Biserica Sf Mormant, Via Dolorosa, Poarta Oilor, Biserica Mormantul Maicii Domnului.

Procesiunea se termina dimineata in jurul orei 6-7.

 

Ziua 10 (sambata 25.08): Pustiul Iudeii

Mic dejun, odihna, apoi vizitarea zonei Bethleem – Pustiul Iudeii: Betleem Biserica Nasterii Domnului, Manastirea Sf.Sava, Manastirea Sf Teodosie, Biserica Câmpul Păstorilor. Hebron – Stejarul din Mamvri. Cina si cazare Betleem,3* (Optiune Ierusalim, hotel 3* langa Poarta Damascului)

Ziua 11 (duminica 26.08): Ierihon

Sf.Liturghie la Biserica Nașterii din Betleem, mic dejun, apoi plecare spre Ierihon. Muntele Carantania – locul ispitirii Mantuitorului, dupa ce a fost botezat la Apa Iordanului si apoi a postit timp de 40 de zile. Asezământul românesc, Biserica Dudul lui Zaheu Vamesul, manastirea Sf.Gherasim, Râul Iordan. Cina și cazare Betleem,3* (Optiune Ierusalim, hotel 3* langa Poarta Damascului)

 

Ziua 12 (luni 27.08): Ierusalim

Muntele Măslinilor: Mica Galileii,  Biserica Înălţării Domnului de pe Muntele Eleon,  Mănăstirea Tatăl Nostru, Mănăstirea  Dominus Flavit, Mănăstirea Maria Magdalena, Grădina Ghetsimani, Mănăstirea Mormântul  Maicii Domnului, Biserica Sf. Ştefan.

Muntele SION: Biserica Adormirii Maicii Domnului, Mormântul Proorocului David, Locul Cinei cele de taină, Biserica lepădării SF. Petru. Cina si cazare hotel 3***  Betlheem (Optiune Ierusalim hotel 3* langa Poarta Damascului)

 

IERUSALIM  PROCESIUNEA pentru SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI (Prohodul)

 

Ziua 13 (marti 28.08): ADORMIREA MAICII DOMNULUI, Ierusalim

Sfânta Liturghie Arhierească la Mormântul Maicii Domnului. Cetate, Drumul Crucii. Timp liber. Cina și cazare la Betleem,3* (Optiune Ierusalim hotel 3* langa Poarta Damascului)

 

Ziua 14 ( miercuri 29.08): pe stil nou: TAIEREA CAPULUI SF IOAN BOTEZATORUL

Optional, Sf.Liturghie la Bethleem. Mic Dejun, plecare la Ein Karem, patria Sf.Ioan Botezătorul si la Even Sapir ( locul in care a crescut Sf Ioan Botezatorul; pestera si mormantul Sf Elisabeta). Betania, Mormântul lui Lazăr. Cetatea Ierusalimului, timp liber la Sf Mormant. Ultimele cumpărături, transfer către aeroport pentru zborul de la ora 00.45 spre București. Ajunge la Otopeni la ora 03.30.

Acte necesare: Paşaport valabil încă 6 luni de la data plecării  

Nota: programul poate fi achizitionat si pe module (Israel / Iordania + Sinai + Israel)

Pret ( euro):

Pt grup de 20 pelerini: 1350 euro, cazari Ierusalim ( 6 n), Tiberias (2n), Bethleem (1n), toate serviciile in Israel, Iordania, Sinai.

Bonus pt clienti fideli: 50 euro.

Tipsuri: 55 euro.

 

 Pretul cuprinde :

  • Transportul cu avionul Bucuresti-Tel Aviv-Bucuresti ( cursa Tarom ).
  • Autocar***, transfer aeroport sosire si plecare, la dispozitia grupului pe toata durata programului
  • Cazare 13 nopti, variante (exemplu calcul pret pt grup de 45 pers) :
    • Bethleem, hotel 3* (7 nopti) + Tiberias hotel 4* ( 2 nopti) + Ierusalim ( 4 nopti – daca nu se solicita modulul Iordania+Sinai) – tarif de baza, 1050 euro.
    • Bethleem, hotel 3* (1 noapte) + Ierusalim(10 nopti) la Hotel Capitol 3* + Tiberias hotel 4* ( 2 nopti) – tarif : 1050+ 50 euro.
    • Bethleem, hotel 3* (7 nopti) + Tiberias hotel 4* ( 2 nopti) + Iordania hotel 3* (2n) +Sinai hotel 3* (2n)– tarif : 1050 +220 euro.
    • Bethleem, hotel 3* (1 noapte) + Ierusalim( 6 nopti) la Hotel Capitol 3* + Tiberias hotel 4* ( 2 nopti) + Iordania hotel 3* (2n) +Sinai hotel 3* (2n) – tarif : 1050+ 50 + 220 euro
  • Demipensiune (mic dejun si cina)
  • Toate taxele vamale,
  • Ghidaj specializat:

