De post, Hrana duhovniceasca(9): Nuantze, pacatul clevetirii

1. Nuantze, pacatul clevetirii…

Nuantze, apus de soare la schit

Dumnezeu nu ne va judeca numai dupa marimea pacatelor noastre, ci si dupa aceea cum am judecat noi despre altii… Daca am judecat aspru pe aproapele, pacatul nostru se va face mai grozav si mai vrednic de osanda. Dimportiva, omul domol, iubitor de semeni, bland, micsoreaza marimea pacatelor sale.

De aceea Hristos a zis: „Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care ati judecat veti fi judecati, si cu masura cu care ati masurat vi se va masura voua si vi se va adauga voua care auzit, cititi sau stiti acestea.” ( Matei 7 1-5, Marcu 4 24, Luca 6 33-38).

Deci sa fugim iubitilor de defaimari si sa recunoastem ca patima defaimarii este o cursa a Satanei… care ne-a impins la acest obicei rau, pentru ca noi sa nu ne ingrijim de propria mantuire a Sufletului si ca raspunderea noastra sa o faca mai mare.

2. ANTIHRIST? Clevetitorii devin Antihristi, furand dregatoria Domnului.

Un oarecare mare batran pustnic sedea in Siria, intre hotarele Antiohiei. El avea un frate care era gata de judecata cand vedea vreun frate gresind. Pe acela de multe ori il invata batranul, graind:

„Cu adevarat fiule te inseli si-ti pierzi Sufletul tau, de vreme ce nimeni nu stie ce este in om, fara numai duhul care este intr-insul ( 1 Cor. 2 11). Acestia pe care ii judeci si-i prihanesti tu sau altul, de multe ori inaintea oamenilor fac fapte rele; iar in taina se pocaiesc inaintea lui Dumnezeu. Pacatul acestora noi il vedem, dar pocainta si faptele cele bune ce le-au facut, numai Domnul le stie.

Pentru aceasta, si cu ochii tai de vei vedea pe om pacatuind, nici cat de putin nu-l judeca pe el, ca numai Unul Dumnezeu este Judecatorul.

Ca tot omul ce judeca pe altcineva se afla ca un Antihrist al lui Hristos, de vreme ce I-a rapit dregatoria si stapania ce I-a dat-o Dumnezeu Tatal ( Ioan 5 26-27), facandu-se el judecator mai inaite decat Dansul.” (P.o.c. 380 8 )

Vamile Vazduhului, Vama a 3-a a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, Protos. Nicodim Mandita, vol 1, pg 85-86 si 115.

Ortodoxie: Sf Patrick si Lumina Invierii

Sf Patrick, Apostolul Irlandei

Sf Patrick, Apostolul Irlandei

Leoghaire, regele pagan al Irlandei, a chemat toate capeteniile din tara la o mare adunare, care urma sa fie tinuta in palatul regelui din Tara. Leoghaire daduse hotarare ca toate focurile din insula sa fie stinse de cu o zi inainte. Acestea trebuiau aprinse din nou de la focul ce ardea in casa regelui in dimineata zilei de duminica. Inca de sambata s-au adunat la Tara toate capeteniile insulei, alaturi de multimi nenumarate de druizi (vrajitori) si oameni de rand.

Patrick, episcopul crestin al Irlandei ( hirotonit in anul 432), trimis la lucrare de propavaduire printre asprii pagani irlandezi, s-a hotarat sa foloseasca acest prilej pentru a face cunoscuta Evanghelia, caci acea duminica in care focul trebuia aprins de la casa regelui era Duminica Pastelui in acel an. Inainte de a pleca catre Tara, se spune ca ar fi rostit o rugaciune scrisa de el insusi, numita „Platosa Sfantului Patrick” , pentru a fi ferit de toata puterea vrajmasului.

Patrick a ajuns sambata seara si s-a dus, impreuna cu insotitorii sai, pe un deal aflat la mica departare de Tara. Fiind Sambata Mare, la miezul noptii a inceput sa slujeasca alaturi de ucenicii sai Slujba Invierii. Cand a impartit credinciosilor Lumina de Pasti, intreaga vale din Tara s-a umplut de o lumina stralucitoare si minunata.

Vazand acestea, regele s-a aprins de o manie cumplita si a intrebat cine este acela care a indraznit sa aprinda folcul inaintea lui.

Instiintat prin vrajile lor de venirea omului lui Dumnezeu, druizii i-au raspuns regelui cine era cel ce facuse nelegiuirea, vestindu-i totodata ca daca in seara aceea nu se va stinge focul ce fusese aprins, acela nu va mai putea fi stins vreodata.

Leoghaire, peste masura de furios, a trimis oameni ca sa ii omoare pe cei ce ii calcasera porunca. Dumnezeu insa i-a pazit nevatamati pe slujitorii Sai, astfel ca ostasii trimisi s-au intors in scurta vreme, spunand ca o putere nevazuta nu ii lasa sa se apropie de adunarea crestinilor. Auzind astfel de cuvinte, Leogharie a poruncit druizilor sa-si foloseasca toate vrajile si descantecele pentru a-l birui pe Patrick si pe ucenicii sai.

In fel si chip s-au straduit preotii paganesti sa stinga Lumina Invierii, insa nimic din toata puterea vrajmasului nu ii atingea pe crestini. Sfantul Patrick a continuat linistit Slujba de Pasti , terminand-o abia cand s-a luminat de ziua. Dupa ceasta, adunarea crestinilor, avandu-l in frunte pe Benen care ducea in maini o Evanghelie, s-a indreptat spre Tara, unde era palatul regelui.

