Sf SERAFIM de SAROV, predica de Serghei Bulgakov

CARBUNELE INFLACARAT

Sf Serafim de Sarov 1

 

” Si a fost trimis catre mine un serafim si in mana sa avea un carbune aprins, pe care il luase cu clestele de pe jertfelnic…” (Isaia 6, 6)

 

Biserica Rusa praznuieste astazi un centenar de la sfarsitul pamantesc al marelui ales al lui Dumnezeu, vestitorul cerurilor, Preacuviosul Serafim de Sarov. Precum serafimul ceresc din vedenia proorocului Isaia, care s-a atins de inima omeneasca cu clestele si carbunele aprins de pe jertfelnicul ceresc, tot asa si acest Serafim pamantesc se atinge de inimi, doar se vor inflacara si ele de la carbunele ceresc…

 

Preacuviosul Serafim este aproape contemporanul nostru, apropiat si inrudit noua prin patria terestra, prin limba si prin toate datinile. Minunat si insemnat este faptul ca, in vremurile noastre, s-a dovedit posibila aparitia lui – dupa cum si el invata totdeauna, prevenind de la parerea gresita ca numai in vremurile indepartate, din vechime, puteau sa apara cuviosii lui Dumnezeu. Nu numai prin cuvant, ci prin sine insusi el ne incredinteaza ca Dumnezeu in toate timpurile isi arata harul Sau celor ce doresc sa-L primeasca prin fapte de credinta si dragoste, prin stradania inimii si a vointei.

 

In diferite perioade din viata sa el savarseste mari si numeroase fapte de nevointa: monah – pustnic, eremit desavarsit, dar si staret plin de iubire, stalpnic si nevoitor – parea ca a intrecut orice limita omeneasca pe toate caile urcusului sau ascetic, iar vietuirea lui era o neintrerupta ruga, cugetare, contemplare si calauzire catre Dumnezeu. Ca si proorocii din vechime in mijlocul semintiilor lor – Amos pastorul, Ioil, fiul lui Petuel sau preotii Iezechiel si Ieremia si ceilalti – asa si Preacuviosul, in mijlocul poporului sau, a devenit asemenea unui prooroc al Noului Testament, vestind Imparatia lui Dumnezeu.

 

Misiunea proorocilor se vadeste nu atat in prevestirea viitorului sau a demascarii si propovaduirii, ci mai inainte si mai presus de toate – in descoperirea lui Dumnezeu prin om. Nu acela e prooroc, care este capabil sa teologhiseasca, ci acela ce prin sine insusi il propovaduieste pe Dumnezeu in aceasta viata si prin a carui gura vorbeste Dumnezeu. Prin aceasta, marele Staret, prin sine afirmandu-L pe Dumenzeu pe pamant, devine partas al slujirii profetice.

 

Inaintea unor cumplite si neinchipuite incercari pentru credinta, nemaivazute vreodata, trimis-a Domnul patriei noastre [Rusia] pe proorocul Sau, ca prin exemplul sau sa-i intoarca pe oameni la credinta si rugaciune, sa-L arate lor pe Dumnezeu Cel Viu din cer. Ce poate fi acum mai trebuincios si ce este in acelasi timp mai anevoios pentru un crestin? Ceea ce din afara pare cel mai simplu si parca de la sine inteles: credinta si rugaciunea…

 

Nu cuvintele de invatatura despre pravila monahala, trebuincioasa doar unui mod de vietuire manastiresc, si nici invatamintele comune, notate din memorie, ci acest chip viu al credintei inflacarate si al rugaciunii cutezatoare care invinge totul este comoara noastra nesecata. Si daca a fost vazut inaltandu-se in chip miraculos de la pamant in rugaciune si facand minuni prin ea, apoi cea mai mare minune a fost el insusi, cu inima sa inflacarata de iubire! Aceasta vedenie, plina de lumina si bucurie, strabate pana si intunericul iadului in care ne scufundam noi in prezent.