 

Pretul nu cuprinde:

  • Tipsuri :  in total 55 euro ( pt Israel, Iordania si Egipt, plata pt ghizi, soferi, hotel, restaurant, hamali etc)
  • Masa de pranz la Petra ( optional)
  • Asigurare medicala
  • Asigurare storno (asigura suma platita catre agentia de turism, in cazul in care din motive obiecti ve turistul nu va mai putea pleca in pelerinaj; suma platita va fi rambursata de catre firma de asigurari, in baza documentelor depuse de solicitant). Prima de asigurare: 20 lei.
  • Orice alte cheltuieli netrecute la rubrica “pretul cuprinde”.


NOTE :

  • Avans necesar pentru inscriere: 30% din valoarea perogramului pt care optati. Banii se vireaza in contul firmei MIRIAM TURISM PROGRAME SRL, dupa care se emit documentele legale ( factura, contract, asigurari – optional).
  • Moneda indicata la cumparaturi in toate aceste tari: USD.
  • Programul poate fi modificat in functie de orarul companiei aviatice sau de evenimente locale , dar se incearca, cu buna credinta, parcurgerea tuturor obiectivele, indiferent de ordinea de vizitare.
  • In caz de forta majora ( razboi, calamitate etc) se vor parcurge obiectivele la care accesul este permis de fortele de ordine, agentia de turism nefiind raspunzatoare pentru nerealizarea, in parte sau total, din motive obiective, a programului si nu datoreaza daune materiale sau morale.
  • In cazul in care, din motive care tin de persoana in cauza, la granita / aeroport autoritatile statului refuza intrarea / iesirea pe / de pe teritoriul tarii in cauza a unei / unor persoane din grup, agentia de turism nu este raspunzatoare de situatia creata si nu i se pot pretinde daune materiale sau morale. Persoana in cauza poate fi asistata de reprezentantul agentiei de turism pana la clarificarea situatiei, fara a afecta major programul grupului.
  • ·         Firma MIRIAM TURISM PROGRAME SRL, cod fiscal: RO27021420, cont in euro la Raiffeisen Bank,  nr. RO59 RZBR 0000 12633096. Depunerea avansului / contravalorii pelerinajului se face la orice agentie Raiffeisen Bank din tara, direct la ghiseu, fara comision. Primiti dovada platii in contul firmei. Dupa depunere emitem factura fiscala, contractul cu turistul si asigurarea storno ( 4 euro); actele se trimit prin posta persoanelor inscrise sau se inmaneaza personal in momentul inceperii programului.

 

MIRIAM TURISM

Romania, Covasna, str. Borvizului nr 8, jud. Covasna

Tel. 0234.337.990 si 0723.645.180,   Fax : 0234.337.990.

E-mail : miriamturism@yahoo.com, office@miriamturism.ro

Site: www.miriamturism.ro, Blog: https://miriamturism.wordpress.com/

 

August 2011: de la Schimbarea la Fata la Adormirea Maicii Domnului (ISRAEL, IORDANIA, SINAI)

SCHIMBAREA LA FATA

 Pe urmele pasilor Mantuitorului, dar si ale lui Moise si Ilie,

in ISRAEL, IORDANIA, SINAI

11 zile / 17 – 28 August 2011.

Pret:  1150 euro / Pretul este calculat pt grup de 50 persoane.  Bonus pt clienti fideli : 50 euro

Pt un numar mai mic de persoane in grup se adauga 50 euro ( 40-49 pers) sau 100 euro ( 30-39 pers).

Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul  Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi.(Marcu, 2)

Ziua 0, miercuri 17 august 2011: plecare catre Tara Sfanta

Intalnire pe aeroportul Otopeni la ora 18,30, zbor Elal la ora 21,45, se ajunge in Tel Aviv la ora 23.55.