Vazadu-i venind, druizii au inceput sa-si foloseasca cu si mai multa putere mestesugurile dracesti pentru a-i opri. Sub privirile infricosate ale irlandezilor, au acoperit intreaga vale cu o pacla deasa si intunecoasa. Crestinii insa inaintau linistiti, cantand cu putere „Hristos a Inviat!” si cand Patrick a intrat in norul de ceata, acesta s-a risipit de indata, dand la iveala razele stralucitoare ale soarelui.

Atunci, mai marele druizilor, pe nume Lochru, vrand sa-si arate puterea, s-a ridicat in vazduh, asemenea lui Simon Magul mai inainte si s-a indreptat spre Patrick. Omul lui Dumnezeu a ingenunchiat netulburat la rugaciune si, de indata ce a ridicat mainile la cer, druidul a cazut din zborul sau, zdobindu-se de pietre.

In cele din urma, Patrick a ajuns nevatamat la palat si a inceput sa propavaduiasca intregii curti vestea cea buna a mantuirii. Multi dintre cei ce erau acolo, auzind cuvintele pline de Duh ale sfantului, au crezut in Hristos, vazand si minunile cele slavite ce se lucrau prin puterea Dumnezeului crestinilor. Printre cei care au primit botezul a fost chiar fratele regelui, numit Conall, care apoi a fost de mare ajutor Sfantului Patrick.

Redam mai jos rugaciunea PLATOSA SFANTULUI PATRICK, ocrotitoare de toata puterea vrajmasului:

PLATOSA SFANTULUI PATRICK

 Ma leg astazi

Cu vartutea cea tare a chemarii Treimii:

Cred in Treimea in Unime,

Facatorul a toate.

 

Ma leg astazi

Cu vartutea Intruparii lui Hristos si a Botezului Sau,

Cu vartutea Rastignirii Sale si a Ingroparii,

Cu vartutea Invierii Sale si a Inaltarii,

Cu vartutea Venirii Sale in Ziua Judecatii.

 

Ma leg astazi

Cu vartutea dragostei serafimilor,

In ascultarea ingerilor,

In nadejdea invierii spre rasplata,

In rugaciunea Patriarhilor,

In proorociile Profetilor,

In propavaduirea Apostolilor,

In credinta Marturisitorilor,

In nevinovatia sfintelor fecioare,

In faptele oamenilor drepti.

 

Ma leg astazi

Cu puterea Cerului,

Cu lumina soarelui,

Cu stralucirea lunii.

Cu frumusetea focului,

Cu scanteierea fulgerului,

Cu iutimea vantului,

Cu adancimea marii,

Cu trainicia pamantului,

Cu taria pietrelor.

 

Ma leg astazi

Pentru ca Puterea lui Dumnezeu sa ma povatuiasca,

Taria lui Dumnezeu sa ma sprijineasca,

Intelepciunea lui Dumnezeu sa ma invete,

Ochiul lui Dumnezeu sa vegheze asupra mea,

Urechea lui Dumnezeu sa ma auda,

Cuvantul lui Dumnezeu sa-mi dea grai,

Mana lui Dumnezeu sa ma povatuiasca,

Calea lui Dumnezeu sa ramana in fata mea,

Scutul lui Dumnezeu sa ma acopere,

Oastea lui Dumnezeu sa ma apere,

 

Impotriva curselor diavolilor,

Impotriva ispitei patimilor,

Impotriva poftelor firii,

Impotriva tuturor celor ce gandesc sa ma vatame,

Fie ei aproape sau departe,

Fie ei multi sau putini.

 

Chem astazi toate aceste vartuti

Impotriva oricarei puteri vrajmase si fara de mila

Care ar putea sa atace trupul si sufletul meu,

Impotriva descantecelor proorocilor mincinosi,

Impotriva legilor negre ale paganitatii,

Impotriva legilor mincinoase ale ereziei,

Impotriva inselaciunilor idolatriei,

Impotriva vrajilor femeilor, faurarilor sau druizilor,

Impotriva oricarei stiinte care leaga sufletul omului.

 

 

Hristoase, apara-ma astazi

De toata otrava, de foc,

De inec, de rana de moarte,

Ca sa pot primi rasplata bogata.

 

Hristos cu mine, Hristos in fata mea,

Hristos in spatele meu, Hristos inlauntrul meu,

Hristos dedesubtul meu, Hristos deasupra mea,

Hristos la dreapta mea, Hristos la stanga mea,

Hristos in cetate, Hristos in caruta, Hristos in corabie,

Hristos in inima tuturor celor care se gandesc la mine,

Hristos in gura tuturor celor ce vorbesc cu mine,

Hristos in fiecare ochi care ma vede,

Hristos in fiecare ureche care ma aude.

 

Ma leg astazi,

Cu vartutea cea tare a chemarii Treimii:

Cred in Treimea in Unime,

Facatorul a toate.

Varianta in limba engleza a rugaciunii PLATOSA SF PATRICK: AICI

Rugaciunea Sf Patrick ( 380-467), sfant ortodox, Episcop si Apostol al Irlandei,

Praznuire: 17 martie

 In icoana, Sf Patrick este reprezentat cu un trifoi in mana, pt ca se folosea de aceasta planta foarte raspandita in Irlanda pentru a lamuri paganilor irlandezi taina Sfintei Treimi: Precum trifoiul are o singura tulpina, dar trei frunze, la fel si dumnezeu este Unul in Fiinta, dar intreit in Persoane. Pana astazi, acest trifoi reprezinta stema Irlandei.

