Manastire rupestra, manastire regala: VARDZIA, Georgia (sec 12)

Manastire rupestra, manastire regala: VARDZIA, Georgia (sec 12)

250 chilii dispuse pe 19 nivele, in peretele absolut vertical de stanca de 500 m inaltime: Manastirea Vardzia, din sec 12, mai este si acum locuita de cinci calugari georgieni, care fac sa sune clopotele in fiecare dimineata…

Biserici rupestre, tunele (secrete sau mai accesibile), sistem de aductiune a apei si de canalizare, bazine in pardoseala pentru pastrarea vinului (conform traditiei georgiene), sali de mese, spatii de depozitare a rezervelor de alimente, farmacie etc etc – toate acestea compun un adevarat oras monahal, facut sa reziste oricarui atac. Vizitand-o acum (pregatita sa intre in patrimoniul UNESCO), nu vrem sa ne gandim cum circulau vietuitorii ei pe scarile de piatra uneori alunecoase si inguste,  fara protectia barelor si a gardurilor metalice de astazi…

Aici s-a rugat, desculta,  Regina Tamara la Icoana Maicii Domnului de la Vardzia, in anul 1203, in timpul luptei dintre numeroasa si aparent invicibila armata a Imperiului Otoman si armata sa georgiana. Si imposibilul s-a produs: turcii au fost infranti, Georgia ortodoxa a devenit, pentru Europa, o pavaza a Transcaucazului in fata pericolului islamic ! Epoca Reginei Tamara reprezinta epoca de aur a Georgiei!

Spre sfarsitul vietii sale, Sfanta Regina Tamara s-a retras la Manastirea Vardzia, unde avea o chilie care comunica cu biserica printr-o ferestruica. Postea aspru, dormea pe pat de stanca, canta rugaciuni desculta… Singurul ei portret pastrat pana astazi este cel din Biserica rupestra a Adormirii Maicii Domnului, din Manastirea Vardzia. Nu se stie unde este inmormantata sfanta regina, dar este posibil sa fie chiar aici, veghind peste secole manastirea dintre pamant si cer…

Maria Chirculescu, Miriam Turism

Cuibul vulturilor sau ”Cuibul lui Dumnezeu”? STEPANTSMINDA, CAUCAZ

Cuibul vulturilor sau ”Cuibul lui Dumnezeu”? STEPANTSMINDA, CAUCAZ

p1110318

Catedrala Sfintei Treimi din Gergeti, Caucaz (2170 m) a fost ridicata in sec 14 de catre nobili din mai multe regiuni ale Georgiei, care si-au dorit un locas sfant, simbol al unitatii nationale.

Pentru ca nu puteau sa se hotarasca asupra locatiei, la sfatul unui batran intelept au taiat un vitel, pe care apoi l-au dus la marginea unui sat si au hotarat ca acolo unde va zbura vulturul care va lua oasele vitelului, acolo va fi locul bisericii!

Iar vulturul a zburat pe un varf de 2170 m langa satul Gergeti, sub Muntele Kazbegi (5047 m), al treilea varf din Caucazul georgian! De aici se spune ca a furat Prometeu focul zeilor!

Biserica Sfintei Treimi din Gergeti (Tsminda Sameba) a fost construita in stil arhitectural specific bisericilor georgiene de sec 14, cu cupola in forma de cruce si clopotnita folosita ca turn de intrare; catapeteasma din piatra este unica . In perioadele cand capitala tarii, Mtskheta, era amenintata, relicvele sfinte – inclusiv Crucea Sfintei Nina cea Intocmai cu Apostolii – erau aduse spre pastrare aici, in ”Cuibul lui Dumnezeu”!

In perioada sovietica, biserica a fost inchisa si transformata in depozit, dar locuitorii au continuat sa o ingrijeasca, pentru a nu se deteriora. In prezent este unul dintre locasurile active ale Bisericii Ortodoxe Georgiene.

Acces: Tbilisi / Gergeti ( 3 ore cu masina), apoi trekking 3 ore (mers pe jos) sau inchiriere jeep ( 30 minute).

Maria Chirculescu, Miriam Turism