Aparitii ale Fecioarei Maria, Egipt

Aparitia Sfintei Fecioare Maria la Zeitun, Cairo

aparitia-fecioarei-maria-zeitun-cairo-1968

Biserica din Zeitun, Cairo

In 2 aprilie1968, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a aparut pentru prima oara deasupra cupolei Bisericii din Zeitun, Cairo, fiind observata intai de catre niste muncitori musulmani de la un garaj din apropiere. Aparitiile sale au facut valva, toate ziarele vremii scriind despre aceasta. Pentru ca s-au repetat, aparitiile Preasfintei Fecioare Maria au fost vazute de mai mult de un million de oameni, de toate religiile, multora dintre acestia schimbandu-le viata. Au fost filmate de catre televiziunea nationala egipteana, fotografiate de sute de profesuionisti, chiar presedintele tarii Abdul Nasser mergand sa o vada. In perioada respectiva Egiptul trecea prin momente grele, daorita pierderii Razboiului de 6 zile cu Israelul, in care au murit multi oameni si in urma caruia Israelul a ocupat Peninsula Sinai. Prin minunea aparitiei Sale, Sfanta Fecioara Maria a aratat ca mai este speranta si a adus multi oameni la credinta. Aparitiile au durat trei ani, timp in care politia locala a efectuat numeroase si sofisticate investigatii pe o arie de 15 mile in jurul bisericii din Zeitoun, pentru a descoperi daca este vorba despre o sursa artificiala de lumina proiectata spre cer; intruna dintre seri au inchis chiar curentul electric in intreg districtul; toate aceste cautari nu au avut nici o finalitate, aparitiile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu continuand.

Actuala biserica de la Zeitoun este constructie noua, datand din 1925. Papei Khalil Ibrahi I s-a aratat Sfanta Maria si i-a cerut sa inalte o bisrica in numele ei in acest loc asociat cu trecerea Sfintei Familii in Egipt si promitandu-i ca se va arata chiar Ea, ceea ce s-a si intamplat incepand cu anul 1968, timp de trei ani consecutiv.

Multe miracole intamplate in acest loc sunt atribuite Maicii Domnului.

Film ( 4.49 min) http://uk.youtube.com/watch?v=6W9T-XQpb6Q&feature=related

 

Aparitia Sfintei Fecioare Maria la Assiut

 

Manastirea ortodoxa copta Dair Al Muharraq din chiar centrul Egiptului, de langa Assiut  este unul dintre cele mai celebre locuri sfinte ale crestinatatii, in fiecare an avand loc comemorari de mari amploare inchinate Sfintei Fecioare Maria. Este locul proorocit de Profetul Isaia (19,19): “In ziua aceea, va fi un jertfelnic in mijlocul pamantului Egiptului…” fiind locul in care Sfanta Familie a ramas timp de sase luni si din care Sf Iosif a fost chemat inapoi in Israel, dupa moartea regelui Irod.  Man Dronka, Assiut, intrare

 Manastirea Dronka, Assiut, Egipt

Man. Dronka, Assiut, Egipt

Manastirea Dronka, din imediata apropiere a Manastirii Dair al Muharraq este ultimul loc in care Sfanta Familie a poposit in Egipt, inainte de intoarcerea in Palestina. In luna august in fiecare an au loc sarbatori crestine inchinate Preasfintei Fecioare Maria, aparitiile acesteia pe cupolele manastirii Dronka fiind deja de notorietate.

Una dintre aparitiile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de la Assiut, in zilele noastre : film ( 0.17 min): http://uk.youtube.com/watch?  

 

Un alt film:  http://uk.youtube.com/watch?v=vGsukhy2M3Y&feature=related

 

Intreg Egiptul crestin o slaveste si o iubeste nespus pe Sfanta Fecioara Maria, absolut toate bisericile si manastirile ridicate in locurile prin care a trecut Sfanta Familie fiind inchinate Maicutei Domnului.