 Preluat din: Vietile Sfintilor Ortodocsi din Apus – Sfintii Insulelor Britanice, Vlad Benea ( Diaconul Grigorie), Ed. Renasterea 2006, Cluj-Napoca, pg 112 si 125

 

http://www.scribd.com/doc/11590939/Vlad-Benea-Vietile-Sfintilor-Ortodocsi-Din-Apus

 

 

 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie17.htm

De post (7) Hrana duhovniceasca

VINDECAREA PACATELOR CLEVETIRII

Cate o cupola pt fiecare pacat - Lavra Sveatogorsk, Ucraina

FULGII SE ARUNCA USOR IN VANT, DAR NU SE MAI POT ADUNA

O femeie limbuta se planse odata Duhovnicului sau la Scaunul Spovedaniei, ca are obiceiul rau de a tot cleveti pe altii. Duhovnicul, vrand a o lamuri si a face cunoscuta greutatea acestui pacat spre a-l parasi desavarsit, ii spuse:  „Fiica, du-te in piata de cumpara o gaina si vino cu ea la mine, smulgandu-i fulgii si aruncandu-i in vant.”

Femeia a implinit porunca Duhovnicului. Se duse in piata, cumpara o gaina si venind pe cale, i-a tot smuls fulgii si penele, aruncandu-i in vant. Ajungand la Duhovnic, a asteptat sa vada ce canon ii va da.

Duhovnicul ii zise: „Acum intoarce-te inapoi pe calea pe care ai venit aici si aduna toti fulgii si penele aruncate de pe gaina in vant.” Femeia, auzind cuvintele acestea, a inmarmurit si a zis: „Asta este peste puterea mea!”

Duhovnicul, cautand sa o lamureasca, ii zise: „Vezi? Cum nu poti strange fulgii si penele smulse de pe gaina si aruncate in vant, asa nu poti strange nici clevetirile sau vorbele rele spuse pe seama altora.”

Femeia a inteles din acesta cat de uracioasa este clevetirea, cat de greu este pacatul vorbirii de rau, cat de mare e rautatea acesta si s-a hotarat a face tot ce va putea pentru a se usura si vindeca. Din clipa aceea n-a mai clevetit pe nimeni.

VINDECAREA PACATELOR CLEVETIRII

Precum jefuitorii nu sunt iertati pana ce nu despaguibesc pe cei ce i-au jefuit, nici clevetitorii care nu repara cinstea celor vatamati cu clevetirea lor nu sunt vrednici de dezlegare la Scaunul Sfant al Spovedaniei, deoarece au rapit aproapelui lor numele bun, care e mai pretios decat averile pamantesti.

Cei care au clevetit pe altii, vadind pacatele lor ascunse, sunt indatorati a strica cu orice pret si sacrificiu clevetirile cu care i-au ponegrit, a se cai ca nu si-au vazut de pacatele lor… a-i vorbi de bine, a arata calitatile lor, asa fel incat sa stearga toate urmarile rele lasate de clevetirile lor. Clevetitorii care au invinovatit pe altii de pacate grele sa-si retraga clevetirile, sa repare vatamarea si sa paraseasca obisnuinta de a cleveti [chiar daca au spus adevaruri]. Altfel cad vremelnic si vesnic in judecata lui Dumnezeu.

Privitor la canonisirea si vindecarea pacatului clevetirii, iscusitul Mitropolit Antim Ivireanul hotaraste asa: ” toate pacatele pe care le va face [cineva], dupa ce se va spovedi si isi va face canonul pe care i l-a dat duhovnicul , i se vor ierta. Insa acel pacat al parei / clevetirii, nu i se va ierta cu nici un mijloc, ca este mai mare decat uciderea.

Iata va poruncesc si voua Preotilor, cine ar veni la voi sa se spovedeasca si va avea acel pacat al clevetirii, de se va apuca acel om in fata voastra cu chezasie buna, cum ca nu va mai para pe nimeni in viata lui, voi sa-i faceti iertaciune, dandu-i canon, apoi sa se si cuminece. De nu va vrea insa sa se paraseasca, sa-l lipsiti nu numai de Sfanta Taina, ci si de Biserica, pentru ca sta impotriva lui Dumnezeu si se aseamana cu diavolul.” (D.A.I. o.c. 99)

Vamile Vazduhului, Vama a 3-a a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, vol 1, pg 140 si 138, Protos. Nicodim Mandita

Sf SERAFIM de SAROV, predica de Serghei Bulgakov

CARBUNELE INFLACARAT

Sf Serafim de Sarov 1

 

” Si a fost trimis catre mine un serafim si in mana sa avea un carbune aprins, pe care il luase cu clestele de pe jertfelnic…” (Isaia 6, 6)

 

Biserica Rusa praznuieste astazi un centenar de la sfarsitul pamantesc al marelui ales al lui Dumnezeu, vestitorul cerurilor, Preacuviosul Serafim de Sarov. Precum serafimul ceresc din vedenia proorocului Isaia, care s-a atins de inima omeneasca cu clestele si carbunele aprins de pe jertfelnicul ceresc, tot asa si acest Serafim pamantesc se atinge de inimi, doar se vor inflacara si ele de la carbunele ceresc…

 

Preacuviosul Serafim este aproape contemporanul nostru, apropiat si inrudit noua prin patria terestra, prin limba si prin toate datinile. Minunat si insemnat este faptul ca, in vremurile noastre, s-a dovedit posibila aparitia lui – dupa cum si el invata totdeauna, prevenind de la parerea gresita ca numai in vremurile indepartate, din vechime, puteau sa apara cuviosii lui Dumnezeu. Nu numai prin cuvant, ci prin sine insusi el ne incredinteaza ca Dumnezeu in toate timpurile isi arata harul Sau celor ce doresc sa-L primeasca prin fapte de credinta si dragoste, prin stradania inimii si a vointei.