 

Prin cea mai anevoioasa asceza, Preacuviosul Serafim a dobandit harul Sfantului Duh, despre a carui agonisire propavaduia – ca fiind scopul principal al vietii crestine – si aceasta izbanda a fost incununata de Cer, fiindca dintru inceput Preacuviosul a fost alesul sau deosebit.

 

Istoria cunoaste mari cuviosi al caror eroism a fost ascuns intru Dumnezeu, ei ramanand neincoronati in viata pamanteasca; altii trec prin lume cu mesajul lor acuzator, in profetica lor slujire, parasind lumea fara a-si lua rasplata; asa au fost marii nevoitori ai Pustiei si chiar profetii, marele Ieremia si cel mai mare dintre cei nascuti din femeie – Sf Ioan Inainte-Mergatorul. Dar nu acesta a fost sa fie destinul Preacuviosului, pentru ca el, „sarmanul Serafim”, stia cat de mare este la Dumnezeu si cat de puternica este mijlocirea sa inaintea Domnului. In el s-au aratat puterea si triumful ortodoxiei in preajma maretelor incercari care urmau sa se abata asupra ei [ perioada ateista, comunista ].

 

Acestui ales i-au fost descoperite dumnezeiestile taine ceresti si pamantesti. Inca tanar diacon fiind, chiar la inceputul caii monahale, L-a vazut pe Domnul Iisus cu ceata sfintilor Sai, in timpul vohodului mic la liturghie; asemenea marelui apostol Pavel si a intaiului mucenic Stefan, in repetate randuri i-a vazut pe locuitorii cerului – puterile ceresti care slujesc nevazut impreuna cu noi. I-a fost dat sa se ridice in lacasurile ceresti, in cerurile cerurilor, in puterea minunatului Pavel. I-a fost dat sa cunoasca aratarea Sfantului Duh in stralucirea slavei dumnezeiestei si chiar sa-L faca accesibil „slujitorului” [ prietenului ] sau Motovilov. Acea lumina a Taborului prin care Dumnezeu Si-a manifestat slava Sa ucenicilor prin lucrarea Sfantului Duh o descopera Dumnezeu si alesilor Sai. Iar Preacuviosul Serafim a avut puterea s-o arate prietenului sau duhovnicesc – caruia i-a infatisat chipul preschimbarii lumii, noua faptura, noul cer si noul pamant, prin lucrarea Sfantului Duh, aici pe pamant.

 

Preacuviosul – insusi purtator de Duh – a devenit alesul deosebit al Purtatoarei de Duh, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Ea insasi a dat de stire ca el este ” din neamul Meu” si s-a aratat lui impreuna cu Sf Ioan Inainte-Mergatorul , cu primii apostoli Petru si Ioan, cu mucenicii si cuviosii, de 12 ori in decursul vietii sale – cat nu a aparut Ea nici unui alt sfant. Lui i-a impartasit Ea vointa sa, iar el a indeplinit-o in proiecte le pamantesti, lucrand intocmai dupa poruncile Ei. Maica Domnului Insasi a coborat pe pamant pentru el, „piciorusele Imparatesei Cerurilor” au pasit pe pamant.

 

Traind pe pamant, fericitul Staret era in acea comuniune cu lumea de sus si cu cei primiti acolo, care este fagaduita celor ce vor imparati cu Hristos dupa prima inviere, precum era in comuniune si cu lumea naturala, locuia „impreuna cu fiarele” ( Marcu 1, 13) si fiarele il ascultau.

 

Strabatand pana la capat drumul pocaintei, fericitul Staret era preaplin de acea pace pe care Mantuitorul a lasat-o ucenicilor Sai: „Pacea Mea las voua, pacea Mea dau voua” (Ioan 14, 27). „Dobandeste duh pasnic si mii se vor mantui in jurul tau”, ii invata el pe cei din jur, din el insusi revarsandu-se aceasta pace. Preacuviosul a cunoscut acea bucurie cereasca pe care Hristos a lasat-o ucenicilor Sai: „Bucuria Mea sa fie cu voi si bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15, 11)

 

El a infatisat lumii chipul credintei crestine biruitoare, bucuria vesnica. Aceasta bucurie crestina este bucuria pascala.