 

Veniti si veti vedea…

Program Fuga in Egipt – Pe urmele Sfintei Familii / 25 sept – 5 oct 2012http://www.miriamturism.ro/egipt-25-sept-7-oct-890-euro-bilet-avion/

 

Documentare:

http://www.miriamturism.ro/jurnal-fuga-in-egipt.php

http://www.miriamturism.ro/jurnal-pelerin-in-egipt2007.php

Sf Efrem Sirul, pomenit azi 28 ianuarie

Sf EFREM SIRUL

sf-efrem-sirul

„Tradiţia spune că Sfântul Efrem a întreprins două călătorii mai importante: în prima l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei, iar în cea de-a doua s-a întâlnit cu Avva Bishoi aflat în pustiul Wadi Natrun din Egipt. „ ( Bogdan Dedu, Ziarul Lumina)

Despre prima calatorie la Sf Vasile cel Mare  este scris in viata Sf Efrem.

Despre cea de-a doua calatorie, intreprinza in zona pustiului egiptean, la Sf Paisie cel Mare (Avva Bishoi) putem da marturie si astazi, vizitand Manastirea Sirienilor din desertul Nitriei – Wadi Natrun.

In manastire se afla moastele Sf Efrem Sirul...

Moastele Sf Efrem Sirul, Waadi Natrun, Egipt 1Moastele Sf Efrem Sirul, Waadi Natrun, Egipt 2

Si tot acolo, langa intrare, se afla copacul vechi de 1600 de ani si care chiar astfel este denumit: Copacul Sf Efrem Sirul!

Manastirea Sirienilor- El Sourian - Egipt, Desertul Nitriei

1. Copacul Sf Efrem Sirul, Wadi Natrun Egipt, Man Sirienilor

2. Copacul Sf Efrem Sirul, Wadi Natrun Egipt, Man Sirienilor

3. Copacul Sf Efrem Sirul, Wadi Natrun Egipt, Man Sirienilor

Despre Sf Paisie cel Mare se dusese vestea in intreaga crestinatate a secolului 4; este binecunoscuta vizita pe care Domnul nostru Iisus Hristos i-a facut-o in pestera in care batranul avva se nevoia, cand acesta l-a intampinat spalandu-I picioarele in ligheanul cu apa. Dupa plecarea Mantuitorului, Sf Paisie cel Mare a baut apa din lighean, capatand mari daruri duhovnicesti. Catre acesta pestera din adancul pustiului egiptean s-a indreptat si Sf Efrem Sirul, cautand sa-l intalneasca pe Avva Paisie cel Mare ( Avva Bishoi, in limba araba)

1. Pestera Sf Paisie cel Mare, Desertul Nitriei Egipt

 Ca dovada a nevointelor duhovnicesti ale Sf Paisie cel Mare, pestera pastreaza si astazi locul din tavan in care Sf Paisie isi lega parul, stand in rugaciune, pentru a nu cadea cand il fura somnul…3 Interior, pestera Sf Paisie cel Mare

Parintele care ne-a fost ghid in interiorul Manastirii Sirienilor a povestit ca, venind Sf Efrem Sirul in vizita la Sf Paisie cel Mare, a infipt toiagul sau in nisip, la intrarea in pestera.

Copacul Sf Efrem Sirul, Man Sirienilor, Nitria, Egipt

 Apoi a petercut o saptamana in convorbiri duhovnicesti cu Sf Paisie ( in ce limba se intelegeau? La intalnirea cu Sf Vasile cel Mare, ca raspuns la cererea Sf Vasile, pentru a putea comunica, Sf Efrem a primit pe data de la Duhul Sfant darul de a vorbi in greceste, limba pe care n-o stia pana atunci).

La plecare, toiagul Sf. Efrem era infrunzit, prinsese radacina si s-a inaltat copacul acesta care de 16 secole poarta marturia vizitei Sf Efrem Sirul in zona monastica a pustiului egiptean.

NOTA: vom relua vizitele in Egiptul crestin, pe urmele Sfintei Familii ( Fuga in Egipt) in programul agentiei de turism Miriam Turism din luna noiembrie 2014

Cine le mai poate egala astazi nevointele, darurile duhovnicesti, inaltimea spiritului catre Domnul?

A întrebat unul [din acel timp]: Ce lucrăm noi? Şi răspunzând unul dintre dânşii, Marele Avă Ishirion a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Şi a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânşii ce vor face? Şi a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită şi cei care se vor afla încercaţi în vremea aceea vor fi mai mari decât noi şi decât părinţii noştri.

La vremea noastra, doar rabdarea in ispita se mai poate lucra…

SLAVIT SA FIE DOMNUL INTRU SFINTII SAI!