 

In diferite perioade din viata sa el savarseste mari si numeroase fapte de nevointa: monah – pustnic, eremit desavarsit, dar si staret plin de iubire, stalpnic si nevoitor – parea ca a intrecut orice limita omeneasca pe toate caile urcusului sau ascetic, iar vietuirea lui era o neintrerupta ruga, cugetare, contemplare si calauzire catre Dumnezeu. Ca si proorocii din vechime in mijlocul semintiilor lor – Amos pastorul, Ioil, fiul lui Petuel sau preotii Iezechiel si Ieremia si ceilalti – asa si Preacuviosul, in mijlocul poporului sau, a devenit asemenea unui prooroc al Noului Testament, vestind Imparatia lui Dumnezeu.

 

Misiunea proorocilor se vadeste nu atat in prevestirea viitorului sau a demascarii si propovaduirii, ci mai inainte si mai presus de toate – in descoperirea lui Dumnezeu prin om. Nu acela e prooroc, care este capabil sa teologhiseasca, ci acela ce prin sine insusi il propovaduieste pe Dumnezeu in aceasta viata si prin a carui gura vorbeste Dumnezeu. Prin aceasta, marele Staret, prin sine afirmandu-L pe Dumenzeu pe pamant, devine partas al slujirii profetice.

 

Inaintea unor cumplite si neinchipuite incercari pentru credinta, nemaivazute vreodata, trimis-a Domnul patriei noastre [Rusia] pe proorocul Sau, ca prin exemplul sau sa-i intoarca pe oameni la credinta si rugaciune, sa-L arate lor pe Dumnezeu Cel Viu din cer. Ce poate fi acum mai trebuincios si ce este in acelasi timp mai anevoios pentru un crestin? Ceea ce din afara pare cel mai simplu si parca de la sine inteles: credinta si rugaciunea…

 

Nu cuvintele de invatatura despre pravila monahala, trebuincioasa doar unui mod de vietuire manastiresc, si nici invatamintele comune, notate din memorie, ci acest chip viu al credintei inflacarate si al rugaciunii cutezatoare care invinge totul este comoara noastra nesecata. Si daca a fost vazut inaltandu-se in chip miraculos de la pamant in rugaciune si facand minuni prin ea, apoi cea mai mare minune a fost el insusi, cu inima sa inflacarata de iubire! Aceasta vedenie, plina de lumina si bucurie, strabate pana si intunericul iadului in care ne scufundam noi in prezent.

 

Prin cea mai anevoioasa asceza, Preacuviosul Serafim a dobandit harul Sfantului Duh, despre a carui agonisire propavaduia – ca fiind scopul principal al vietii crestine – si aceasta izbanda a fost incununata de Cer, fiindca dintru inceput Preacuviosul a fost alesul sau deosebit.

 

Istoria cunoaste mari cuviosi al caror eroism a fost ascuns intru Dumnezeu, ei ramanand neincoronati in viata pamanteasca; altii trec prin lume cu mesajul lor acuzator, in profetica lor slujire, parasind lumea fara a-si lua rasplata; asa au fost marii nevoitori ai Pustiei si chiar profetii, marele Ieremia si cel mai mare dintre cei nascuti din femeie – Sf Ioan Inainte-Mergatorul. Dar nu acesta a fost sa fie destinul Preacuviosului, pentru ca el, „sarmanul Serafim”, stia cat de mare este la Dumnezeu si cat de puternica este mijlocirea sa inaintea Domnului. In el s-au aratat puterea si triumful ortodoxiei in preajma maretelor incercari care urmau sa se abata asupra ei [ perioada ateista, comunista ].

 

Acestui ales i-au fost descoperite dumnezeiestile taine ceresti si pamantesti. Inca tanar diacon fiind, chiar la inceputul caii monahale, L-a vazut pe Domnul Iisus cu ceata sfintilor Sai, in timpul vohodului mic la liturghie; asemenea marelui apostol Pavel si a intaiului mucenic Stefan, in repetate randuri i-a vazut pe locuitorii cerului – puterile ceresti care slujesc nevazut impreuna cu noi. I-a fost dat sa se ridice in lacasurile ceresti, in cerurile cerurilor, in puterea minunatului Pavel. I-a fost dat sa cunoasca aratarea Sfantului Duh in stralucirea slavei dumnezeiestei si chiar sa-L faca accesibil „slujitorului” [ prietenului ] sau Motovilov. Acea lumina a Taborului prin care Dumnezeu Si-a manifestat slava Sa ucenicilor prin lucrarea Sfantului Duh o descopera Dumnezeu si alesilor Sai. Iar Preacuviosul Serafim a avut puterea s-o arate prietenului sau duhovnicesc – caruia i-a infatisat chipul preschimbarii lumii, noua faptura, noul cer si noul pamant, prin lucrarea Sfantului Duh, aici pe pamant.

