Blogul ETIOPIA CRESTINA

Ne-am intors de cateva zile din Etiopia, am vizitat doar jumatatea nordica a acestei tari, acolo unde crestinii sunt 100%. Am vazut o tara cu un peisaj montan absolut superb si cu o populatie saraca, traind in colibe si ocupandu-se cu agricultura si cresterea animalelor, exact in stadiul de pe vremea Mantuitorului!

Dar i-am vazut tot pe ei – aceeasi oameni – imbracati in hainele albe de sarbatoare, portul lor alb, traditional, de biserica, participand la procesiunile religioase care au culminat cu Boboteaza – Timket festival ( lipsa apei in Etiopia a facut ca Botezul cu apa, prefigurand Botezul in Duhul Sfant, sa devina cea mai importanta sarbatoare crestina a tarii!). Absolut toata comunitatea participa la festivaluri, la botezuri, la inmormantari, la toate procesiunile crestine – asa cum aveam sa vedem, sa filmam, sa fotografiem pe durata celor doua saptamani petrecute acolo!

Am aflat cu mirare ca Biserica Etiopiana sustine ca Preotul Melchisedeh a fost preotul lor, ca Regina din Saba avea religie monoteista, astfel explicandu-se demersul ei catre regele Solomon si mai apoi, pastrarea in cel mai strict secret a Chivotului Legii in tara lor… Am aflat ca famenul etiopian despre care se mentioneaza in Noul Testament, cel care in anul 34 dupa Hristos a fost luminat in dreapta credinta de catre Sf Ap Filip, s-a intors apoi la regele sau din Axum si a convertit conducatorii Etiopiei la crestinism, astfel incat instaurarea crestinismului ca religie de stat in secolul al 4-lea s-a facut firesc, fara varsarea de sange mucenicesc, asa cum s-a intamplat in intreg Imperiul Roman (inclusiv in apropiatul Egipt). Imperiul crestin etiopian a rezistat pana in secolul XX, Biserica ortodoxa de aici (care a putut pastra legatura doar cu Biserica Copta si Biserica Siriaca) fiind de fapt coloana vertebrala a intregii societati etiopiene pe durata a 16 secole, perioada in care Dumnezeu a pastrat Etiopia ca singura tara africana necolonizata!

Cu o asemenea traditie multimilenara, dar pastrand neschimbate in cult caracteristici de pana la secolul al IV-lea ( perioada Sfintilor Parinti, care nu si-au lasat in nici un fel amprenta in ritualurile Bisericii Etiopiene), ortodoxia etiopiana este veriga necunoscuta de noi pana acum, intre Vechiul si Noul Testament, pastrata cu sfintenie ca atare de catre o populatie extrem de credincioasa si cuminte, care pare a-si asuma cu seninatate, de veacuri, viata aceasta pamanteasca chinuita, ca o nevointa necesara in demersul mantuirii…

Etiopia crestina ne-a impresionat pe toti, chiar daca ne-a aparut cumva ciudata, cu caracteristici de unicat! Tocmai de aceea, impulsul de a o intelege si de a o face cunoscuta a fost general intre participantii la pelerinaj – de aici s-a si nascut ideea blogului ETIOPIA CRESTINA! Vom posta filmulete cu procesiunile religioase pe care le-am intalnit in drumurile noastre in intreaga perioada (de sarbatoare pentru ei) a pelerinajului nostru, vom posta fotografii si informatii despre ceea ce am aflat si despre ceea ce vom mai afla – documentarea noastra pe baza materialelor aduse de la fata locului fiind acum abia la inceput!

Va invitam asadar sa ne ramaneti alaturi noua, participantilor la aceasta prima „expeditie” crestina etiopiana si, cu siguranta, veti afla lucruri absolut inedite despre o alta fateta a ortodoxiei, traita la maxima intensitate! Blogul se va imbogati de acum inainte cu informatii, fotografii si filme, postate de catre majoritatea participantilor la programul care tocmai s-a incheiat!

Adresa blogului ETIOPIA CRESTINA:

http://etiopiacrestina.wordpress.com/

Cautati si lateral dreapta, la Blogroll: ETIOPIA CRESTINA.

Veniti si veti vedea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s