Repere pe net:

Viata Cuviosului nostru Parinte Efrem Sirul: 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie28.htm

Dupa Metafrast:  http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-28-cv_efrem_sirul.html 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie28.htm

Sf Efrem Sirul si cantecele dreptei credinte –  Ziarul Lumina 27 ian. 2008: http://www.ziarullumina.ro/articole;796;1;5867;0;Sfantul-Efrem-Sirul-si-cantecele-dreptei-credinte.html

Boboteaza la Apa Iordanului, 18 ian.2009

Boboteaza la Apa Iordanului, 18 ianuarie 2009

israel-2009-15701

Pagini de jurnal

Azi 18 ianuarie 2009, in ajunul Bobotezei pe stil vechi, asa cum se sarbatoreste in Tara Sfanta, am participat impreuna cu grupul de 30 de pelerini romani si cu Parintele Roman de la Asezamantul Romanesc de la Ierihon la procesiunea de sfintire a apelor, oficiata de Patriarhul Ierusalimului si a intregii Palestine, Teofil al III-lea. Eram sositi in Israel din data de 6 ianuarie, la scurta vreme dupa declansarea razboiului din Gaza ( care nu a avut nici un fel de repercursiune asupra vietii de fiecare zi din Tara Sfanta sau Egipt), vazusem Steaua Magilor deasupra Bisericii Nasterii din Bethleem si acum speram cu totii sa ne invredniceasca Dumnezeu sa vedem minunea intoarcerii apei Iordanului.

Stiam ca Iordanul reprezinta granita naturala dintre Israel si Iordania si ca zona in care se petrecuse Botezul Mantuitorului nostru se afla la doar 5-6 km distanta fata de punctul in care Iordanul se varsa in Marea Moarta. Mai stiam ca zona, minata, este inchisa pentru trafic in toata perioada anului, oficialitatile israeliene acceptand sa o deschida pentru crestini doar de doua ori pe an, de Boboteaza si marti in Saptamana Patimilor, cand de asemenea se oficiaza o slujba de sfintire a apei de catre reprezentantii Patriarhiei Ierusalimului.

Mai stiam ca exact in aceasta zona Poporul Ales a intrat in Tara Fagaduintei traversand apa Iordanului, dupa cucerirea cetatii Canaanului ( actualul Jerihon, cel mai vechi oras din lume, aflat la 300 metri sub nivelul marii in cea mai joasa despresiune din lume, aici descoperindu-se vestigii arhelologice cu vechime de aprox. 7.000 ani). De altfel, localitatea de granita cu Iordania se numeste Bet Haraba, „Casa Reintoarcerii”, denumirea facand referire exact la acest moment al revenirii poporului lui Israel condus de Moise, care insa nu a mai apucat sa intre in Tara Fagaduintei, murind pe muntele Moabului. Tot aici Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul a fost ridicat la cer cu carul de foc, aruncand din mers mantia sa Sfantului Prooroc Elisei (izvorul Sf. Elisei, acum captat, este sursa de apa potabila a Jerihonului).

Si tot in acest loc binecuvantat, Sf Ioan Botezatorul L-a botezat cu apa pe Domnul nostru Iisus Hristos – moment de inceput al propavaduirii Legii celei Noi, in care se vadeste caracterul divin al Mantuitorului nostru: ” Iar botezandu-Se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu S-a vazut pogorandu-Se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri zicand: „Acesta este Fiul Meu iubit intru Care am binevoit” ( Marcu 3, 16-17) .

israel-2009-1560

In aceste conditii este de imaginat cu cata nerabdare asteptam sa vedem ce se va intampla astazi la apa Iordanului.

Drumul de la Asezamantul Romanesc din Jerihon ( manastirea de maici in care suntem cazati in conditii foarte bune) si pana la locul original al Botezului Domnului l-am parcurs in aproximativ 20 de minute. De la intrarea in zona de granite, minata, ne-a intampinat armata israeliana, cu militari avand tot armamentul din dotare la vedere, cu masini, tancuri si tot arsenalul si organizarea necesara evitarii oricarui risc de producere a vreunui incident, avand in vedere ca noi ne aflam in Palestina, in aceasta perioada de razboi aflat in derulare la doar cateva sute de kilometri distanta.