Transfer la hotel, cazare la Nazareth hotel 3*.

Ziua 1, joi 18 august 2011: GALILEEA, TABOR: SCHIMBAREA LA FAŢÃ

Dupa micul dejun, vizitarea Nazarethului – Biserica Sf. Arh. Gavriil ( Buna Vestire) şi Biserica romano-catolică – Bunavestire. Cana Galileii, biserica cu cele 2 vase in care s-a transformat apa in vin ( prima minune a Mantuitorului, la nunta din Cana Galileii). Apoi plecare spre Marea Galileii: Tabgha, Capernaum, Biserica Sf. Apostoli, Muntele Fericirilor. Tiberias – cazare si cina la hotel 3*.

Noaptea la 23.30 plecare spre Muntele Tabor, participare la Slujba de noapte pt  sarbatoarea Schimbarii la Fatza a Mantuitorului.

Ziua 2, vineri 19 august 2011: spre Sinai

Odihna, micul dejun, apoi plecare spre Sinai cu oprire la Marea Moartă, cazare hotel 4* Sinai 

Ziua 3, sambata 20 august 2011: SINAI

Mic dejun, apoi vizitarea manastirii Sf Ecaterina; închinare la sfintele ei moaşte (capul şi mâna), muzeul, închinare la SF.Ştefan Sinaitul (moaşte întregi).

Manastirea Sf Ecaterina este cea mai mica patriarhie ortodoxa din lume, care a strabaturt istoria ca o oaza de crestinism in inima Peninsulei Sinai. Intemeiata in sec al VI-lea de catre Imparatul Iustinian pe locul unei biserici construite de catre Sf Imparateasa Elena, manastirea Sf Ecaterina nu a fost niciodata cucerita, supusa sau distrusa, de catre nici una dintre marile puteri care au dominat peninsula Sinai. Atat arabii, cruciatii, otomanii cat si Napoleon au acordat protectie acestei manastiri ortodoxe

Dupa-amiaza, optional:  vizitarea pustiului in care a vietuit Sf Ioan Scararul. Cina si cazare la hotel 4* Sinai.

Escaladarea de noapte pe Muntele Sinai, pentru a vedea Locul unde s-au dat Tablele Legii lui Moise; răsărit de soare pe Sinai. Se coboara in jurul orei 7.30 dimineata.

Ziua 4, duminica 21 august 2011: MAN. SF ECATERINA, plecare spre Iordania

Dimineata, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sf. Ecaterina, apoi scurta odihna. La ora 11 plecare spre Israel (vama Taba – Elat) si apoi transfer la vama iordaniana (Elat – Aqaba).  Traseu de 175 km pana la granita cu Israel .  Plecarea spre Petra, pe traseu (optional): safari in Desertul Rosu iordanian / Waadi Rum (2-3 ore). Cina si cazare la Petra, hotel 3*.

Ziua 5, luni 22 august 2011: PETRA, MUKAWIR

Dupa micul dejun, excursie de jumatate de zi la Petra, unul dintre cele mai importante centre comerciale din vremea lui Iisus. Perioada de inflorire a capitalei nabateenilor a durat intre secolele 3 i.H. si inceputul sec 2 d.H., cand orasul a fost cucerit de Traian si anexat Imperiului Roman. In timpul Exodului, Moise si poporul lui Israel a trecut pe langa Petra ( Numerii, 20), aici fiind locul in care Moise a dat cu toiagul si a aparut izvorul de apa din stanca ( scurta oprire la izvorul lui Moise). Tot in apropiere a murit Miriam, sora lui Moise, si Aaron, fratele acestuia si primul preot al poporului evreu, inmormantat pe muntele Hor din vecinatate. Este aproape sigur ca Petra a reprezentat ultimul popas al Magilor de la Rasarit, veniti sa aduca Pruncului Sfant aur, smirna si tamaie. Actualmente, Petra reprezinta una dintre minunile lumii, cu constructiile sale sapate direct in stanca roz, de-a lungul unui defileu situat in sud-vestul Iordaniei.

Plecare spre Amman pe Drumul Regilor, cel mai vechi drum comercial al lumii, mentionat si in Vechiul Testament. Urmam in continuare Drumul Exodului, drumul parcurs de Moise cu poporul ales, de la Sinai ( de unde a primit Tablele Legii) spre Tara Fagaduita – Tara Canaanului.

