Jurnal de calatorie, Rusia, la Sf Alexandru din Svir

“De doua ori in intreaga istorie a omenirii s-a aratat Dumnezeu in Treime inaintea ochilor omului, prima oara Sf Avraam la Stejarul din Mamvri, aratand marea mila a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc, iar a doua oara, pe pamant rusesc, Sfantului Preacuviosului Alexandru Svirski” – nota Sf Ioan de Kronstadt in Jurnalul sau in anul 1904.

Da, Sf Alexandru din Svir este singurul sfant al Noului Testament caruia Sfanta Treime i S-a aratat in chipul celor trei Ingeri cu sceptru in mana, pe la anul 1506, poruncindu-i sa construiasca o biserica in numele Sau. Am fost la manastirea Sf Alexandru din Svir, din nordul Rusiei si ce am vazuteste absolut uluitor: Dumnezeu L-a proslavit pe alesul Sau pastrand sfintele sale moaste nu doar intregi de 500 de ani, dar si total neatinse de vreme, ca si cum ieri ar fi trecut la Domnul! In palma sa deschisa se vad, puternice, chiar si liniile vietii (!!) Dovada palpabila ca Domnul poate rasturna toate legile firii! Orice minune este asadar posibila! 

Jurnal de pelerin:

Duminica 22 iunie 2008: Sf Liturghie la Manastirea Solovet – plans si alinare, bucurie pt cei impartasiti; plecarea de la manastirea de pe insula nordului – zbor de pescarusi peste Marea Alba, lasand tot mai in urma un tarm la care simtim ca trebuie sa ne reintoarcem candva; regasirea pamantului sarac, cu peisaj bolnav, al Kem – ului  – locul in care in urma cu doar 3-4 ani s-a filmat filmul “Ostrov”, ale carui decoruri sunt tot mai darapanate, distruse de inghet-dezghetul repetat al apelor care 8 luni pe an se solidifica sub gerul polar; traseul de intoarcere de langa cercul Polar de Nord spre St Petersburg –  1105 km in pustiul Kareliei, pornind de pe la ora 8 seara, prin noaptea obositor de alba…

Ne mai invatasem unii cu altii, noi, cei 34 de pelerini munciti, framantati de duhuri de toate felurile – si totusi…

Luni 23 iunie – Dupa 8 ore  de mers si doar (!) 470 km parcursi, dimineata pe la ora 4, pe lumina, am ajuns la Petrozavodsk, acolo unde aveam rezervata cazarea pentru cateva ore, la un hotel de doua stele care s-a dovedit a fi parte dintr-un centru de turism si sanatate. Pana ne-am lamurit ca nu suntem totusi intr-un sanatoriu balnear ( noi avand cu totii pretentia ca suntem persoane sanatoase) ci intr-un complex gen Ana Aslan – varianta ruseasca – grupul s-a impartit in doua “tabere”, o parte solicitand sa ramanem sa ne odihnim conform programului, cealalta parte sustinand ca “saritura” peste cazare poate fi un lucru benefic in conditiile date ( care pana la urma, cercetate fiind ele, s-au dovedit rezonabile, conform clasificarii rusesti si pretentiilor noastre sanitare). Democratic, am suspus la vot cele doua variante si ne-am conformat  majoritatii, asa ca am pornit-o mult mai repede decat planificasem spre Svirskaia – Manastirea Sf Alexandru din Svir, al intregii Rusii mare factor de minuni.

