ABU MENA, Orasul de marmura al Sf. MINA

PELERINAJE ÎN PRIMELE VEACURI CREȘTINE

Abu MENA, Orașul de marmură al Sfântului Mina

Imaginați-vă că trăiți în secolul al V-lea sau al VI-lea și că, asemenea multor creștini din acele vremuri (atât bărbați cât și femei, mai ales de origine nobilă, însoțiți de obicei de o numeroasă suită) doriți să vă închinați la Locurile Sfinte legate de prezența, Patimile și Invierea Mântuitorului nostru. Dorința este cu adevărat realizabilă, chiar și în condițiile în care se călătorea foarte mult pe jos, iar pelerinajele durau ani întregi.

Sfânta Împărăteasă Elena a pus bazele cultului Locurilor Sfinte în anul 326, când a vizitat Ierusalimul, construind, la porunca Împaratului Constantin, primele lăcașuri sfinte de pelerinaj. În urmatorii 300 de ani cât a durat cârmuirea bizantină (326 – 630) Palestina s-a umplut de biserici și mănăstiri construite pe Locurile Sfinte, astfel încat nu a mai rămas nici un eveniment biblic care să nu fi fost reprezentat topografic.

Posibil portret al Egeriei

La o generație distanță de Sfânta Împărăteasă Elena, Egeria – o nobilă creștină din Galicia (Spania de azi), călătorește timp de patru ani (381-384) parcurgînd 5000 km pe drumurile care străbăteau Imperiul Roman către Țara Sfântă, și scrie pentru prietenele ei un jurnal cu multe detalii din pelerinajul la Constantinopol,  Ierusalim, în Muntele Sinai și în Egipt, lăsându-ne astfel o mărturie extrem de prețioasă  privind cultul creștin timpuriu.

Pelerinaj în scop terapeutic

Dar Împăratul Constantin aflase de asemenea că în nordul Africii, în deșertul de la sud-vest de vestita Alexandria, exista un loc binecuvântat, către care se îndreapta mulțime de bolnavi, loc  în care aceștia găseau tămăduire, fără să știe cauza care producea aceste vindecări.

Locul tamaduitor din desert

Într-un anume loc din deșert, la 45 km sud-vest de Alexandria, oile bolnave ale unui păstor au început la un moment dat  să se vindece miraculos și chiar păstorul însusi s-a tămaduit. Vestea s-a dus repede, bolnavii au început să vină, iar locul a devenit atât de cunoscut, încât chiar fiica Împaratului Constantin cel Mare, bolnavă de lepră,a  fost trimisă acolo spre tămăduire. Stând noaptea pe malul apei, în locul în care se făceau minuni, Sfântul Mare Mucenic Mina i s-a arătat în vis, descoperind că acolo se află îngropate sfintele sale moaște și poruncind să se cladească o biserica în cinstea sa. Dimineața, fata era vindecată și a spus însoțitorilor săi visul.

Pe acel loc, Împăratul de la Constantinopole a ordonat ridicarea nu doar a unei biserici, ci a unui întreg oras – cu străzi, clădiri, biserici și baptisteriu, o clădire cu doua aripi pentru bolnavi (de o parte bărbați, de altă parte femei și copii), magazine…

Orasul de marmura al Sfantului Mina

Orașul de marmură al Sfântului Mina a devenit unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj și tămăduire ale lumii creștine,

Sticlute de apa cu efigia Sf Mina

sticluțe de ulei sau apă sfințită pe care erau gravate numele și efigia Sfântului Mina fiind descoperite în siteuri arhelologice din diverse țări aparținând spatiului mediteraneean, ca de exemplu: Heidelberg – Germania, Milano – Italia, Dalmatia – Croatia, Marsilia – Franta, Dongola – Sudan si in Jerusalim…

Cine a fost Sfântul Mina

Sfântul Mina s-a născut în anul 285 în Memfis, Egipt, într-o familie creștină, parinții săi numindu-se Eudixius și Eufemia. Aceștia nu au avut multă vreme copii. În timpul unei sărbători închinată Maicii Domnului, Eufemia s-a rugat cu lacrimi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să îi dăruiască un copil, iar la sfarșitul rugaciunii sale, dinspre icoană s-a auzit rostit “Amin”. Câteva luni mai tarziu avea să se nască binecuvântatul copil Mina (a carui nume înseamna Amin!). Tatal său a murit pe când el avea 11 ani, iar mama sa pe când avea 14 ani; la 15 ani el s-a înrolat în armata romană, unde i s-a dat un rang înalt, datorită numelui tatălui său. A slujit în Algeria timp de 3 ani, ca ostaș. Aceasta se întampla pe vremea împăraților romani pagâni Dioclețian si Maximilian, care au dat poruncă să fie chinuiți și uciși toți creștinii care nu se vor închina la idoli. Tânărul Mina a plecat în pustiu timp de 5 ani ducând viață de anahoret, în post și rugaciuni către adevăratul Dumnezeu. În al cincilea an de pustnicie, Mina a avut o revelație, în care a văzut un înger care încununa martirii cu coronițe, iar în timp ce se gândea la viziunea sa, a auzit un glas care a spus: “ Fii binecuvantat Mina, cel care ai fost chemat la viața pioasă încă din copilăria ta. Tu vei fi încununat cu trei cununi: una pentru puritatea ta (celibat), a doua pentru viața ascetică, iar a treia pentru mucenicie”.