Makaver / Mukawir – muntele in varful caruia regale Irod Antipa si-a construit un palat. Este locul in care Sf Ioan Botezatorul a fost intemnitat si in care I s-a taiat capul, dupa dansul Salomeei ( Matei 14, 3-11). Apusul de soare peste Marea Moarta, admirat de pe aceasta inaltime, este o priveliste de neuitat.

Parcurs catre Amman ( 300 km intre Petra si Amman). Cina si cazare in Amman, hotel 3*.

Amman – capitala Iordaniei, mentionata in Vechiul Testament sub numele de Rabat Ammon (Deuteronomul, 3.11) si apoi – din sec 3 i.H. –  cunoscuta sub numele de Filadelfia, dupa numele regelui ptolemeu Filadelfius.

Ziua 6, marti 23 august 2011: IORDANIA CRESTINA

Dupa micul dejun incepem vizitarea celor mai importante locuri crestine din Iordania :

Betania de dincolo de Iordan – Vizitarea zonei originare a Botezului Domnului Iisus Hristos, zona in care Sf Prooroc Ioan Botezatorul locuia si boteza multimile, vestind venirea Fiului lui Dumnezeu ( Ioan 1,28; 3,26). Locul acesta se afla in present la 600 m distanta de actuala albie (deviata) a Raului Iordan si tot prin acest loc, in alte perioade istorice, poporul lui Israel a trecut apa plecand de pe Muntele Nebo catre Pamantul Fagaduintei, Sf Prooroc Ilie s-a inaltat la Cer in carul de foc, Sf Maria Egipteanca a vietuit timp de 47 de ani, in adancul pustiei. Zona era numita “Betabara, dincolo de Iordan”, unde boteza Ioan sau “Betania de dincolo de Iordan” (diferita de Betania in care s-au nascut Marta si Maria, langa Ierusalim). Se viziteaza locul Botezului Mantuitorului si pestera Sf Maria Egipteanca.

MADABA – mentionata de 4 ori in Vechiul Testament ca Madeba, intre secolele 4 si 7  d.H. a devenit unul dintre cele mai faimoase centre ale artei bizantine – mozaicurile de aici fiind de un mare rafinament artistic. Capodopera pastrata pana in present este o harta in mosaic a Ierusalimului si a Tarii Sfinte ( sec 6) din Biserica ortodoxa a Sf Gheorghe.

MUNTELE NEBO – este ultimul loc in care Moise s-a oprit cu poporul lui Israel, inainte de a intra in Pamantul Fagaduintei ( Deuteronom, 34). O splendida perspective se ofera privitorului asupra intregii Tari Sfinte. Aici Moise a murit, mormantul sau insa nu este cunoscut.

TALL MAR ELIAS – Se considera ca acesta este locul in care s-a nascut Sf Prooroc Ilie Tesviteanul (Tesva Galaadului, cf 3 Regi, 17.1). Locul in care Sf Ilie s-a inaltat la cer in carul de foc este dealul din zona Betabara – locul Botezului Domnului, de langa raul Iordan, care se va vizita in ziua urmatoare.

Cina si cazare la Amman, hotel 3*

Ziua 7, miercuri 24 august 2011: GADARA (Iordania), SAMARIA (Israel)

Dupa micul dejun plecam spre Gadara / Umm Qays – tinutul gadarenilor ( Luca 8,26), locul in care Iisus a vindecat un demonizat, demonii intrand intr-o turma de porci. Biserica din sec 4, construita direct peste un mormant din epoca romana, atesta faptul ca acest punct indica cu precizie unul dintre locurile in care Iisus a infaptuit una dintre minuni. Orasul ofera o splendida panorama asupra Marii Galileii si a Inaltimilor Golan (Muntele Hermon, din care izvoraste apa Iordanului).

Trecerea granitei catre Israel prin vama Sheikh Hussein, apoi vizitam Samaria, Nablus/Sichem – Biserica greceasca Fantana lui Iacob. Cina si cazare in Bethleem, hotel 3*

Ziua 8: joi 25 august: IERUSALIM

Dupa micul dejun, zi dedicata Ierusalimului: Muntele Măslinilor, locul Înălţării, Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor, Mormântul Maicii Domnului, Drumul Crucii, Biserica Sf. Mormânt.