Ceea ce a urmat ne-a facut  sa intelegem ca, cu marea, nemarginita sa blandete, Sf Alexandu  ne-a inteles oboseala si neputintele, a trecut peste cârtirile noastre si a ales sa ne mangaie duhovniceste, “regizandu-ne” una dintre cele mai frumoase intalniri cu sfintii de care am avut parte in aceste zile binecuvantate, sau poate in toata viata noastra de pana acum! Desi necunoscut aproape tuturor, Sf Alexandru ne-a ajutat, prin decizia luata democratic in autocar, sa ajungem pe la ora 8 la manastirea sa, in timpul Sf Liturghii. Sfintele sale moaste fiind intr-un spatiu lateral altarului, am primit si binecuvantarea de a citi acatistul Sf Alexandru din Svir in limba romana si, peste toate, parintele care avea cheia raclei ne-a deschis-o, pentru inchinare directa, fapt extrem de rar! Vizitasem inca de doua ori, cu alte grupe de pelerini, acest safnt locas, prima data am ajuns pe la ora 5 dimineata, in timpul citirii acatistului in limba rusa de catre monahii manastirii, dar nici atunci nu s-a deschis racla pentru inchinare, ca acum! Si ca sa fie binecuvantarea completa, ni s-a dat voie si sa filmam si sa fotografiem aceste momente absolut unice de inchinare, desi rusii ( cei vii!) sunt extrem de restrictivi in ceea ce priveste folosirea acestor aparate in biserica, considerand ca impieteaza actul rugaciunii.

Ce am vazut? Dezvelite putin, moaste de sfant plecat la Domnul in anul 1533, absolut integre; mana dreapta deschisa catre noi, astfel incat se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; maini muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi!

Piciorul intreg si nestafidit, de culoare galbui – maronie!

500 de ani au trecut ca o clipa, este posibil? Exista marturii scrise: pe la 1918 bolsevicii au trimis o comisie compusa din specialisti in chimie, pentru examinarea moastelor Sf Alexandru din Svir. Dupa ce comisia a stabilit ca moastele nu sunt “ o  papusa de ceara” si nici “un schelet in şlapi”, ci cu adevarat trup sfant neputrezit, bolsevicii au inceput campania de ascundere a moastelor, care au fost puse intr-o capela sigilata, situata intr-un spital din Lodeinoe Pole, apoi au fost mutate la St Petersburg pentru a li se pierde urma ( statul ateu a luptat cu toate aceste forme / manifestari de sfintenie, in dorinta lor de a distruge Biserica). In decembrie 1997 s-a descoperit, la Academia de Medicina Militara din St Petersburg “exponatul anatomic” care, dupa lungi luni de examinare, au fost certificate ca fiind moastele Preacuviosului Alexandru Svirski, marele factor de minuni! Insa, chiar inainte de a incepe munca, echipa din care faceau parte un antropolog, un stomatolog, specialisti in anatomie, chimie si istorie a constatat in mod direct asemanarea uimitoare intre descrierea facuta la anul 1641, la prima aflare a sfintelor moaste, si acel “exponat” care a fost aflat la Academia de Medicina Militara – si aceasta deoarece chipul Sf Alexandru nu doar ca nu era putrezit, dar se vedea si o parte a barbii! Cel mai uluitor este faptul ca faţa s-a pastrat foarte bine, iar partile care putrezesc la omul obisnuit in primul rand – tesuturile moi ale buzelor, nasului si urechilor, erau neatinse!… Cuviosul Alexandru le-a dat un semn celor ce-l cinsteau, deja inainte ca examinarea sa se sfarseasca. Cand a fost primit acordul pentru savarsirea unei rugaciuni in cladirea unde se aflau Sfintele moaste, toti cei prezenti au ramas inmarmuriti. Moastele au inceput sa izvorasca mir din abundenta. Se parea ca Preacuviosul le raspunde celor ce I se rugau: Va aud. Eu sunt!” La 30 iulie 1998, moastele au fost expuse pentru a fi cinstite de catre credinciosi, un sir nesfarsit de pelerini venind sa se inchine inaintea lor, primind tamaduiri trupesti si sufletesti. De altfel, calugarul care a stat la capatul raclei, a observat ca inzvorarea de mir era variabila, probabil in functie de credinta celor care veneau sa se inchine.