 

Preacuviosul – insusi purtator de Duh – a devenit alesul deosebit al Purtatoarei de Duh, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Ea insasi a dat de stire ca el este ” din neamul Meu” si s-a aratat lui impreuna cu Sf Ioan Inainte-Mergatorul , cu primii apostoli Petru si Ioan, cu mucenicii si cuviosii, de 12 ori in decursul vietii sale – cat nu a aparut Ea nici unui alt sfant. Lui i-a impartasit Ea vointa sa, iar el a indeplinit-o in proiecte le pamantesti, lucrand intocmai dupa poruncile Ei. Maica Domnului Insasi a coborat pe pamant pentru el, „piciorusele Imparatesei Cerurilor” au pasit pe pamant.

 

Traind pe pamant, fericitul Staret era in acea comuniune cu lumea de sus si cu cei primiti acolo, care este fagaduita celor ce vor imparati cu Hristos dupa prima inviere, precum era in comuniune si cu lumea naturala, locuia „impreuna cu fiarele” ( Marcu 1, 13) si fiarele il ascultau.

 

Strabatand pana la capat drumul pocaintei, fericitul Staret era preaplin de acea pace pe care Mantuitorul a lasat-o ucenicilor Sai: „Pacea Mea las voua, pacea Mea dau voua” (Ioan 14, 27). „Dobandeste duh pasnic si mii se vor mantui in jurul tau”, ii invata el pe cei din jur, din el insusi revarsandu-se aceasta pace. Preacuviosul a cunoscut acea bucurie cereasca pe care Hristos a lasat-o ucenicilor Sai: „Bucuria Mea sa fie cu voi si bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15, 11)

 

El a infatisat lumii chipul credintei crestine biruitoare, bucuria vesnica. Aceasta bucurie crestina este bucuria pascala.

Pe parcursul intregului an bisericesc, sfantul Serafim ii intampina pe toti cei ce veneau la el cu salutarea pascala „Hristos a inviat!”. Acea bucurie in Duhul Sfant pe care ne este dat sa o simtim in noaptea de Pasti ilumina sufletul sau si canta cantarea sa pascala, ca si in timpul inaltarii sale dupa moarte, in fata poporului rus, la proslavirea sa de la Sarov.

Aratarea sa a fost alba precum vesmintele albe ca neaua ale ingerilor invierii: „Biruitorului… voi da o pietricica alba” (Apoc. 2.17) De sub mantia monahala cernita a chipului ingeresc se zareau aripile ingeresti.

 

Preacuviosul ne-a aratat implinirea primei porunci: de a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul, indeplinind insa si a doua porunca, asemanatoare celei dintai, de a iubi pe aproapele, dezvaluind cu adevarat „identitatea” launtrica si nedespartita a celor doua porunci.

 

Savarsind plinatatea ascezei pustnicesti, Preacuviosul se intoarce la slujirea aproapelui, devine prietenul tuturor: staret, inchinator, tamaduitor, mangaietor, prooroc, caci din muntele Sinai s-a coborat la oameni , iar fata lui era straluminata de lumina dumnezeiestii slave. Sfantul a dobandit darul iubirii de oameni – dar nu al sentimentalismului uman, fiindca iubirea omeneasca adeseori poate fi neputincioasa, oarba, partinitoare – ci al iubirii duhovnicesti, ravnitoare. Si in acesta iubire i s-a descoperit revelatia despre om, cum l-a iubit si l-a cinstit Dumnezeu pe acesta, dandu-i chipul Sau si suprema bucurie a Intelepciunii Sale, care ramane in fiii omenesti ( Ioan 9,31).

 

Intrezarind chipul lui Dumnezeu in fiecare om, minunatul Staret il intampina cu cereasca salutare: „Bucuria mea!” – bucurandu-se de el. Aceste paradisiace, umile si luminoase cuvinte tainuiesc in sine o intreaga invatatura despre om, ele vadesc dumnezeiasca dragoste si dumnezeiasca bucurie fara de creatie. „Homo hominis lupus este” sustine intelepciunea demonica; „omul pentru om este bucurie” spune intelepciunea crestina!

 

In ajunul celei mai cum plite profanari a chipului dumnezeiesc in om , a celei mai mari silnicii si injosiri a fiintei umane [ perioada bolsevica, atee], Preacuviosul l-a proslavit pe om , l-a iluminat cu razele iubirii sale, binecuvantandu-l, parca, pentru patimile ce aveau sa vina.

 

El singur a devenit pentru rusi „bucuria noastra” si cum sa nu se aprinda inima de bucurie la gandul despre Staretul alb, „sarmanul Serafim” imbracat in alb, cu crucea la gat si cu mana dreapta pe inima…

Adevarata viata a Preacuviosului Serafim este ascunsa in culmile duhului sau. Ea se inalta ca in pisc inzapezit, invaluita de nori si inaccesibila, descoperita oamenilor doar in unele aspecte. Nu totdeauna si nu toti au inteles aceasta taina – chiar si celor mai vrednici si renumiti contemporani ai lui ea le-a ramas necunoscuta. Dupa masuratorile omenesti, viata Preacuviosului a decurs intr-un mediu rusesc obisnuit, dupa randuiala manastirilor retrase si asezamintele monahismului rus pe care si el dorea sa le pastreze si sa le inmulteasca, straduindu-se mai ales pentru obstea de calugarite de la Diveevo, „al patrulea Pamant al Maicii Domnului in univers”. Potrivit cugetarii omenesti, aceste bastioane pareau statornice si neclintite. Dar a trecut timpul statorniciei pe pamant si a venit epoca unei alte statornicii – a celei duhovnicesti, nepamantesti. Preacuviosul a prevazut in duh ingrozitoarele destine ce aveau sa vina asupra patriei si a Bisericii, precum si slava lor  viitoare, in timpul de fata inca nedezvaluita [1933].