Cina, cazarea la Bethleem, hotel 3* 

Ziua 9: vineri 26 august : Man. HOZEVA; Muntele CARANTANIA, IERIHON

Dupa micul dejun mergem la Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, Moaştele Sf. Ioan Iacob de la Hozeva, Peştera Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul de pe pârâul Kerit. Man. Sf Gherasim de la Iordan. Ierihon, cel mai vechi oras din lume ( atestat de 10.000 ani). Biserica Dudul lui Zaheu, Muntele Carantania, locul ispitirii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica romana din Ierihon. Cina si cazare la Bethleem, hotel 3*.

Ziua 10, sambata 27 august: PROCESIUNEA ADORMIREA MAICII DOMNULUI

BETHLEEM, HEBRON, EIN KAREM, PUSTIUL IUDEII

Dupa micul dejun vizitarea Betlehemului: Biserica Naşterii Domnului, Peştera. Câmpul Păstorilor. Mănăstirea Sf. Teodosie. In functie de situatia locala: Manstirea Sf Sava din Pustiul Iudeii. Orasul Hebron: Stejarul din Mamvri, unde Sf Treime S-a aratat sub forma celor trei Ingeri Patriarhului Avraam si sotiei sale Sara. Daca este posibil, vizitarea Mormintelor Patriarhilor Avraam, Isaac si Iacov si a sotiilor acestora.  Oraşul En Karem: Locul naşterii Sf. Ioan Botezătorul, Even Sapir: Izvorul şi Peştera Sf. Ioan Botezătorul. Cina si cazarea la Bethleem. 

Ierusalim: slujba de noapte la Sf Mormant, apoi participare la procesiunea din ajunul Adormirii Maicii Domnului.

Ziua 11, duminica 28 august: IERUSALIM

Mic dejun, timp de odihna. Apoi ultima vizita, in Ierusalim: Muntele Sion, Foisorul de Foc / Cina cea de Taina, Mormantul regelui David. Cumparaturi in cartierul crestinilor. Biserica Sfantului Mormant.

Plecare spre aeroport la ora 14,00. In drum, scurta oprire la Lod, mormantul Sf Gheorghe; zbor Elal la ora 19,05 ( se ajunge la Bucuresti la 22,40).  

Pretul cuprinde :

  • Transportul cu avionulBucuresti-Tel Aviv ( cursa Elal ).
  • Autocar***, transfer aeroport sosire si plecare, la dispozitia grupului pe toata durata programului
  • Cazare: Israel: Nazareth ( hotel, 2 nopti) si Bethleem, hotel 3* (4 nopti) , Iordania – hoteluri 3* (2 nopti), Sinai: hotel in zona Manastirii Sf Ecaterina ( 2 nopti)
  • Demipensiune (mic dejun si cina)
  • Toate taxele vamale, transfer la Elat ( intre granita iordaniana si cea egipteana, inIsrael)
  • Ghidaj specializat:

Pretul nu cuprinde:

  • Tipsuri :  in total 70 euro ( pt Israel, Iordania si Egipt, plata ghizilor, a hamalilor etc)
  • Masa de pranz la Petra ( optional)
  • Asigurare medicala
  • Asigurare storno (asigura suma platita catre agentia de turism, in cazul in care din motive obiecti ve turistul nu va mai putea pleca in pelerinaj; suma platita va fi rambursata de catre firma de asigurari, in baza documentelor depuse de solicitant). Prima de asigurare: 20 lei.
  • Orice alte cheltuieli netrecute la rubrica “pretul cuprinde”.

Acte necesare: pasaport valabil inca 6 luni de la data plecarii  

NOTE :