 “ Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora şi-a primit sfârşitul prin sabie” (Sinaxar). A fost martirizat în anul 309, la vârsta de 24 de ani, în Frigia (Asia Mică).

Se spune că soldații care l-au ucis pe Mina au aruncat trupul său în foc, dar timp de trei zile nu a ars, astfel încât corpul său a putut fi luat de către sora sa, care împreună cu niște soldați l-au dus la Alexandria pentru a fi pus într-o biserică. Atunci când persecuția contra creștinilor a încetat, se spune că un înger i-a aparut Papei Atanasie al Alexandriei, spunându-i să ia trupul Sfântului Mina, să-l pună pe o cămilă și să-l duca în Deșertul de Vest.  Într-un anume loc, nu departe de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, cămilele nu a mai vrut să se miște, oricât au încercat creștinii să le facă să meargă mai departe. Au inteles astfel că este un semn de la Dumnezeu și în acel loc au îngropat trupul Sântului Mina.

Multă vreme nu s-a mai știut nimic de Mina, ostașul mucenic, până când într-un anume loc din deșert, oile bolnave ale unui păstor au început să se vindece miraculos și chiar păstorul însuși s-a tămăduit… Nu a mai fost decat un pas de aici și până la construirea, în anul 350 a Orașului de marmură al Sfântului Mina, folosind materiale de cea mai bună calitate aduse din Constantinopol, precum  și planuri bazilicale care nu sunt specifice nordului Africii – ceea ce denotă faptul că nu avem de-a face cu un sit de importanță locală, ci de un loc de pelerinaj creștin de maximă amploare.

Sfântul Mare Mucenic Mina este reprezentat în icoanele ortodoxe ca un bătrân ostaș (făcându-se probabil trimitere la înțelepciunea sa).

Însă reprezentarea egipteană  (aceeași cu cea descoperită de arheologi în mormântul său, ca și în efigia de pe vasele cu apă tămăduitoare, care au fost descoperite de arheologi jur-împrejurul Mării Mediterane) îl înfățișează ca un tânăr cu brațele ridicate în rugăciune, iar la baza icoanei se află două cămile îngenunchiate – semn că în acel loc din deșertul Alexandriei au trebuit înmormântate sfintele sale moaște.

Creștinism egiptean

Dacă vestigiile Egiptului Antic, dar și monumentele islamice au fost cercetate intens și puse în valoare arheologic, științific, turistic, nu același lucru se poate spune despre antichitățile Bisericii Copte, care acoperă o mare perioada istorică (cel puțin secolele I – VII) și care reprezintă elementul de continuitate dintre cele două perioade (antică și islam) din istoria Egiptului.

Urmașii poporului faraonilor au îmbrățișat creștinismul dintru început cu multă dragoste, iar noua religie s-a răspândit cu repeziciune, egiptenii fiind martori ai prezenței Pruncului Iisus și a sfintei Sale mame în țara lor, timp în care Mantuitorul a înfăptuit multe minuni (Fuga în Egipt). Alungat din patria Sa pământească, micuțul Iisus a găsit protecție și dragoste în Egipt, aceasta fiind a doua țară, după Palestina, în care Fiul lui Dumnezeu a trait în timpul vieții Sale pământești.

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a fost cel care a încreștinat Africa, pornind din Alexandria (perioada 61-68 d.H.), iar egiptenii susțin că acesta a scris Evanghelia sa pentru ei…

În scurtă vreme s-au amenajat biserici creștine în templele faraonilor, au apărut primele comunități creștine (cele aflate pe locurile de popas ale Sfintei Familii în timpul Fugii in Egipt dăinuiesc până astăzi, ca oaze de creștinism într-o mare musulmană), iar pelerinajele creștine către locurile sfinte au devenit frecvente. Se pare că egiptenii aveau în cultul antic, cu 3000 de ani înainte de Hristos, practica legată de deplasări pe distanțe mari, cel puțin o dată pe an, pentru venerarea zeilor, la templele și mormintele lor grandioase; așa încât odată cu încreștinarea sa, poporul a păstrat ideea de pelerinaj, de data aceasta venerând sfintele moaște și locurile asociate cu sfinții și mucenicii primelor veacuri creștine.

Iar aceștia au fost foarte numeroși; numai pentru o perioadă de nouă ani de prigoană a creștinilor în timpul domniei lui Dioclețian, Biserica Coptă a estimat între 144.000 și 800.000 de sfinți mucenici!