Domnul ii proslaveste pe alesii sai, iar intre acestia, Sf Alexandru din Svir are parte de o marire absolut unica, explicatia fiind data de insusi Sf Ioan de Kronstadt, in Jurnalul sau, in anul 1904: “De doua ori in intreaga istorie a omenirii s-a aratat Dumnezeu in Treime inaintea ochilor omului, prima oara Sf Avraam la Stejarul din Mamvri, aratand marea mila a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc, iar a doua oara, pe pamant rusesc, Sfantului Preacuviosului Alexandru Svirski. Nu vom indrazni sa raspundem ce a insemnat acesta aratare catre Sfantul noutestamentar. Ne vom stradui doar sa cinstim acel pamant, acea manastire, care a fost inaltata in nordul pamantului rusesc din porunca Sfintei Treimi si a lui “Avraam cel noutestamentar” – Preacuviosul parintele nostru si facatorul de minuni Alexandru”.

Preacuviosul Alexandru s-a nascut la 15 iunie 1448 in partile Novgorodului, intr-o familie de crestini evalviosi, nu prea bogati, ca al treilea copil al lui Stefan si al Vassai – in urma rugaciunilor acestora. A fost botezat Amos. Mereu bland si ascultator, postitor, cand a ajuns la varsta cuvenita, parintii au dorit sa-l insoare, dar el a plecat, la doar 19 ani, catre Manastirea Valaam, Traversand raul Sviri,pe malul lacului Roscinsk, tanarul Amos a auzit o voce tainica, care l-a instiintat ca pe acel loc va inalta el o manastire; atunci a stralucit peste el o mare lumina. I-a aparut un inger insotitor care i-a aratat calea, mai departe , spre Valaam. La Manastirea Valaam a fost tuns in mohanism dupa 7 ani, la varsta de 26 de ani, cu numele Alexandru. Curand a venit la manastire tatal sau, care il cauta, dar Alexandru e reusit nu doar sa il linisteasca, ci si sa il determine sa intre in monahism, atat el cat si mama sa. In manastire, tanarul si-a sporit nevointele, timp de zece ani a petrecut in tacere, pe o insula care va primi mai apoi numele de Insula Sfanta. Aici se mai pastreaza inca pestera stramta si umeda in care cu greu poate sa incapa un om si in care s-a nevoit Sf Alexandru, precum si mormantul pe care si l-a sapat. Odata, in timp ce se ruga, Sf Alexandru a auzit un gals dumnezeiesc: “Alexandru, iesi din acest loc si mergi pe locul aratat odinioara tie si acolo te vei mantui”. O lumina mare i-a aratat locul la sud-est, pe malul raului Sviri ( 1485). Aici s-a asezat preacuviosul, in locul in care era “un codru si un lac foarte frumos unde nici un om nu mai locuise”. Timp de sapte ani a petrecut in deplina singuratate, hranindu-se doar cu “ierburile care cresteau pretutindeni “, trecand prin boli grele, suferind frigul, gerul naprasnic, boli si ispite diavolesti. A fost descoperit “intamplator” in anul 1493, de catre un boier aflat la vanatoare de reni si curand despre pustnic incepe sa se afle, sa fie cercetat si vestea despre slava vietuirii sale s-a raspandit, ajungand sa adune in jurul Cuviosului Alexandru si alti calugari. Poporul deja incepuse sa-l cinsteasca ca pe un sfant, inca din timpul vietii.

“Dupa 23 de ani de la stabilirea Cuviosului Alexandru in pustiu, in bisericuta sa a aparut o lumina mare si I s-au aratat Trei Tineri, care au intrat la dansul. Erau imbracati in haine luminoase si invaluiti de slava cereasca, mai mare decat stralucirea soarelui. Fiecare dintre Ei tinea in mana un sceptru. De frica, Preacuviosul a cazut cu fata la pamant. Ridicandu-l de mana, Tinerii i-au spus: ”Indrazneste, fericite, nu-ti fie frica”. Din gura Lor, sfantul a auzit porunca: “Preaiubitule, pentru ca vezi in Trei Persoane pe Cel ce Vorbeste cu tine, inalta o biserica in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea Sfanta… Iata, iti las pacea Mea, pacea Mea ti-o voi da tie”. Mai tarziu, pe locul aratarii Dumnezeului – Treime a fost construita o bisericuta si pana stazi se cutremura sufletul omenesc in acest loc binecuvantat, gandindu-se la cat de apropiat este Dumnezeu fata de alesii Sai”.