  • Avans necesar pentru inscriere: 30% din valoarea perogramului pt care optati. Banii se vireaza in contul firmei MIRIAM TURISM PROGRAME SRL, dupa care se emit documentele legale ( factura, contract, asigurari – optional).
  • Moneda indicata la cumparaturi in toate aceste tari: USD.
  • Programul poate fi modificat in functie de orarul companiei aviatice sau de evenimente locale , dar se incearca, cu buna credinta, parcurgerea tuturor obiectivele, indiferent de ordinea de vizitare.
  • In caz de forta majora ( razboi, calamitate etc) se vor parcurge obiectivele la care accesul este permis de fortele de ordine, agentia de turism nefiind raspunzatoare pentru nerealizarea, in parte sau total, din motive obiective, a programului si nu datoreaza daune materiale sau morale.
  • In cazul in care, din motive care tin de persoana in cauza, la granita / aeroport autoritatile statului refuza intrarea / iesirea pe / de pe teritoriul tarii in cauza a unei / unor persoane din grup, agentia de turism nu este raspunzatoare de situatia creata si nu i se pot pretinde daune materiale sau morale. Persoana in cauza poate fi asistata de reprezentantul agentiei de turism pana la clarificarea situatiei, fara a afecta major programul grupului.
  • ·         Firma MIRIAM TURISM PROGRAME SRL, cod fiscal: RO27021420, cont in euro la Raiffeisen Bank,  nr. RO59 RZBR 0000 12633096. Depunerea avansului / contravalorii pelerinajului se face la orice agentie Raiffeisen Bank din tara, direct la ghiseu, fara comision. Primiti dovada platii in contul firmei. Dupa depunere emitem factura fiscala, contractul cu turistul si asigurarea storno ( 4 euro); actele se trimit prin posta persoanelor inscrise sau se inmaneaza personal in momentul inceperii programului.

 

MIRIAM TURISM

Romania, Covasna, str. Borvizului nr 8, jud. Covasna

Tel. 0234.337.990 si 0723.645.180,   Fax : 0234.337.990.

E-mail : miriamturism@yahoo.com, office@miriamturism.ro

Site: www.miriamturism.ro,

Blog: http://miriamturism.wordpress.com/

Israel, Schimbarea la Fatza ( 16 – 23 august, 7 zile)

Pelerinaj in Israel:

Schimbarea la Fatza – Muntele Tabor

 Perioada: 16– 23 august ( 7 zile); Participare la slujba de noapte de pe Muntele Tabor         

Dimineata Schimbarii la Fata, rasarit pe Muntele Tabor

Z0,  duminica 16 august 2009 – Otopeni

  • Ora 15.30 – intalnire la Aeroportul Otopeni, Zbor  Bucuresti: 17.35– Tel Aviv : 20.10 Sosire Tel Aviv, intalnire cu Parintele Roman – ghidul nostru in Tara Sfanta, plecare spre Ierihon
  • Cazare la Asezamantul Romanesc de la Ierihon ( manastire de maici).

Z1 – IERUSALIM

  • Gradina Ghetsimani: Mormantul Maicii Domnului, Biserica Natiunilor, Muntele Maslinilor: Locul Inaltarii Domnului, Manastirea de Maici Eleon (Prima si a Doua Aflare a Capului Sf Ioan Botezatorul), Biserica Tatal Nostru, Biserica Dominus Flevit (Domnul palnge soarta Ierusalimului)
  • Cazare si masa la Asezamantul romanesc  de la Ierihon

Z2 – IERUSALIM

  • Orasul vechi: Drumul Crucii, Biserica Sf Mormant, Muntele Sion: Mormantul lui David, Foisorul Cina cea de Taina, Biserica Adormirii Maicii Domnului, Pogoarea Duhului Sfant, Biserica Sf Petru Galicantul, Zidul Plangerii,
  • Sf Liturghie de noapte la Sf Mormant
  • Cazare si masa la Asezamantul romanesc  de la Ierihon
  • Marti noaptea, plecare spre Muntele Tabor, participare la manastire la sluijba de noapte pt hramul Schimbarea la Faţã a Mântuitorului.

Z2 – miercuri 19 august, Schimbarea la Faţã , GALILEEA.

  • Muntele Tabor,
  • Capernaum,
  • Muntele Fericirilor, Tabgha, Nazaret, Cana Galileii, Biserica Sf. Apostoli.
  • Cazare la Nazareth, hotel** cu cina si mic dejun

Z3 – HAIFA, TEL AVIV, LOD

  • Haifa: Biserica Stella Maris, Grădinile Persane; Muhakra: Locul Jertfei adusă de Sf. Prooroc Ilie şi de către preoţii mincinoşi care se închinau lui Baal; Cezareea Palestinei;
  • Tel Aviv: Iope cu biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril (casa lui Simon Tăbăcarul), Mănăstirea cu mormântul Sf. Tavita;
  • Lod – biserica cu mormântul şi moaştele Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă.
  • Cazare si masa la Asezamantul romanesc de la Ierihon

Z5– BETHLEEM:

  • Bethleem: Biserica Nasterii Domnului, Grota Laptelui, Campul Pastorilor,
  • Manastirea Sf  Teodosie cel Mare, Manastirea Sf Sava cel Sfintit,
  • Ein Karem: Biserica Nasterii Sf Ioan Botezatorul, Biserica Vizitarii ( Intalnirea Maicii Domnului cu Elisabeta), Pestera in care a vietuit in pustie Sf Ioan Botezatorul.
  • Cazare si masa la Asezamantul romanesc  de la Ierihon; optional: slujba de noapte la Biserica Sf Mormant

Z6-  IERIHON, HOZEVA

  • Hozeva: Man. Sf Gheorghe Hozevitul, Moastele Sf Ioan Iacob de la Neamt, Pestera Sf Proroc Ilie Tesviteanul
  • Ierihon: Muntele Ispitiri, Manstirea Dudul lui Zaheu
  • Manstrirea Sf. Gherasim de la Iordan.Masa
  • Marea Moarta, Qumran – unde s-au descoperit Manuscrisele de la Marea Moarta ( functie de timpul disponibil)
  • Cazare si masa la Asezamantul romanesc  de la Ierihon

Z7– IERUSALIM

  • Manastirea Sf Cruce, Manastirea Sf si Dreptul Simeon
  • Vizitarea Asezamantului Romanesc din Ierusalim
  • Biserica Sf Mormant
  • Cartierul crestin ( cumparaturi)
  • Masa la Asezamantul romanesc  de la Ierihon
  • Seara, transfer la aeroportul Ben Gurion la ora 18.30, zbor Tel Aviv – Bucuresti la ora 21.20.

NOTA 1: La Asezamantul Romanesc de la Ierihon cazarea se face in camere de 2-3 paturi, cu aer conditionat si baie proprie (hotel** nou, pentru pelerini). Se respecta zilele de post – in meniu. Program de manastire.

NOTA 2: programul pelerinajului poate fi modificat in functie de orarul companiei aviatice sau de evenimente locale. 

Pret: 795 euro ( grup de 40 – 45 persoane)

Pretul cuprinde :

  • Transport: avion, autocar la dispozitie in Israel, transfer aeroport sosire si plecare
  • Cazarea la Asezamantul Romanesc de la Ierihon – similar hotel** din Romania, demipensiune ( mic dejun si cina )
  • Ghidaj specialiat, preot Biserica Romana din Ierusalim

Pretul nu include:

  • Tips – sofer, ghid ( 50 euro / persoana)
  • Taxiuri pt manastirea Sf Sava, Muntele Tabor si Sf Gheorghe Hozevitul ( ~20 euro)
  • Transport cu autocarul noaptea ( 10 euro / persoana pt participarea la slujba de noapte la Sf Mormant)
  • Asigurare medicala ( 20 lei), asigurare storno ( 3 euro) – impotriva riscului de a pierde banii in situatia renuntarii din motive obiective ( boala, calamitate etc)

Acte necesare: pasaport valabil inca 6 luni de la data plecarii

Informatii si inscrieri la : Agentia de Turism MIRIAM TURISM , Covasna, str. Borvizului nr 8, jud. Covasna, Tel. / fax:  0267.341.757 si  0723.645.180, E-mail : miriamturism@yahoo.com, Site: www.miriamturism.ro

Pelerinaj in Israel: Schimbarea la Fatza, pe Muntele Tabor

Pelerinaj in Israe – Pe urmele Mantuitorului (16 – 24 august 2008 ) cu participare la procesiunea de pe Muntele TaborSCHIMBAREA LA FAŢÃ, in 19 august 2008.

7 zile, 795 euro.

Servicii incluse:

         Bilet avion Bucurest- Tel Aviv si retur ( toate taxele incluse),

         Cazare la Asezamantul Romanesc de la Ierihon, hotel pentru pelerini ( camere noi, cu 2-3 paturi,  aer conditionat, baie proprie); sumele platite pentru cazare sunt similare donatiilor si pelerinii pot fi considerati ctitori ai sfantului locas romanesc din Tara Sfanta.

         Masa : mic dejun si cina

         Program de vizitare a obiectivelor crestine din Israel, cu calauza duhovniceasca: calugar de la Asezamantul Romanesc din Ierusalim

         Transport cu autocarul

 

Programul detaliat: http://www.miriamturism.ro/pelerinaj-lunar-israel-pe-urmele-mantuitorului.html