 

Aceste presmitiri clarvazatoare il faceau uneori sa planga si sa rosteasca cuvinte enigmatice, incoerente, de neinteles pentru ceilalti. Dar putem noi oare sa ne impotrivim vointei lui Dumnezeu, silind evenimentele? Dumnezeu a ingaduit sa se savarseasca ceea ce s-a savarsit. Si totusi, raman adevarate cuvintele proorocului, ca si ideea cuprinsa in ele. Cu adevarat „piciorusele Maicii Domnului”, atingand acest pamant, l-au sfintiti si acesta este neamul Ei ales pe pamant , sub cereasca indrumare a Preacuviosului, si aceasta credinta nu ne-o vor rapi distrugatorii.

 

Pe inaltimi inaccesibile se afla cetatea sfintilor, de unde se revarsa izvorul viitoarelor inspiratii si bucurii, a noii vieti si creatii. Si chiar daca in aceasta noua Rusie nu vor ramane zidurile si pietrele de mai inainte, chiar daca mediul si randuiala in care a decurs viata pamanteasca a Preacuviosului au fost distruse, cu toate acestea va ramane in lume acea lumina taborica a Duhului Sfant, care a fost revelata prin el pamantului rusesc. Ea ne cheama si ne calauzeste catre o noua viata si noi aspiratii…

 

„Cand nu voi mai fi printre cei vii, veniti la mormantul meu… Vorbiti cu mine ca si cum as fi viu, pentru ca eu sunt pururea viu pentru voi.” Acest legamant rasuna in inima noastra. Insusi Preacuviosul a dorit sa fie calauzitorul nostru si lui putem sa-i vorbim pe limba noastra despre necazurile zilelor noastre.

Credem si nadajduim ca Preacuviosul Serafim , impreuna cu Preacuviosul Serghie de Radonej ai alti marturisitori raman impreuna cu poporul rus in toate suferintele si incercarile, cautarile si cuceririle, nazuintele si aspiratiile lui.

 

Preacuviosului i-a fost data fagaduinta Pastelui lui Hristos in mijlocul verii, a dulcetei cantarilor pascale, a noii bucurii a Invierii.

HRISTOS A INVIAT !

 

 

Predica adresata poporului rus in 1933, la implinirea a 100 de ani de la trecerea in vesnicie a Preacuviosului Serafim de Sarov. Din exilul sau nevolnic, din indepartatul Paris, parintele Serghei Bulgakov s-a adresat catre toate inimile rusesti in care nu se stinsese inca flacara luminoasa a ortodoxiei.

 

Predica, precum si pravila de rugaciune Bogorodicinaia pot fi descarcate de la adresa: http://www.miriamturism.ro/acatiste-fotografii-vietile-sfintilor-parinti.php

 

Icoana Maicii Domnului Umilenia, Diveevo ( icoana la care se ruga Sf Serafim)

Maica Domnului Umilenia - icoana la care se ruga in padure Sf Serafim

De post (6) Hrana duhovniceasca

AU LUAT OAMENII JUDECATA MEA !!!

Fresca, Man. Sfintei Treimi a Sf Alexandru din Svir, 1506

La un oarecare sihastru obisnuia a merge un Preot si facea Dumnezeiasca Liturghie – aducerea Sfintelor Taine – fiindca el nu iesea afara. La acel sihastru a venit oarecine si a parat pe Preot, graind nenumarate prihaniri asupra lui. Dupa aceea Preotul a venit iarasi, dupa obicei, sa faca aducerea Sfintelor Taine. Sihastrul insa, fiind scarbit pe el, nu i-a deschis.

Indata dupa plecarea Preotului s-a facut un glas catre sihastru, graind: „Au luat oamenii judecata Mea!”

Impreuna cu glasul s-a facut sihastrul in uimire. A vazut un putz de aur cu ciutura si funie tot de aur si apa foarte buna si limpede. Acolo a vazut un oarecare bubos, care scotea apa si dadea tuturor celor ce veneau sa ia. Sihastrul vrand sa bea si el din apa, s-a sfiit si n-a baut, caci cel ce scotea apa era bubos. Atunci a venit un glas catre dansul iarasi, zicand: ” Pentru ce nu bei apa, ce pricina are bubosul ce scoate apa, caci doar numai scoate si toarna„.

Atunci sihastrul venindu-si in sine si luand seama vedeniei, a chemat pe Preot si l-a rugat sa-i faca Sfanta aducere ca si mai inainte. (P.o.c. 378  2)

Vamile Vazduhului, Vama a 3-a a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, vol 1, pg 103, Protos. Nicodim Mandita

De luat aminte, cei ce ne-am obisuit sa judecam preoti, monahi…

De post (5) Hrana duhovnicesca

SI CLEVETITORII SUNT NISTE UCIGASI

Aceasta reiese clar si din convorbirea Ingerului Domnului cu Sf. Cuvios Macarie Egipteanul, caruia ii descopera intre altele ca: „La vama uciderii (14) se intreaba Sufletele pentru ucideri, fie ca unii ucid oameni, altii ucid cinstea oamenilor; caci si uciderea cinstei cuiva tot sub pedeapsa uciderii se afla”

sf-macarie-cel-mare-si-ingerul-icoana-egipt

Dumnezeiasca Scriptura aratand ca mai multi oameni sunt care ucid cu limba ( prin felurite clevetiri) zice: „Multi sunt cei care au cazut de sabie, dar mai multi sunt cei care au pierit prin limba lor… Mai bine este a cadea de pe un acoperis inalt decat a cadea prin limba” ( Is. Sir. 28 19;20 19).