israel-2009-15421

Aveam de parcurs vreo 2-3 km de drum bine delimitat cu garduri de sarma si placute de atentionare ( zona minata!), drum perpendicular fata de albia raului Iordan. Atentionarea ca scaldatul este interzis in apa Iordanului ne-a intampinat de la intrare in zona militarizata! Noutatea care a aparut insa fata de anul trecut ( mai fusesem la aceasta procesiune si de Boboteaza si in Saptamana Patimilor in 2008 ) a fost plantatia de finic din partea stanga a drumului, semn ca guvernul israelian pare sa cedeze presiunilor tuturor bisericilor, care solicita ca acest loc sa fie deminat si redat vietii monahale in mod liber.

israel-2009-1532

Aici, in Transiordania, s-a nevoit Sf Prooroc Ilie, dupa sosirea sa de la Sinai si inaintea ridicarii sale la cer, precum si Sf Prooroc Elisei. Tot aici Maria Egipteanca a vietuit singura – cu Domnul – fiind gasita dupa 47 de ani de aspra nevointa de catre Parintele Zosima, plecat in pustiu in perioada postului Pastelui din Manastirea Sf Gherasim al Iordanului- aflata pe drumul dintre Jerihon si locul Botezului Domnului. Tot aici s-au nevoit, secole de-a randul, multime de pustnici, primul monah roman a carui pezenta este consemnata in aceste locuri fiind parintele Iosif de la Bisericani. In aceasta zona s-a construit intre anii 1935 si 1938 un schit romanesc, in present nelocuit – ca si asezarile monahale ale grecilor, etiopienilor, catolicilor etc. Toate patriarhiile care au proprietati in acest pustiu fac acum demersuri pentru redeschiderea asezamintelor lor monahale.

israel-2009-1552

israel-2009-1557

israel-2009-1622

israel-2009-1555Ziua se anuntase mohorata, noaptea plouase – ca binecuvantare a Domnului peste aceste pamanturi aride, la vreme de mare sarbatoare crestina! Dar la coborarea din autocar am constatat ca soarele ardea si deci ne-am lasat in masina hainele groase cu care venisem si bine am facut, pentru ca atat cat a durat procesiunea de la apa Iordanului vremea a fost de vara – la mijlocul lunii ianuarie! – am folosit umbrelele sa ne ferim de soare si nu de ploaie, asa cum preconizasem; dupa care vremea s-a mohorat din nou… Pe cand plecam, la final, multime de autocare cu etiopieni crestini „s-au scurs” unul dupa altul spre aceeasi zona, pentru a sarbataori ca si noi Botezul Domnului, pentru ei norii desfacandu-se de asemenea, exact deasupra locului Botezului, ca si pentru noi.

israel-2009-15371In drum spre albia Iordanului am fotografiat fara nici o jena si fara sa fim cu ceva impiedicati multimea de soldati israelieni inarmati, dar si pe beduina tanara care, in stanga drumului, in camp, direct pe jos, asezata turceste, intindea cu o extraordinara dexteritate foi subtiri de aluat, pe care apoi le cocea pe o plita incinsa, mare cat un disc de tractor, un fel de paine de post oferita spre vanzare pelerinilor care ajunau pentru Boboteaza. Iar aceia dintre noi cu afaceri acasa, in Romania, se intrebau unde sunt institutii precum Sanepidul sau Protectia Consumatorilor, intr-o tara cu pretentii de standard de civilizatie ridicat, precum Israelul.

israel-2009-1568

La apa Iordanului lume putina, poate un sfert din numarul pelerinilor de anul trecut. Cativa rusi, foarte putini greci, multi romani – natie mai curajoasa sau poate mai credincioasa, care a trecut mai bine testul lasarii in voia Domnului in conditiile de razboi in derulare din Tara Sfanta. Noi plecasem in pelerinaj in 6 ianuarie 2009, la scurta vreme dupa inceperea ostilitatilor, cu o zi dupa invazia terestra a trupelor israeliene in Fasia Gaza si, din cei 53 de pelerine inscrisi initial, doar 6 s-au speriat si s-au retras, marea majoritate a celor care ne-au urmat avand o singura grija: sa nu se anuleze programul Pe urmele Mantuitorului in Tara Sfanta, Sinai si Egipt! Coborati din avion la Tel Aviv, am mers direct la slujba de Craciun de la Bethleem, unde, ca si aici, am gasit biserica aproape goala… Insa chiar de a doua zi am constatat ca, in afara trupelor armatei – la vedere in tot Israelul – viata decurge firesc, iar programul nostru s-a desfasurat punct cu punct asa cum ni-l planificasem de acasa!