Pe parcursul intregului an bisericesc, sfantul Serafim ii intampina pe toti cei ce veneau la el cu salutarea pascala „Hristos a inviat!”. Acea bucurie in Duhul Sfant pe care ne este dat sa o simtim in noaptea de Pasti ilumina sufletul sau si canta cantarea sa pascala, ca si in timpul inaltarii sale dupa moarte, in fata poporului rus, la proslavirea sa de la Sarov.

Aratarea sa a fost alba precum vesmintele albe ca neaua ale ingerilor invierii: „Biruitorului… voi da o pietricica alba” (Apoc. 2.17) De sub mantia monahala cernita a chipului ingeresc se zareau aripile ingeresti.

 

Preacuviosul ne-a aratat implinirea primei porunci: de a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul, indeplinind insa si a doua porunca, asemanatoare celei dintai, de a iubi pe aproapele, dezvaluind cu adevarat „identitatea” launtrica si nedespartita a celor doua porunci.

 

Savarsind plinatatea ascezei pustnicesti, Preacuviosul se intoarce la slujirea aproapelui, devine prietenul tuturor: staret, inchinator, tamaduitor, mangaietor, prooroc, caci din muntele Sinai s-a coborat la oameni , iar fata lui era straluminata de lumina dumnezeiestii slave. Sfantul a dobandit darul iubirii de oameni – dar nu al sentimentalismului uman, fiindca iubirea omeneasca adeseori poate fi neputincioasa, oarba, partinitoare – ci al iubirii duhovnicesti, ravnitoare. Si in acesta iubire i s-a descoperit revelatia despre om, cum l-a iubit si l-a cinstit Dumnezeu pe acesta, dandu-i chipul Sau si suprema bucurie a Intelepciunii Sale, care ramane in fiii omenesti ( Ioan 9,31).

 

Intrezarind chipul lui Dumnezeu in fiecare om, minunatul Staret il intampina cu cereasca salutare: „Bucuria mea!” – bucurandu-se de el. Aceste paradisiace, umile si luminoase cuvinte tainuiesc in sine o intreaga invatatura despre om, ele vadesc dumnezeiasca dragoste si dumnezeiasca bucurie fara de creatie. „Homo hominis lupus este” sustine intelepciunea demonica; „omul pentru om este bucurie” spune intelepciunea crestina!

 

In ajunul celei mai cum plite profanari a chipului dumnezeiesc in om , a celei mai mari silnicii si injosiri a fiintei umane [ perioada bolsevica, atee], Preacuviosul l-a proslavit pe om , l-a iluminat cu razele iubirii sale, binecuvantandu-l, parca, pentru patimile ce aveau sa vina.

 

El singur a devenit pentru rusi „bucuria noastra” si cum sa nu se aprinda inima de bucurie la gandul despre Staretul alb, „sarmanul Serafim” imbracat in alb, cu crucea la gat si cu mana dreapta pe inima…

Adevarata viata a Preacuviosului Serafim este ascunsa in culmile duhului sau. Ea se inalta ca in pisc inzapezit, invaluita de nori si inaccesibila, descoperita oamenilor doar in unele aspecte. Nu totdeauna si nu toti au inteles aceasta taina – chiar si celor mai vrednici si renumiti contemporani ai lui ea le-a ramas necunoscuta. Dupa masuratorile omenesti, viata Preacuviosului a decurs intr-un mediu rusesc obisnuit, dupa randuiala manastirilor retrase si asezamintele monahismului rus pe care si el dorea sa le pastreze si sa le inmulteasca, straduindu-se mai ales pentru obstea de calugarite de la Diveevo, „al patrulea Pamant al Maicii Domnului in univers”. Potrivit cugetarii omenesti, aceste bastioane pareau statornice si neclintite. Dar a trecut timpul statorniciei pe pamant si a venit epoca unei alte statornicii – a celei duhovnicesti, nepamantesti. Preacuviosul a prevazut in duh ingrozitoarele destine ce aveau sa vina asupra patriei si a Bisericii, precum si slava lor  viitoare, in timpul de fata inca nedezvaluita [1933].