In varful limbii sunt viata si moartea” ( Prov. Sol. 18 21)

Mantuitorul vrand a dezbara pe oameni de relele limbii, zice: ” Din cuvintele tale te vei indrepta si din cuvintele tale te vei osandi”

Iar celor rai de gura, ca si fariseilor fatarnici din vremea Sa le zice: „Serpi! Pui de naparci! Cum veti scapa de gheena…? Pui de naparci, cum veti putea grai voi cele bune, fiind rai? Ca din prisosinta inimii graieste gura. Omul cel bun, din comoara cea buna a inimii sale scoate cele bune. Iar omul cel rau, din comoara cea rea a inimii sale scoate cele rele… pentru tot cuvantul desert pe care-l vor grai oamenii au sa dea seama in ziua Judecatii” (Matei 12 37; 23 33; 12 34-36)

Ucigasii vatama dreptul lui Dumnezeu, deoarece numai El, Care a dat viata oamului, are dreaptul sa i-o ia (2 Lege 32 39; 1 Imp. 2 6)

Vamile Vazduhului, Vama a3-a a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, vol 1, pg 102 – 103, Protos. Nicodim Mandita

De post (4) Hrana duhovniceasca

DUMNEZEU ACOPERA GRESELILE OAMENILOR, NU LE VADESTE

Dumnezeu este dragoste. El e asa de mult iubitor de oameni, incat acopera greselile noastre ascunse, nu le vadeste. Si cine ar fi mai in masura ca El sa o faca?

catedrala-mantuitorului-moscova-cupola-1

Odinioara, vazu el pe fiul ridipitor venind inaintea Sa: gol, plin de bube, zdrentaros, infrigurat, slabanogit de foame incat abia se mai tinea pe picioare. Ce facu El mai intai? Se apuca sa-l incalzeasca? Ori sa-i dea de mancare? Nu! Cand il vazu asa zdrentaros, aproape despuiat, prima grija ii fu sa-l acopere. Indata porunci slugilor: „Aduceti repede haina cea mai buna si imbracati-l cu ea!” ( Luca 15.22) Vedeti? El mai intai de toate avu deosebita grija sa-i acopere goliciunea pentru a nu-l defaima cei ce l-ar vedea gol sau zdrentaros si sa nu-si bata joc de dansul.

Asa acoperi El pe femeia prinsa in adulter si adusa de farisei si carturari la Dansul, zicand: „Invatatorule! Femeia acesta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia…” El nu zise nici un cuvant de mustrare de fata cu cei ce-o acuzau, ci abia dupa ce ei au plecat (Ioan 8.3-11).

Asa acoperi El pe samarineanca la fantana lui Iacob, vorbind cu ea doar atunci cand Apostolii erau dusi in cetate sa cumpere de-ale mancarii (Ioan 4.6-26).

Asa acoperi El chiar pe Iuda Iscarioteanul, vanzatorul si tradatorul Sau, nevadindu-l celorlalti, desi Petru Il intreba prin ucenicul iubit: „Doamne, cine este acela care vrea sa Te vanda?” (Ioan 3.25).

La acesta nemarginita dragoste a lui Dumnezeu privind, Apostolul zice: „Dumnezeu este dragoste si cel ce petrece in dragoste petrece in Dumnezeu si Dumnezeu in el… Dragostea acopera multime de pacate… Dragostea indelung rabda, se milostiveste nu pizmuieste, nu se semeteste, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se intarata, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Dragostea toate le sufera, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata.” (Ioan 4.16; 1 Petru 4.8; 1 Cor 13. 4-8, 13)

Vamile Vazduhului, Vama a 3-a a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, vol 1, pg 200, Protos. Nicodim Mandita

Si daca Dumnezeu acopera pacatele oamenilor, noi cu ce drept clevetim, judecam, radem de semenii nostri, le stricam bunul nume, barfim, denigram… Atat de usor ne facem pacate strigatoare la cer…

Catedrala Mantuitorului, Mocova, cupola

De post (3) Hrana duhovniceasca

POSTIM?

CE FOLOS DACA NU MANCAM CARNE, DAR SFASIEM NUMELE CEL BUN AL FRATILOR NOSTRI?

Icoana din Man. Dronca, Egipt

„Gura noastra – zice Sf Ioan Hrisostom – trebuie a o infrana de la toate vorbele cele de rusine, de injuraturi, sudalme… caci ce ar folosi daca noi nu mancam carnea dobitoacelor, dar ca niste fiare salbatice sfasiem numele cel bun al fratilor nostri? Defaimatorul in adevar sfasie si mananca pe aproapele sau.

Aceasta o adevereste si Sf Ap Pavel, zicand: ” De va muscati unul pe altul si va mancati, cautati sa nu va mistuiti unul de catre altul” (Gal. 5.15)

Desi nu ai infipt dintii in carnea, nici in trupul aproapelui tau, dar ai muscat Sufletul lui cu clevetirea ta, l-ai ranit cu banuiala ta cea rea, ti-ai pricinuit tie insuti, lui si multora daune inmiite.