israel-2009-1565

Ajunsi la albia Iordanului pe la ora 10, pana pe la 12 ne-am cautat locuri de unde vizibilitatea sa fie maxima catre apa raului si mare parte dintre noi au reusit sa insele vigilenta tinerilor soldati israelieni, sarind gardul catre zona mai apropiata de mal, care deja fusese inchisa la ora sosirii noastre. Era insa clar ca nu putem ajunge chiar la mal. Pe cealalta latura a raului, in Iordania, doar cativa crestini si un grup de rusi care trecusera din Israel pe malul iordanian, reusind in acest fel nu doar sa evite aglomeratia si interdictiile din zona israeliana, dar sa se si scalde in apa sfintita in ziua de Boboteaza! Buna idée pentru anul viitor, de o mai randui Domnul!

israel-2009-1575

israel-2009-1578

Apa Iordanului, verde ca smaraldul si deloc limpede, curge in mod normal de la stanga la dreapta, dinspre Galileea spre Marea Moarta, in care se varsa. Cei care au venit acum prima data si nu stiau regula, au constatat insa ca undele curgeau exact invers, de la dreapta spre stanga si au considerat ca asa este cursul firesc. Noi, cei care mai fusesem aici, am fost uimiti sa constatam ca, fara sa fie nici o adiere de vant, apa Iordanului se unduia catre amonte, dar la o privire mai atenta am vazut ca micile gunoaie luate de apa – adevarate „probe martor” – curgeau pe langa malul iordanian in sensul firesc de curgere, catre Marea Moarta! Cu doua ore inaintea sosirii patriarhului, apa deja se comporta nefiresc! Greu de explicat, parea o iluzie optica unduirea catre amonte pe centrul raului si mergerea totusi catre aval a impuritatilor pe marginea apei, vedeai si nu stiai ce sa crezi, cu atat mai mult cu cat si anul trecut, in Saptamana Patimilor, unduirea fusese similara, dar atunci si frunzele aflate pe apa urmau cursul undelor deci in mod evient Iordanul se intorsese in 2008!! Am asteptat sa vina patriarhul sa vedem ce se mai intampla!

israel-2009-1583

Dupa ora 12 a sosit Patriarhul Teofil al III-lea cu soborul de preoti, care au inceput slujba de sfintire a apei, aghiazma mare, timp in care parca Iordanul s-a oprit complet din curgerea sa. Apoi Patriarhul Ierusalimului si a intregii Palestine a trecut singur, smerit, linistit, prin multime indreptandu-se spre malul Iordanului, cu un mare manunchi de busuioc in mana. L-au urmat preotii, unul dintre acestia avand in maini cutia cu porumbei. Jos, langa apa Iordanului, slujba nu a fost vizibila, noi cu totii ne aflam sus pe mal, deasupra raului, paziti si ingraditi de fortele de ordine. Doar preotii nostri au stat langa suita patriarhului. Crucea si buchetul de busuioc s-au aruncat de trei ori, un porumbel a zburat mult spre dreapta si imediat grupul de rusi aflat in zona catre care s-a indreptat porumbelul a inceput sa aplaude si sa strige! Se intamplase ceva, noi nu vazusem nimic, am aflat ulterior ca rusii vazusera ca undeva, in mijlocul albiei relativ inguste, apa se rotise ca intr-un vartej si se facusera valuri in sensul invers curgerii firesti! Noi, restul lumii, am vazut aceleasi unde care mergeau spre amonte ca in ultimele doua ore, in timp ce o punga mare alba curgea spre aval, tot pe langa malul celalalt, iordanian! Mai intelege ceva, daca poti! Pentru noi,venirea patriarhului nu reprezentase un moment care sa schimbe comportamentul ciudat al apei, in ziua aceasta speciala, in care firea intelege mai bine decat omul prezenta Divinitatii!

Ceea ce am remarcat insa imediat dupa aruncarea buchetului de busuioc cu cruce in apa Iordanului a fost o extraordinara lumina care a inundat intreg locul, dintr-o data!

israel-2009-1605

israel-2009-1607

Era ca si cum cerurile se deschisesera, era o luminozitate extraordinara, greu de descris si m-am gandit ca poate aparatul fotografic poate inregistra ceva din acesta stralucire calda, revarsata din belusg, asa cum nu stiu sa mai fi vazut vreodata! Este o diferenta intre cele doua fotografii facute inainte si dupa aparitia acestei lumini, dar nu atat de pregnant precum ma asteptam sa vad. Trebuie sa fii acolo si sa simti si sa te bucuri!