 

De asemenea, Sf Alexandru s-a invrednicit sa o vada, in timpul vietii, cu slava imparateasca, pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu cu Pruncul Hristos in brate, inconjurata de o multime de puteri ceresti, netrupesti. Si cu toate acestea, a ramas mereu acelasi calugar smerit, care voia sa slujeasca toata obstea monahala si pe simplii vizitatori ai manastirii.

Sf Alexandru din Svir s-a stins din viata la 30 august 1533, in varsta de 85 de ani si, potrivit testamentului sau a fost inmormantat in pustie. In anul 1547 ( la doar 14 ani de la plecarea la Domnul) a fost trecut in randul sfintilor de catre Biserica Rusa.

Chiar daca noi, ajungand nauci si tulburati in dimineata alba la manastirea de pe malul lacului Roscinsk, n-am stiut mai nimic despre maretia duhovniceasca a Sf Alexandru din Svir, am simtit din plin duhul sau cald si bland, iertator si nepartinitor – cu totii am perceput darul Sf. Alexandru catre noi, materializat in succesiunea momentelor unice de uimire si inchinare la racla sa descoperita. In plus, ne-am luat pentru acasa, pentru bolnavii nostri care nu au cum sa ajunga pana in acest indepartat pamant binecuvantat din nordul Rusiei, papuceii din panza neagra care sunt sfintiti chiar acolo, langa corpul sfantului, timp de cateva zile, dupa care sunt pusi spre vanzare la pangar, alaturi de mir si icoane – foarte multe icoane, care ne ajuta sa-l aducem pe Sf Alexandru din Svir in casele celor dragi. Si acestea sunt facatoare de minuni, suntem siguri de asta, odata ce le-am atins de sfanta racla !

Biserica din mijlocul manastirii, alba cu turle verzi – turcoaz, in care sunt asezate spre inchinare moastele Sf Alexandru din Svir nu este, insa, aceeasi cu cea inaltata pe locul in care s-a aratat Sfanta Treime, singura data unui sfant al Noului Testament, la anul 1506. Aveam sa aflam aceasta biserica in imediata apropiere, in cadrul unui complex monahal distinct insa nerestaurat, despre care ghida manastirii ne-a spus ca, in anii comunismului, a servit ca sanatoriu pentru bolnavi mintali. Extraordinar loc de recuperare, printre sfintii zugraviti pe zidurile ranite de vreme si de necredinta, loc zguduitor prin puterea de sugestie a picturii ramasa pe ziduri prin voia Domnului : Infricosatoarea Judecata sau privirea cutremuratoare a Domnului Iisus, pe naframa Veronicai…

        

Trebuie sa ajungi aici ca sa intelegi ca forţa raului nu avea cum sa biruie ceea ce Sfanta Treime a preamarit, in mod unic, in istoria de pana acum a crestinismului – pe Sf Alexandru din Svir cel smerit si biserica Sa.

“Placutule ales al lui Hristos si factorule de minuni, Cuvioase Parinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o stea luminoasa a lui Dumnezeu lumea ai luminat si vietuirea ta cu virtutea si cu multimea facerilor de minuni ai impodobit, cu dragoste in cantari duhovnicesti te laudam: iar tu, indrazneala catre Domnul avand, cu rugaciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeste, ca sa-ti cantam: Bucura-te, Cuvioase Alexandre, facatorule de minuni al Svirului!”

Maria Chirculescu

www.miriamturism.ro

Bibliografie:

Sf Alexandru din Svir, proorocul Sfintei Treimi, Ed Egumenita

Al intregii Rusii mare factor de minuni, Alexandru Svirski, Ed Platytera

Pagini de jurnal,  pe siteul revistei Lumea Credintei. http://www.revistalumeacredintei.ro/sct_3/st_54/pelerini_ai_noptilor_albe_rusia_la_sf_alexandr_din_svir_3.htm Sf Alexandru din Svir, al Rusiei mare facator de minuni, roaga-te Sfintei Treimi pentru noi!