 

Aceste presmitiri clarvazatoare il faceau uneori sa planga si sa rosteasca cuvinte enigmatice, incoerente, de neinteles pentru ceilalti. Dar putem noi oare sa ne impotrivim vointei lui Dumnezeu, silind evenimentele? Dumnezeu a ingaduit sa se savarseasca ceea ce s-a savarsit. Si totusi, raman adevarate cuvintele proorocului, ca si ideea cuprinsa in ele. Cu adevarat „piciorusele Maicii Domnului”, atingand acest pamant, l-au sfintiti si acesta este neamul Ei ales pe pamant , sub cereasca indrumare a Preacuviosului, si aceasta credinta nu ne-o vor rapi distrugatorii.

 

Pe inaltimi inaccesibile se afla cetatea sfintilor, de unde se revarsa izvorul viitoarelor inspiratii si bucurii, a noii vieti si creatii. Si chiar daca in aceasta noua Rusie nu vor ramane zidurile si pietrele de mai inainte, chiar daca mediul si randuiala in care a decurs viata pamanteasca a Preacuviosului au fost distruse, cu toate acestea va ramane in lume acea lumina taborica a Duhului Sfant, care a fost revelata prin el pamantului rusesc. Ea ne cheama si ne calauzeste catre o noua viata si noi aspiratii…

 

„Cand nu voi mai fi printre cei vii, veniti la mormantul meu… Vorbiti cu mine ca si cum as fi viu, pentru ca eu sunt pururea viu pentru voi.” Acest legamant rasuna in inima noastra. Insusi Preacuviosul a dorit sa fie calauzitorul nostru si lui putem sa-i vorbim pe limba noastra despre necazurile zilelor noastre.

Credem si nadajduim ca Preacuviosul Serafim , impreuna cu Preacuviosul Serghie de Radonej ai alti marturisitori raman impreuna cu poporul rus in toate suferintele si incercarile, cautarile si cuceririle, nazuintele si aspiratiile lui.

 

Preacuviosului i-a fost data fagaduinta Pastelui lui Hristos in mijlocul verii, a dulcetei cantarilor pascale, a noii bucurii a Invierii.

HRISTOS A INVIAT !

 

 

Predica adresata poporului rus in 1933, la implinirea a 100 de ani de la trecerea in vesnicie a Preacuviosului Serafim de Sarov. Din exilul sau nevolnic, din indepartatul Paris, parintele Serghei Bulgakov s-a adresat catre toate inimile rusesti in care nu se stinsese inca flacara luminoasa a ortodoxiei.

 

Predica, precum si pravila de rugaciune Bogorodicinaia pot fi descarcate de la adresa: http://www.miriamturism.ro/acatiste-fotografii-vietile-sfintilor-parinti.php

 

Icoana Maicii Domnului Umilenia, Diveevo ( icoana la care se ruga Sf Serafim)

Maica Domnului Umilenia - icoana la care se ruga in padure Sf Serafim

6 gânduri despre &8222;Sf SERAFIM de SAROV, predica de Serghei Bulgakov&8221;

  1. veronica zice:

    Sfinte Serafim de Sarov – bucuria mea- roaga-te si pentru noi pacatosii!
    Preacurata, Sfanta, Nevinovata, Maica Dumnezeului celui de Sus, bucura-te!
    Hristos a inviat!

  2. veronica zice:

    Sfinte Serafim de Sarov – bucuria mea- roaga-te si pentru noi, pacatosii!
    Preacurata, Sfanta, Nevinovata, Maica Dumnezeului celui de Sus, bucura-te!
    Hristos a inviat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s