Tu, prin clevetirea aproapelui tau, ai facut mai rau inca pe cel ce te-a ascultat! De este el un pacatos, acum va fi mai indraznet, caci cunoaste un tovaras al pacatului sau; de este el un drept, acum usor se va amagi de mandrie si prin pacatul altora va fi impins a cugeta inalt despre sine.

Tu esti vinovat inca si prin aceea ca Numele lui Dumnezeu se huleste; caci precum prin vadirea faptelor bune se cinsteste Numele lui Dumnezeu, asa prin descoperirea pacatelor El Se defaima si Se necinsteste.

Pe langa acestea, pe omul pe care tu il defaimi, prin defaimarea ta l-ai facut mai fara de rusine si totodata mai invrajmasit impotriva ta. …

Si aceea este o calcare de lege, cand cineva vorbeste asupra aproapelui ceva de rau, care este adevarat. Fara indoiala, si fariseul acela numai adevar a vorbit despre ceilalti oameni si despre vames si totusi aceasta nu-i ajuta si toate faptele lui bune au fost zadarnice.

Dar poate tu voiesti sa imbunatatesti pe fratele tau, vadindu-i pacatele lui. Iata, daca voiesti acestea, atunci plangi, cere de la Dumnezeu ajutorul Lui, ia pe fratele tau la o parte, sfatuieste-l indeosebi, povatuieste-l, mangaie-l. … Arata pacatosului ca tu il iubesti, dovedeste-i ca numai din ingrijire pentru dansul si pentru ca voiesti binele lui, iar nu spre a-l rusina pomenesti pacatele lui. Arata-i cea mai mare dragoste si prietenie si nu te rusina a face toate, daca cu adevarat tinta ta este de a-l face mai bun. Asa fac adeseori doctorii, care magulesc pe bolnavii cei nesupusi spre a-i indemna sa primeasca doctoriile cele vindecatoare. Fa si tu asa si arata preotului ( duhovnic)  ranile aproapelui tau. Aceasta inseamna a te ingriji de dansul si a te interesa de imbunatatirea lui. …

Vamile Vazduhului, Vama a 2-a, a minciunilor si pacatelor contra Duhului Sfant, pg 83, protos. Nicodim Mandita

DE POST (2)

MAI BINE RASTORN EU ISPITA, DECAT SA MA RASTOARNE EA PE MINE!

vasile1

Odonioara Sf Ierarh Vasile cel Mare , fiind la un praznic, i s-a pus inainte pe masa un pahar mare cu vin, pentru a bea cu mesenii. Dupa ce mancara putin, Sfantul observand ispita, ia paharul de pe masa si-l rastoarna cu gura in jos. Vinul se varsa pe masa. Mesenii privindu-l uimiti, nedumeriti, ii zic: „Ce-ai facut I.P.S. Stapane? Rasturnasi paharul cu vin!” Pe cand toti mesenii il priveau curiosi, asteptand fiecare sa vada ce va zice, Sf Ierarh Vasile le raspunse: „Da, am rasturnat paharul cu vin… Decat sa ma rastoarne el pe mine, l-am rasturnat eu mai intai pe el. E mult mai bine sa rasturnam noi ispitele, decat sa ne rastoarne ele pe noi…”

Niste crestine aveau printre cartile lor bune si cateva carti eretice, sectare, cu explicarea viselor, carti cu cantece de amor, curvesti, carti de ghicit: cu planete, cu zodia, Sisoe s.a. Intrebadu-si Duhovnicul la Sf Spovedanie ce sa faca cu ele, acesta le-a raspuns: „Ardeti-le, ca sa nu ardeti cu ele in veci.” Credincioasele mergand acasa, le-au adunat si le-au ars zicand: „Mai bine ardeti voi singure in foc acuma, decat sa ne ardeti voi pe noi in focul cel vesnic.”

Iaca asa sa facem si noi cu clevetirile. Sa luptam impotriva lor cu toata taria. Sa lucram cu intelepciunea de sus asa fel ca sa le biruim, rasturnam, nimicim, stiind ca cei ce nu vor lupta contra diabolicei meserii a clevetirilor se biruiesc de ele, ii rastoarne si ii prapadesc. Devin, ajung si raman niste prapaditi. „Lupta-te lupta cea buna… – striga Apostolul – ca, desi se va lupta cineva, nu se incununeaza de nu se va lupta dupa lege” (1 Tim. 6 12; 2 Tim. 2 5; 4 7-8)

„Vamile Vazduhului”, Vama a 3-a, a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, vol 1, pg 156, Protos. Nicodim Mandita

DE POST (1)

PASARI MAI INTELEPTE DECAT CLEVETITORII

boboteaza-ian-2008

Un soi de pasari cand zboara peste un munte din tara Cilicia, tin in cioc cate o pietricica pana ce trec muntele. Ele tin pietricica pentru ca sa nu poata striga, caci fara piatra n-ar putea rabda sa nu strige, si atunci auzindu-le vulturii le-ar prinde si le-ar manca!

Oamenii clevetitori ar face tare bine daca ar lua pilda de la aceste pasari fara minte dar totusi foarte cu minte. Ei ar face bine daca si-ar lega limba ca sa nu mai cleveteasca pe aproapele cu fel de fel de vorbe urate. Atunci nu i-ar auzi nici pe ei diavolul – vulturul iadului ca sa-i inghita in vapaia cea nestinsa a muncilor vesnice ( Dintr-o carte de Cazanii).

Vama a 3-a, a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, din „Vamile Vazduhului” pg 100, vol 1, Protos. Nicodim Mandita