La plecare, cand deja multimea se risipise, l-am intrebat pe Parintele Roman ( care vietuieste in Tara Sfanta de peste 15 ani) daca s-a intors sau nu Iordanul. Iar parintele ne-a raspuns simplu, zambind: „pai nu-l vedeti? Curge invers si acum!!” Si ne-a aratat zona din stanga, dinspre Galileea, de unde Iordanul venea; acolo undele mergeau clar inapoi, spre amonte! In fata noastra insa, in acelasi timp, impuritatile se scurgeau pe marginea apei, spre aval!

israel-2009-1621

Cu adevarat, cu ochii ne uitam si nu intelegeam ce vedem!

Marturia edificatoare avea sa ne-o dea Parintele Dionisie de la manastirea Secu, cel care a umplut multe sticle cu apa din Iordan, pentru pelerinii din grupul nostru. Parintele a spus cu candoare: „apa asta e un pic sarata!”, fara sa se gandeasca la faptul ca tocmai acest gust dovedeste clar ca Iordanul s-a intors, preluand prin schimbarea sensului de curgere, apa din Marea Moarta in care in mod normal se varsa! Seara, la Jerihon, Mihaela S. – una dintre pelerinele din grupul nostru – ne-a adus doua sticle cu apa din Iordan: prima sticla umpluta in data de 8 ianuarie, cand vizitasem Galileea si facusem o scurta oprire la albia acestui rau, cea de-a doua sticla umpluta astazi, dupa 10 zile, la finalul procesiunii de Boboteaza. Apa din prima sticla este clar dulce, apa preluata astazi are gust sarat!

Avem ochi, ne-am uitat si n-am inteles ce vedem; avem urechi si n-am inteles ce auzim ( slujba s-a oficiat in limba greaca)! Am vazut revarsarea de lumina dupa deschiderea cerurilor la aruncarea crucii in apa de catre Patriarh, dar numai la proba gustului ( apa sarata!) am inteles deplinatatea minunii Domnului, la care fusesem martori! La distanta de aproape 2000 de ani de la momentul Botezului lui Dumnezeu intrupat, apa aceasta ramane martor viu si da an de an slava Sfintei Treimi pentru ca a curpins in undele sale trupul omenesc al Mantuitorului, pentru spalarea pacatelor intregii omeniri cazute!

Daca unii dintre noi am gandit ca vom primi minuni evidente drept „premiu” pentru curajul sau inconstienta de a porni de acasa in coditii de razboi, cautandu-l pe Hristos in Tara Sfanta, Domnul ne-a smerit o data in plus pe noi, cei aflati in aceasta zi de Boboteaza la apa Iordanului, protejandu-ne, ferindu-ne de ispita mandriei care ne-ar fi putut incolti in suflet – dovada de suprema iubire dumnezeiasca. Ne-a dovedit ca multi dintre noi – cei care s-au indoit de ce vad – nu avem naivitatea si curatia sufleteasca a copiilor, care vad si cred lucrurile simple. Pentru ca Dumnezeu este simplu, noi il complicam – dupa cum da marturie un iscusit duhovnic roman. Ne-a aratat ca lucrarile si tainele Sale sunt de necuprins pentru mintea noastra doritoare de evidente. Ne-a revelat, daca mai era nevoie, ca starea noastra de pacatosenie ne exclude categoric dintre cei alesi, care s-au putut si astazi bucura. Multe invataturi, de luat aminte spre mantuire…

„Ce-ti este tie, mare, ca ai fugit? Si tie, Iordane, ca te-ai intors inapoi? Muntilor ca ati saltat ca berbecii si dealurilor, ca mieii oilor? De fata Domnului s-a cutremurat pamantul, de fata Dumnezeului lui Iacob, Care a prefacut stanca in iezer, iar piatra in izvoare de apa. Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava, pentru mila Ta si pentru adevarul Tau.” ( Psalmul 113, 5-9).

Maria Chirculescu

MIRIAM TURISM

http://www.miriamturism.ro