Între aceștia, cultul Sfântului Mare Mucenic Mina este printre cele mai proeminente, nu doar în întreaga lume creștină (mulți nici nu știu că acet sfânt a fost egiptean), ci și între musulmani, pe care îi ajută deopotrivă.

Situl arheologic Abu Mena

Unul dintre cele mai importante monumente copte (creștinism timpuriu) este siteului arheologic Abu Mena – Orașul de marmură al Sfântului Mina, care este inclus în patrimoniul UNESCO din anul 1979, iar din anul 2001 a intrat pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial aflate in pericol de distrugere.

Siteul este foarte important, pentru că conține un oraș copt (egiptean) timpuriu, cu biserici, necropolă și clădiri publice. De asemenea, reprezintă un model arheologic unic, datorită caracterului său de centru de pelerinaj antic în Africa de Nord, nu numai pentru primii creștini din Egipt, ci și pentru primii creștini din bazinul Mării Mediterane și din sud-vestul Europei, în secolele al V-lea / al VI-lea. Fragmentele de pavaj de marmură, coloane de granit și bazalt, mozaicuri de pietre semiprețioase oferă o idee despre cat de grandioasă și minunat decorată era Biserica mare a Sfântului Mina, într-o perioadă în care bisericile din Europa erau structuri primitive – dacă existau…

Săpăturile arheologice din 1900 au arătat că orașul Abu Mena a crescut rapid în cursul secolelor V și VI. Biserica originală, construită deasupra Mormântului Sfântului Mina a devenit în curând prea mică pentru a primi numărul mare de pelerini, iar împăratul Arcadius (395- 408) a construit o alta, în care au fost transferate moaștele sfântului mucenic. Împărații romani ulteriori au ridicat Marea Bazilică și mii de pelerini au venit din depărtare – din Anglia, Franța, Germania, Spania și Turcia, locul fiind deja faimos. Până în anul 600 d.Hr., oameni bolnavi din întreaga lume au sosit în pelerinaj  aici, în nordu Africii, fiind vindecați prin mijlocirea Sfântului făcător de minuni Mina, și folosind apa tămăduitoare din izvoarele și din lacul de aici.

Bai in Orasul Abu Mena

Au fost construite băi langă locul în care s-a tămăduit de lepră fiica Împăratului Constantin, apoi orașul a fost continuu lărgit, după planul orașelor vechi, constând într-o catedrală centrală, biserici micuțe, baptisteriu și locuri de cazare pentru pelerini, case pentru localnici, magazine și alte structuri necesare unei așezări de mari dimensiuni (cateva hectare).

Orașul de marmură al Sfântului Mina a fost distrus de trei ori: în timpul invaziei persane din 619; în anul 628 – când Împăratul bizantin Heraclius, care i-a alungat pe perși, a distrus apoi locașurile Bisericii Copt-Egiptene, ca urmare a faptului ca această biserică nu a aderat la dogma convenită la Sinodul de la Calcedon din 451; după cucerirea arabă, când Mănăstirea Sfântului Mina a devenit subiect de dispută între Biserica Grec-Ortodoxă și Biserica Coptă, pe tema jurisdicției. Pînă în secolul al VIII-lea, când guvernul a stabilit că întreg arealul aparține Bisericii Copte, deja orașul fusese devastat de beduini, care au continuat atacurile încă 30 de ani. Cutremurele au adaugat noi distrugeri, care au dus la devastrarea finală.

Cu toate acestea, comunitatea religioasă a fost atât de mare, încît chiar și la anul 1000, geograful și călătorul arab El-Bakry descria luminile care ard noaptea și ziua la Biserica Sfântului Mina, precum și ”minunata apă a  Sfăntului Mina, care alungă durerile”. De asemenea, Abu El-Makarem (preot al Bisericii Copte, autor al unei celebre Istorii a bisericilor și mănăstirilor, scrisă pe la anul 1200)  s-a referit la cantitatea imensă de marmură care a fost transportată din acest loc la Bagdad.

În final, orașul Sfântului Mina a fost abandonat în secolele X-XI.

În prezent, la aproximativ 1 km distanță de Orașul Sfântului Mina, Papa Chiril VI al Alexandriei (+ 1971) a construit una dintre cele mai impresionante și faimoase mănăstiri  copte, în care se află spre închinare moaștele Sfântului Mina și ale papei. Aici vietuiesc acum peste 100 de călugări, care slujesc Sfânta Liturghie de 3 ori pe zi (de la orele 6, de la 8 si de la 10).

Pentru grupurile de pelerini care ajung la noua mănăstire a Sfântului Mare Mucenic Mina de langă Alexandria, la solicitare se poate obține acordul pentru vizitarea siteului arheologic Abu Mena, care cuprinde mormântul sfântului mucenic și multe vestigii ale orașului său de marmură, atât de faimos în cea mai mare parte a perioadei bizantine.

Maria Chirculescu, Miriam Turism

Rervista LUMEA CREDINTEI nr 9 (206), noiembrie 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s